Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog

Recherche

14 janvier 2010 4 14 /01 /janvier /2010 08:11

În mununatul volum de eseuri poetice pe care poetul Iosif Brodsky l-a publicat în 1985, se află un mic eseu intitulat Îndrumare (A Commencement Address), căruia eu i-am spus simplu: Auguri. Este textul unei scurte conferinţe pe care cărturarul a ţinut-o la Williams College, în anul 1984, cu ocazia acordării unui honorary Doctorate. În 1987 primea Premiul Nobel pentru literatură.
less that one
Se ştie că Brodsky a scris o sumedenie de poeme dedicate Naşterii Domnului, Fugii în Egipt şi altor evenimente cristice. Iar acest eseu este o analiză profundă asupra naturii Răului, o meditaţie de factură profund creştină, mereu actuală, vie.



Doamnelor şi domnilor!

Pe orice cale a vieţii veţi păşi, pe cea a riscului sau a bunei-chibzuinţe, mai devreme sau mai apoi, vă veţi ciocni cu ceva ce prin tradiţie se cheamă Răul. Nu invoc aici vreun personaj din romanele gotice, ci aduc în discuţie o reală putere publică, pe care sub niciun chip n-o putem supune. Nici bunele intenţii, cu atît mai puţin calculele ingenioase, nu ne vor feri de ciocnirea cu acesta. Mai mult chiar, cu cît prudenţa e mai mare, şi atenţia mai sporită, cu atît şocul întîlnirii se va resimţi mai dureros, şi de neînlăturat. Existenţa noastră e în aşa chip croită încît ceea ce numim Rău e omniprezent, măcar şi pentru că se ascunde sub masca binelui. Răul nu ne pătrunde niciodată în casă cu întîmpinarea: "Salutare, amice! Eu sunt  -- Răul", ceea ce ne spune despre statutul său subsididar, dar nu e nicio bucurie în asta -- prea des secundarul ne convinge despre existenţa sa.

Din acest motiv găsesc că e util să supunem unei analize atente concepţia noastră despre bine, metaforic vorbind, să facem ordine în garderobă, şi să vedem care dintre haine i se potrivesc.  Ne va lua ceva timp, evident, dar nu e un timp cheltuit în darn. Vom fi sideraţi să vedem cîte din ceea ce consideram întruchiparea binelui, uşor şi fără ajustări, s-ar potrivi ca veşmînt pentru duşmanul acestuia. Probabil, îndoiala vă va copleşi -- nu e acesta  doar imaginea din oglindă; întrucît cel mai uimitor în prezenţa Răului, este tocmai întruchiparea sa umană. Iată, de pildă, nu e nimic mai lesnicios decît să întorci pe dos noţiunile despre binele comun, dreptatea socială, viitorul luminos etc. Semnul sigur al pericolului este oferit chiar de massa complicilor, şi nu pentru că unanimitatea degenerează lesne în monotonie, ci pentru că aici sunt toate componentele pervertirii sentimentelor celor mai nobile. 

Şi nu e mai puţin evident că platoşa cea mai sigură în faţa Răului -- e particularizarea fără compromisuri a personalităţii, printr-o gîndire originală, mustind de ciudățenii şi, dacă doriţi, chiar excentrică. Cu alte cuvinte, prin ceea ce nu poate fi imitat şi contrafăcut, ceea ce ipocritul nu ar putea folosi ca mască, ceea ce vă aparţine în exclusivitate -- precum este pielea proprie, neputînd a fi împărţită nici cu fratele, nici cu cel mai bun prieten. Răul capătă putere în turmă, în atmosfera cazonă, a disciplinei de grup, în lupta pentru o idee, a concluziilor definitive. Atracţia spre astfel de condiţiuni se explică prin slăbiciunea lui interioară, iar dacă Răul va birui, înţelegerea acestei slăbiciuni nu ne va face mai înţelegători.

