Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog

Recherche

23 décembre 2006 6 23 /12 /décembre /2006 19:30

           

 

Text  de Angelina Olaru

 

 

Stareţul DAMIAN:Nimic nu poate să facă omul, până nu vine ajutorul de la Dumnezeu”

 

 

Este de-o vârstă cu regele Mihai. La cei 86 de ani, părintele Damian stareţul Mănăstirii Dobruşa, din fostul judeţ Soroca, actualmente r-l Şoldăneşti, îşi aminteşte cu lux de amănunte cum a dat mâna cu alteţa sa în vara lui 1939, când toată familia regală a vizitat Chişinăul. Învăţa pe atunci la Seminarul Teologic din Iaşi şi deţinea funcţia de şef al Centrului premilitarilor din Otaci. Părintele povesteşte cu însufleţire despre marele eveniment din acel an, când în centrul urbei ieşiseră elevii din toate liceele din oraş, precum şi numeroşi orăşeni şi persoane venite din sate, special ca să întâmpine familia regală.

 

„Era o vară de vis.  În cadrul unei ceremonii extraordinare, însuşi regele Carol a ţinut un discurs, care a entuziasmat audienţa. Pe atunci, exista un cult al regelui. Lumea îl iubea, deoarece familia regală era percepută drept una creştină, civilizată, care ţinea mult la popor. Cred că dacă astăzi regele ar veni într-o vizită în Basarabia, cred că ar fi bine primit de oameni”, spune părintele Damian.

 

 

Personalităţi de primă importanţă în teologia ortodoxă românească de la Mănăstirea Dobruşa

 

 

Stareţul de la Dobruşa este una dintre puţinele noastre personalităţi în viaţă, martor ocular al unor evenimente istorice de primă importanţă. Face parte din pleiada marilor duhovnici şi cărturari basarabeni, absolvenţi ai  Seminarului şi Facultăţii de Teologie de la Iaşi, considerată în perioadele interbelică şi postbelică cea mai importantă şcoală teologică din Europa. În fiinţa lui, zace un veac de amintiri despre Basarabia care a fost.

 

Dobruşa este una dintre mănăstirile istorice, care până în anul 1940  a fost oaza noastră spirituală, ce deţinea o arhivă şi o bibliotecă excepţionale.  A dat României mari duhovnici, fugăriţi de comunişti peste Prut şi în Siberia, unii dintre care au ajuns în scaunul de episcop. Cei care au reuşit să fugă peste Prut au  salvat arhiva mănăstirii, care se păstrează până în prezent la muzeul Mănăstirii Cernica, unde se află şi tipografia de la Dobruşa.

 

Părintele Sofian Boghiu, regretatul stareţ al Mănăstirii Antim din centrul  Bucureştiului, a fost tuns în monahism în 1937  la Dobruşa. Numit în popor „apostolul Bucureştiului”, regretatul arhimandrit a fost „pictor bisericesc consacrat, duhovnic şi povăţuitor de suflete, iscusit cântăreţ de vocaţie, realiza fresce de tradiţie bizantină, care îndemna la rugăciune şi meditaţie”, scria despre el un alt mare teolog al României, coleg de la Dobruşa, Ioanichie Bălan.

 

Părintele Felix, un alt teolog călugărit la Dobruşa, sfinţeşte până în prezent ortodoxia în scaunul de stareţ al unei mănăstiri româneşti, ctitorite de el la Florenţa, Italia. Maestru în pictura bisericească, a pictat împreună cu părintele Sofian  ani de zile biserici pe gratis în multe ţări europene. Pantelimon Frunză, un alt teolog de la Dobruşa, a  dirijat corul Patriarhiei Române în perioada 1942-1945. Lista poate fi continuată. Deşi trupeşte nu se află la Mănăstirea Dobruşa, îmbunătăţiţii părinţi veghează de la distanţă acest aşezământ, rămânând bunii şi vechii fraţi întru Hristos ai părintelui Damian, fără de care preacuviosul  nu-şi imaginează viaţa.

