Chiar daca notitele de mai jos nu au nimic de-a face in mod direct cu manastirile basarabene, atesta o stare de fapt dintr-un loc anume: Sfantul Munte Athos, poate sa fie un subiect de meditatie si buna-chibzuinta ce trebuie si mai ales ce nu trebuie unui calugar/unei manastiri...
***************************************************************************************************************
de Andrei Plesu
Muntele Athos, 28 octombrie 2006
Pe Muntele Athos, neelectrificat, există modalităţi de producere a curentului electric. Dar el nu e folosit decît în limitele strictului necesar: instalaţii frigorifice pentru păstrarea alimentelor, hidrofoare pentru aducerea apei la etajele superioare ale clădirilor şi instalaţii pentru alimentarea unor utilaje de atelier. În rest, viaţa se desfăşoară după ciclurile luminii naturale. Seara se aprind candelabre şi lămpi cu gaz, întunericul nocturn e deplin, bucătăriile recurg la mari sobe cu lemne. Europeanul „civilizat“ se simte contrariat. Îi lipsesc veiozele de pe noptieră, lîngă care poate adormi cu cartea în mînă, îi lipsesc prizele ubicui, întrerupătoarele salvatoare, aparatele devenite indispensabile ale existenţei moderne: scule de ras şi uscătoare de păr, prăjitoare de pîine, microunde, televizoare, ibrice electrice, storcătoare, maşini de spălat, telefoane etc. Există şi comentatori sofisticaţi care reproşează monahilor inconsecvenţa: dacă tot fac asceză, dacă tot refuză beneficiile progresului, măcar s-o facă în chip radical, să trăiască, asemenea antecesorilor lor, fără urmă de curent electric. Altfel riscă să cadă în păcatul ipocriziei: profită niţeluş de avantajele modernităţii, dar le tratează, în acelaşi timp, cu un dispreţ suveran. Le au la îndemînă, dar mimează candoarea primitivă. În realitate, avem de a face cu un anumit firesc al dozajului. Nu se pune problema unei ieşiri artificiale din veac, nici a unei demonizări „principiale“ a tehnicii. Se pune doar problema măsurii, a justei folosiri. Asceza însăşi nu e amputarea datelor naturale ale omului, ci bunul lor uz, corecta lor orientare, evacuarea abuzului şi a devierii. Lumea de azi ar arăta altfel, dacă utilizarea spectaculoaselor ei invenţii nu ne-ar face dependenţi, răzgîiaţi, infirmi. Sîntem sufocaţi de cîrje, de erzaţuri, de comodităţi demobilizatoare. Nu mai ştim cum e noaptea deplină, frigul, căldura, îndemînarea, mersul, privirea, tăcerea, adulmecarea, simplitatea. Avem oricînd la îndemînă un întrerupător. Iar dacă renunţăm, uneori, la electricitate sau la căldură e numai pentru că nu mai avem bani să le plătim. Cu alte cuvinte, renunţarea nu mai apare ca efect al discernămîntului, al opţiunii virile, al disciplinei autoimpuse. E doar corelativul grotesc al anemiei: un fel de a pierde, fără a dobîndi nimic în schimb.
SURSA: http://www.dilemaveche.ro/index.php?nr=145&cmd=articol&id=4229