Răul deţine supremaţia, biruieşte în multe locuri ale lumii, chiar şi în noi. Scrutîndu-i amploarea şi ofensiva, dar mai ales, văzînd oboseala celor care i se opun -- Răul nu mai trebuie privit ca o categorie estetică, ci ca pe un fenomen al naturii, astfel încît e prea sumar să ne limităm la observaţii singulare, ne trebuie nişte hărţi precum sunt cele geografice.  Nu fac această vorbire în faţa Dvs. pentru că sunteţi tineri, plini de energie şi aveţi sufletele curate. Nu, suflete inocente nu există printre noi, şi este greu de crezut că aţi putea găsi putere şi tărie pentru a vi le curăţa.  Scopul meu e simplu. Vă voi povesti despre o metodă de a vă opune Răului care, poate că odată şi odată, vă va fi de trebuinţă; despre o metodă care poate folosi pentru a ieşi din luptă cu mai mici pierderi, decît predecesorii voştri. După cum intuiţi, vă voi vorbi despre arhicunoscutul îndemn cristic: “Celui care te-a lovit peste un obraz, întinde-i-l şi pe celălalt“. 

Pornesc de la ce este notoriu, de la cum interpretau acest stih din Rugăciunea de pe Munte -- Lev Tolstoi, Mahatma Gandhi, Martin Luther King şi mulţi alţii. Prin urmare, deduc că vă este cunoscută concepţia supunerii pasive, şi principiul tutelar al acesteia -- a răspunde cu bine răului, adică prin abţinerea de la răzbunare. Aruncînd o privire asupra lumii de astăzi, am putea afirma, eufemistic, că acest principiu nu a fost peste tot recunoscut. Două sunt motivele. În primul rînd, el poate fi aplicat în condiţiile măcar unei minime democraţii, or, acest lucru lipseşte la circa optzeci şi şase de procente din populaţia Pămîntului. În al doilea -- bunul simţ al omului îi şopteşte că victima poate obţine în cel mai bun caz o victorie morală, dacă nu se va răzbuna, iar asta e ceva insesizabil. 

Dar sunt şi alte, mult mai serioase motive pentru îndoială. Dacă prima lovitură nu a zdrobit duhul celui vătămat, el poate medita la faptul că dacă-şi pune şi celălalt obraz, îi va înfuria conştiinţa atacatorului, ca să nu mai punem la socoteală duhul lui cel nemuritor. Biruinţa morală poate fi deloc morală, pentru că cel ce suferă e înclinat spre narcisism, şi mai presus de asta, suferinţa îl înfumurează pe pătimit, îi acordă o superioritate faţă de duşman. Ştim că răul se naşte acolo unde omul începe să se înalţe deasupra celorlalţi, că e mai bun ca restul. (Oare nu tocmai de aceea aţi primit prima palmă?) Drept urmare, atunci cînd apleci celălalt obraz reduci, cel mult, succesul adversarului. "Priveşte, ca şi cum ar spune, al doilea obraz, -- tu chinuieşti doar carnea. Nu vei atinge profunzimea, nu poţi înfrînge duhul meu". E foarte adevărat că asta poate întărîta inamicul.

Acum douăzeci de ani, în una din multele puşcării din nordul Rusiei s-a întîmplat următoarea scenă. La ora şapte dimineaţa uşa celulei s-a deschis larg, iar gardianul a adresat tuturor celor dinăuntru chemarea:

-- Cetăţeni! Colectivul trupelor de pază internă vă convoacă la competiţia socialistă de tăiere a lemnelor, descărcate în curtea penitenciarului.   

În acele locuri nu exista încălzire centralizată, iar cadrele Direcţiei Afacerilor Interne încasau un fel de impozit de la operatorii forestieri sub forma unei a zecea părţi din producţie. În momentul pe care-l invoc aici, curtea puşcăriei era sufocată de mulţimea buştenilor, arăta precum un depozit de lemne, mormanele se înălţau la nivelul a două-trei etaje, faţă de înălţimea de un singur cat al barăcilor. A sparge aceşti buşteni era fără îndoială necesar, dar pînă acum nu se mai făcuseră întreceri socialiste. 

-- Dacă nu voi lua parte la această întrecere? -- a întrebat un deţinut. 

-- Vei rămîne fără hrană, - i-a răspuns gardianul.