 

 

                  Stareţul Damian – unul dintre cei mai hărţuiţi preoţi în perioada sovietică

 

 

            Arhimandritul Damian este descendentul unei vestite dinastii de preoţi, a Potoroacilor – 14 la număr - din generaţii diferite. Puţini ştiu, însă, că stareţul de la Dobruşa a fost unul dintre cei mai hărţuiţi preoţi din perioada sovietică, pentru care taina preoţiei înseamnă credinţa profundă şi desăvârşirea sufletului omenesc. În anii `40 a studiat la Şcoala Militară de Marină ca să-şi salveze familia de Siberia.

 

„Eram martorii unei terori nemaivăzute: l-au ridicat pe preotul cutare, pe preotul cutare…lista era lungă. Un ofiţer sovietic m-a sfătuit: „Dacă vrei  ca familia ta să nu ajungă pe listele de ridicare, fă o cerere la una din şcolile militare din URSS. Dacă te acceptă, înseamnă că familia ta nu este pe listă. Am fost avertizat că nu voi putea activa ca preot, deoarece bisericile se închideau”, povesteşte părintele.

 

Pe front a văzut moartea de numeroase ori. „Nu-mi era frică de moarte. Ştiam că, fără voia Domnului, nici un fir din cap nu poate cădea. Nopţi întregi şopteam rugăciuni din memorie, deoarece nu aveam cărţi de rugăciune. Dimineaţa, eram întrebat de colegi: „Cito tî bolmoceşi?”, susţine  părintele. „Aveam o stare sufletească grea când eram în armata sovietică. Îmi aminteam de măicuţele cele bătrâne, de moşnegii neputincioşi cum veneau la biserică odată. Mă gândeam, poate rugăciunile noastre nu erau vrednice că nu puteam  scăpa de teroarea sovietică. Tata nu şi-a dat haina preoţească niciodată jos. A primit toate necazurile cu smerenie. Am intrat cu moartea în suflet pe ogorul Domnului.”

 

 

 

Acuzat de neloialitate faţă de puterea sovietică

 

                     

 

Revenit din război, părintele a vrut să slujească la Dobruşa, de care era legat din copilărie. De două ori a fost alungat de acolo. A treia oară a fost  prins şi dus la gară , unde a fost aruncat într-un vagon cu destinaţia Siberia. Mai mulţi ani, părintele Damian s-a ascuns de autorităţi, deoarece plana aceeaşi ameninţare cu deportarea. „În timpul prigoanei sovietice, mă chemau la KGB şi mă întrebau mereu pe cine am în România. Vroiau să afle dacă nu menţin relaţii cu vechii mei prieteni din mănăstire, refugiaţi care şi încotro. Venea periodic maşina şi mă lua în locul temut de mulţi, ulterior,  mă ţineau câte 24 de ore închis.”

 

 Zeci de ani stareţul a fost acuzat că nu este loial faţă de puterea sovietică.  A îndurat multe nedreptăţi, însă nu uita de un jurământ mai vechi pe care l-a dat în faţa lui Dumnezeu, că dacă va scăpa viu, îl va sluji până la moarte. „Dacă eram slab în credinţă, muream de frică sau procedam altfel.  Eram persecutat cu regularitate. La ora nouă dimineaţa, mă scoteau din biserică şi dus în direcţia KGB. Îmi cereau să mă lepăd de biserică şi de preoţie. Biserica era duşmanul poporului, şi preotul şi dascălul şi oricine intra acolo. Se întâmpla să fiu ameninţat şi cu pistolul să nu mai intru în locaşul sfânt. Mulţi preoţi au cedat şi au renunţat la propriile biserici,” afirmă preotul.

