Despre "restaurarea" Curchilor

După schimonosirea întregului ansamblu al mănăstirii Căpriana, a venit şi rândul aşezământului de la Curchi, de pe plaiurile Orheiului. Ca şi în primul caz proiectul a fost "însufleţit" de brava conducere neo-comunistă de la Chişinău, astfel încât Voronin însuşi e cel care supervizează lucrările de "restaurare". Zilele trecute acesta, însoţit de ÎPS Vladimir au fost într-o "vizită de lucru" la obiectivul aflat în plin proces de refacere...Este una din rarele ocazii în care preşedintele apărea fără cravată...Întreaga curte a aşezământului monastic este primenită, schimbată, de nerecunoscut. Eu cel puţin după doi ani de când nu am fost pe acolo - nu am mai regăsit vechile zidiri! Acestea sunt acum ALTELE. 
Nu sunt construcţii restaurate, împrospeţite, curăţate - ci modernizate (în sensul clasic al cuvântului!) în mod esenţial. Adică, dându-li-se o altă înfăţişare, şi poate funcţiune, căci să fim drepţi: nu viaţa duhovnicească a pus pe roate această maşinărie arhitectonică; e un mod prestigios şi influent de a-ţi construi o răsunătoare glorie şi un capital simbolic. De fondurile financiare cu garanţii guvernamentale, ce să mai spunem?
Ciudat este faptul că, în mod normal, ar trebui să ne bucurăm că puterea investeşte în restaurarea de monumente, că se refac vechi aşezăminte, că cenuşa şi praful se preschimbă în piatră de Cosăuţi şi marmoră de toate culorile, că viaţa religioasă - oarecum pe tipic bizantin, via Moscova - îşi reia firul jugulat de era comunistă! Dar oare numai bunele intenţii contează? Pe când profesionalizarea muncii de conservare şi restaurare? Pe când aceeaşi putere va pune preţ pe calitate şi va trimite pe burse decente, în străinătate, cadre care să se specializeze în restaurare de piatră, de frescă sau pictură murală în ulei? Când va veni vremea analizelor serioase a întregului efort din ultimul deceniu? Mai bine de un deceniu (1995-2008) în care s-au schimonosit, poate chiar ireversibil, câteva monumente (Rudi, Căpriana, Casa Hertza, Casa Kligman, Curchi) care erau mai spectaculoase în decrepitudinea lor, decât sunt acum - lucioase, colorate, false... La Roma poţi vedea ruine milenare, şi nimeni n-are în intenţie să le "sulemenească", asta este valoarea lor de ruină!
Cine-şi mai aminteşte cum era marcată intrarea în curtea mănăstirii, acum v-a fi întâmpinat de chestia asta din piatra cu pretenţii de arhitectură...Frizele de pe acele balustrade sunt de-a dreptul "antique"...e clară intenţia de a inocula o perspectivă imperială noilor realizări presărate prin aşezămintele monahale din MD. Să ne amintim şi de palatul arhimandritului de la Căpriana...care la nevoie devine resedinta Mitropolitului.

Despre foto: fotografiile nu îmi aparţin. Ele au fost "pescuite" prin intemediul Picasa, şi aparţin utilizatorilor SEM şi Daniela (care au serii întregi de fotografii făcute la Curchi, de dată recentă). Le mulţumesc pe această cale, căci nu am reuşit să fac rost de adresele lor de e-mail, ca să le cer îngăduinţa. Am modificat niţel şi luminozitatea imaginilor. 

N.B. Ma intreb acum, unde sa fie oare piatra asta tombala, datind de la 1825, care acoperea mormantul Arhimandritului ieroschimonah Chiril, proim protoi al manastirilor Rasca si Curchi; document care atesta unitatea monahilor din Moldova Mare, si libera lor circulatie in acea vreme, caci acest "pelican" al schimniciei a adormit intru Domnul in orasul Chisinau, dar a fost inmormantat la Curchi...Sper ca "reformatorii" Curchilor au pastrat aceasta relicva lapidara - spre a o expune in viitorul muzeu monastic. Sau cer prea mult? Textul integral al inscriptiei l-am publicat in revista Contrafort.