S-au repartizat topoarele, şi treaba a pornit. Cei deţinuţi, precum şi paza au muncit din răsputeri, iar către amiază cu toţii, şi mai ales zekii* înfometaţi s-au extenuiat. S-a anunţat o pauză, s-au aşezat laolaltă să îngurgiteze cîte ceva, în afară de deţinutul care dimineaţă întrebase dacă e obligatorie prezenţa la această competiţie. El continua să spargă lemne. Într-un cor au prins a rîde de el, şi îl înţepau, zicăndu-i-se că, chipurile evreii sunt şmecheri, iar ăsta, i-a vedeţi, priviţi...La scurtă vreme munca a reînceput, dar cu mai puţină dăruire. Pe la patru gardienilor li s-a încheiat tura. După ei s-au oprit în curînd şi zekii. Doar un singur topor mai sclipea în aer. De mai multe ori i s-a spus "ajunge", şi paza şi colegii, dar el rămîne impasibil, nici nu-i băga în seamă. Parcă a intrat într-un ritm din care nu voia, sau nu mai putea ieşi. 

Dintr-o parte părea un robot. A mai trecut o oră, şi apoi încă unul. El nu se oprea. Cu toţii îl priveau atent, iar mina chipurilor de spectatori batjocoritoare la început, s-a preschimbat în mirare, apoi -- groază. La opt şi jumătate a pus jos toporul, s-a tîrît pînă în celulă şi a adormit. În restul timpului de detenţie în care aceasta a mai rămas acolo, niciodată nu s-au mai organizat întreceri socialiste, indiferent de mulţimea lemnelor care erau aduse la penitenciar.

Probabil, acel flăcău a rezistat să spargă lemne timp de douăsprezece ore --  fără întrerupere -- pentru că era tînăr. Avea douăzeci şi patru de ani, puţin mai mult decît aveţi Dvs.acum. Dar mă gîndesc că la baza comportamentului său era altceva. Nu exclud că tocmai pentru că era tînăr, ţinea cont şi înţelegea Predica de pe Munte mai bine decît Tolstoi şi Gandhi. Pentru că el ştia că Fiul Omului se exprima mai amplu, în triade, probabil că şi-a amintit că decizia nu se poate baza doar pe:

Celui care te lovește peste un obraz, întoarce-i-l și pe celălalt;
ci continuă fără punct şi urmează fără pauză:
pe cel care-ți ia haina nu-l împiedica să-ți ia și cămașa!
Iar de te va sili**cineva să mergi o milă***, mergi cu el două. 

În această alăturare slovele din versetele Evangheliei au puţin în comun cu supunerea în faţa violenţei, cu renunţarea la răzbunare, cu răspunsul prin bine răului. Sensul acestor rînduri nu e nicidecum o chemare la pasivitate, ci provoacă împingerea răului pînă la absurd. Ei spun că de aici reiese, că răul poate fi umilit doar prin spulberarea pretenţiei de dominare, prin faptul de a ceda, care demonetizează prejudiciul. Acest tip de gîndire pune jertfa într-o poziţie foarte activă -- poziţia ofensivei spirituale. Celălalt obraz nu cheamă pe tapet conştiinţa atacatorului, cu aceasta el nu are probleme, ci îl confruntă cu inutilitatea întregii iniţiative -- către asta duce orice supralicitare.

Vă reamintesc, nu vorbim aici despre o confruntare cinstită. Discutăm o situaţie în care dintru început puterile celor doi adversari sunt inegale, fără posibilitatea de a răspunde la o lovitură prin alta, iar circumstanţele sunt toate potrivnice pentru aşa ceva. Alfel spus, vorbim despre acel negru minut al vieţii, cînd hegemonia morală asupra duşmanului nu consolează, iar acesta e atît de insolent, încît nu-i poţi trezi nici fărîmă de ruşine sau demnitate, iar la dispoziţie ai doar faţa, hainele, şi două picioare gata să meargă atîta cît este nevoie.

Nu mai e loc de tactici şmechereşti. A întoarce celălalt obraz -- este expresia unei decizii reci, conştiente, puternice, şi sanse de biruinţă, oricît de mici, şi depind direct de gradul cît de bine totul a fost pus în balanţă. Celălalt obraz nu e decît începutul pătimirilor, prima parte a citatului, trebuie să vă adunaţi puterile pentru parcurgerea întregului drum -- celor trei versete din Predica de pe Munte. În caz contrar, fraza ruptă din context nu va provoca decît vătămări.

