Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog

Recherche

29 septembre 2007 6 29 /09 /septembre /2007 09:28

Multe zile după aceea am mai simţit aroma strugurilor albi mâncaţi pe podgoriile Vărzăreştilor...Au fost cei mai dulci struguri gustaţi vreodată. Chiar dacă accesul la mănăstirea Vărzăreşti - prima atestată dintre vetrele de monahism din Basarabia (încă din 1420) - nu s-a arătat prea lesnicios, contactul cu acel loc a fost tulburător. Deşi ghidurile şi volumele dedicate mănăstirilor din acea parte de românitate indică existenţa a două biserici, nu am găsit decît una. Incinta e împrejmuită cu un gard impunător, din bolovani de piatră. După ce urci un deal destul de abrupt, te aştepţi să te întîmpine milos în cale poarta mănăstirii. Dar nu vezi decît nişte contraforţi posaci şi primitivi. Încotro să o apuci, la dreapta sau la stânga din calea lor? Poarta principală e undeva în dreapta, după curbă, deci nevăzută din acel unghi, iar la stânga era poarta pentru aprovizionări, undeva mai departeAm pătruns printr-o portiţă care ducea pe nişte trepte abrupte direct în curtea aşezâmîntului. Interiorul era destul de îngrijit, cu multă verdeaţă, oarecum specific tuturor mănăstirilor de maici, cu gazoane plantate cu trandafiri şi iarbă. Mişuna puţină lume prin curte, iar în biserică am dat de două călugăriţe tinere, care făceau curat în Casa Domnului. Ne-am închinat după cuviinţă la icoane şi moaşte, şi la icoana "Maicii Domnului cu Pruncul de la Vărzăreşti", poate la fel de cunoscută ca cea de la Hârbovăţ, văzută de noi anul trecut. Am lăsat dimpreună cu un pomelnic şi cîteva lumînări şi un pacheţel de smirnă, luate special pentru acest pelerinaj de la Stavropoleos. Cerusem înduinţa să fotografiem interiorul bisericii, vorba luată de măicuţă de la părintele-duvovnic (probabil) era un refuz. Evident, m-am conformat, am făcut ascultare. În curte am dat de o bătrînă care torcea, iar în pauză curaţa nişte ceapă. Un coş de ceapă. Era rasofora Varvara, s-a lăsat uşor fotografiată, dar mă rugase să îi expediez şi ei fotografii. Era de loc din satul Tomai, o celebră zonă viticolă de prin părţile Leovei. Era la mănăstire de vreun deceniu. Că locul este vechi o atestă şi prezenţa celor două pietre funerare aflate în coasta bisericii, şterse de ploi, geruri, dar şi de mâinile oamenilor - de-a lungul veacurilor. Acestea chiar dacă au devenit anonime, sunt îngrijite ca nişte relicve, cu atenţie şi evlavie. Poate sunt singurele mărturii vizibile ale continuităţii vieţii duhovniceşti în acel loc, căci mănăstirea a fost închisă pe vremea comunismului, după 1959, iar vestigiile vechiimii - aneantizate, spulberate. În acest context, lespezile funerare capătă înţelesuri majore şi depun o vie mărturie. Biserica care mai stă în picioare (cealaltă, mi s-a spus, a fost demolată recent, pentru a se construi una nouă) este de dată recentă, cel mult de la începutul secolului al XIX-lea, construită în "stilul de import", deja omniprezent în Basarabia, al "imperialismului rusesc". Nimic remarcabil din perpectiva istoriei artei, doar ar fi de menţionat contraforţii masivi, paralelipedici, tencuiţi primitiv cu ciment. Interiorul bisericii este foarte sobru, fără frescă. La apus i s-a ataşat recent un pronaos, de fapt o tindă, care să adăpostească enoriaşii care nu încap în naos. Decoraţia lipseşte cu desăvârşire. Peste tot am remarcat o discreţie maximă, linişte şi împăcare. Peisaju superb, deschiderea panoramică pe mai mulţi kilometri, ce poate fi admirată din curtea mănăstirii, mă îndriuieşte să afirm că locşorul acela e o "pregustare" a imaginii raiului...Merită tot efortul spre a ajunge acolo, fie şi pentru vreo două-trei ore.    

Partager cet article

Repost 0
Published by Vladimir BULAT - dans manastiri-basarabene
commenter cet article

commentaires

adella grassinger 02/10/2007 18:13

Draga Vladimir, cu mult respect intimpin actiunile tale. Cu cita bucurie am citit si am constatat ca esti pe meleagurile tale sau mai bine spus ne arati si noua ce e pe la tine acasa. Multumesc mult, si mult succes
Adela Grassinger