 

 

Aflux continuu de pelerini în speranţa vindecării sufleteşti şi trupeşti

 

 

De mai mulţi ani, părintele de la Dobruşa are faima unui neîntrecut vraci sufletesc, dar şi trupesc. Zilnic, de la ora şapte dimineaţa,  Mănăstirea Dobruşa este asaltată de mii de credincioşi, care vin cu diverse nevoi la vestitul stareţ. Deşi are o vârstă înaintată, părintele are răbdare cu fiecare în parte. Nimeni nu pleacă nemângâiat. Are fii duhovniceşti în mai multe ţări. Comunică cu fiecare în limba lui maternă, deoarece cunoaşte româna, bulgara, rusa, ucraineana, maghiara, ceha, polona, franceza şi parţial germana. Cea mai dificilă problemă cu care se luptă oamenii care vin la stareţ, este durerea sufletească.

 

Fiecare dintre noi bea apă. Dacă găseşte un izvoraş cu apă bună, toţi mergem la el să ne potolim setea, asemenea acestor oameni. Acest izvoraş sfinţit este stareţul Damian. Zeci de mărturii există că prin rugăciunile acestui părinte se tratează cele mai grele boli: cancerul, paralizia, pierderea graiului, sterilitatea etc.

 

 

Tratamente miraculoase

 

 

Nadejda,  preoteasă din Transnistria: „De patru ani, împreună cu soţul meu îl vizităm pe stareţul nostru iubit. Mi s-a întâmplat o mare nenorocire. Am avut un accident cu autoturismul. M-am ales cu o traumă gravă la picior şi nu puteam să merg. Graţie rugăciunilor părintelui Damian,  am  rămas doar cu o cicatrice. M-am adresat unor medici emeriţi, tratamentul cărora nu a fost eficient. Riscam să rămân chiar fără un picior, deoarece aveam un început de cangrenă. Sunt tare bucuroasă că am scăpat cu bine şi mă închin în faţa rugăciunilor acestui părinte.”

 

Unei femeie din Tiraspol medicii i-au găsit tumoare la glanda tiroidă. A venit într-o sâmbătă la părinte s-o binecuvânteze pentru operaţia, care trebuia să aibă loc de luni. El a refuzat să-i dea binecuvântare, sfătuind-o să urmeze un tratament prin rugăciune. Femeia a venit la părinte de nouă ori  consecutiv. Ulterior, a stat o lună la Dobruşa, sub supravegherea stareţului Damian. Ulterior, când i-au făcut ecografia la Centrul Oncologic din Chişinău, medicii nu i-au mai găsit tumoare. Au rămas extrem de miraţi, deoarece erau atei. Ulterior, au avut curiozitatea să-l viziteze pe părintele Damian.

 

O femeie din Tighina a rămas mută şi nu a putut scoate nici un cuvânt timp de şase ani. Dimineaţa când se trezea, comunica cu casnicii ei prin bileţele. A apelat la cei mai buni medici din republică şi nu au putut-o trata. Ultima ei speranţă a fost părintele Damian, despre care auzise că tratează cele mai grele boli. A stat de vorbă cu stareţul cam 40 de minute, după care i-a revenit darul vorbirii. Acestea sunt doar câteva mărturii ale unui grup de pelerini de peste Nistru.

 

 

                                                *  *  *

 

 

În stăreţie, domneşte o mireasmă de tămâie şi smirnă. Sunt înconjurată de chipurile celor care veghează, deşi nu se văd. Zeci de fotografii, obiectele celor care nu mai sunt cu trupul acolo, creează o atmosferă specială. Timpul la Dobruşa de mai mult de 500 de ani stă pe loc. Toate veacurile sunt adunate laolaltă. De la primii sihaştri, la mucenicia călugărilor  împuşcaţi de comunişti, până la părintele nostru, unicul rămas în luptă să nu fie pângărit locul acesta binecuvântat. Părintele Sofian Boghiu, Visarion Puiu, Ilie Cleopa, ne amintesc că există altceva decât viaţa comună: grija zilei de mâine, procrearea, ura, invidia, sărăcia sufletească, sărăcia sufletească ş.a. rele sufleteşti şi trupeşti.

 

Partager cet article

Repost 0
Published by Vladimir BULAT - dans manastiri-basarabene
commenter cet article

commentaires