A zidi o etică dintr-o frază trunchiată, e totuna cu a-ţi atrage suferinţa, sau a te transforma într-un burgez al minţii, lîncezit în confortul maxim al convingerilor sale. În ambele situaţii, faceţi un pas îndărăt dinaintea Răului, refuzînd a-i vădi slăbiciunea. Or, îngăduiţi-mi să vă reamintesc, Răul posedă trăsături absolut și curat omeneşti.

Eticul construit pe un citat trunchiat a schimbat India după Gandhi, poate, doar culoarea pielii conducătorilor. Dar celui flămînd îi este indiferent din cauza cui e înfometat. Mai degrabă ar înclina să-l învinuiască pe un alb de situaţia sa deznădăjduită, decît pe confratele său, deoarece răul social vine atunci de undeva de dinafară, şi tocmai de accea, poate, e perceput ca mai puţin apăsător. Cînd duşmanul este un străin, atunci mai rămîne teren pentru speranţă şi iluzii.

Tot astfel s-a întîmplat şi în Rusia, unde eticul fondat de Tolstoi -- bazat pe fraza trunchiată -- în bună măsură a subminat curajul poporului de a lupta cu statul poliţienesc. Ce a urmat se ştie prea bine: în cele şase decenii obrazul pus la bătaie şi întreaga faţă a poporului s-a transformat într-o uriaşă vînătaie, iar statul, obosit de atîtea nedreptăţi, a ajuns în cele din urmă să scuipe pe acest obraz. Ca şi în fizionomia întregii lumi. Deci, dacă doriţi să puneţi în practică învăţătura creştină, şi în limbaj contemporan să interpretaţi cuvintele lui Hristos -- nu veţi putea evita să folosiţi cripticul jargon al politicii actuale. Trebuie să vă însuşiţi sursele primare măcar cu mintea, dacă prin intermediul inimii nu mai e posibil. El avea infinit mai puţin de la omul bun, decît de la Duhul Sfînt, şi e un pericol mortal să ne bizuim doar pe bunătatea Lui în detrimentul metafizicii Sale. 

Recunosc, mi-e oarecum incomod să vorbesc despre aceste materii, pentru că a pune sau a refuza celălalt obraz e alegerea fiecăruia în parte. Lupta se poartă fără martori. Arma este chipul tău, veşmintele şi picioarele, care urmează să parcurgă un drum. A da sfaturi, cu atît mai mult a recomanda, cum să administezi acest arsenal nu e doar inadmisibil, ci de-a dreptul imoral. Singurul lucru către care timp acesta este: să vă ajut să vă eliberaţi de stereotipia verbală, care i-a înşelat pe mulţi, şi care a fost atît de ineficientă. Mai mult, doresc să semăn în Dvs. gîndul că atîta vreme cît posedaţi un obraz, o cămaşă, o haină şi picioare -- genunea nu e nici netrecută, nici nesfîrşită.

Există, cu adevărat, în discuția publică pe această temă și o altă pricină de a te jena, una mult mai profundă și ascunsă; ea nu constă doar în omeneasca nedorință, ca persoană tînără, de a te vedea drept potențială victimă. Nicidecum. E vorba aici, mai degrabă, de acea trezvie care te îndeamnă să presupui că printre Dvs. există și potențiali scelerați, călăi, iar divulgarea secretelor apărării în fața potențialului dușman -- reprezintă o greșeală strategică. Ce mă absolvă însă de acuzația de trădare sau, mai rău, de proiectarea status quo-ului tactic în viitor -- este speranța că victima va fi întotdeauna mai întreprinzătoare, mai deșteaptă și mai nebănuită în acțiuni decît ticălosul. De aici rezidă șansa biruinței.   
          
traducere şi note de vladimir bulat

*zek = întemniţat, în argoul anilor'20-'50: " z / k". Termen foarte uzitat în limbajul GULAG-urilor sovietice, precum și în literatura care a generat-o.
** de la grecescul άγγαρεύσει, cu sensul de curier. 
***μίλιον = 1000 de paşi, adică 8 stadii, adică 1472 de metri. 
    
           

Partager cet article

Repost 0
Published by Vladimir BULAT - dans Forme creștine
commenter cet article

commentaires

ligia 12/09/2010 19:40



astazi, mai mult decat oricand, raul tinde sa se metamorfozeze intr'un asemenea chip incat nu mai stim a'l deosebi de bine!