Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog

Recherche

13 décembre 2011 2 13 /12 /décembre /2011 11:39

Mi-a plăcut mult formula asta, mai demult. Dar nu pot spune că am înţeles-o prea profund atunci. Geo Bogza scria reportajele sale despre Basarabia în 1934. Am înţeles acum că există o permanenţă meta-istorică, care este şi semnifică o actualitate activă, deşi nevăzută. Ca să exemplific voi încerca să analizez cele trăite în ultimele zile, călătorind pe la cîteva mînăstiri basarabene, alături de părintele meu duhovnic...

 

Am revăzut mănăstirea Frumoasă, după mai bine de 5 ani. Lucrurile s-au aşezat, s-au curăţat, au apărut construcţii noi, cele vechi - se refac, se cosmetizează, se reîmbină armonios...

DSCN9117.JPG

  Bucuria tainică a fost hrănită de vizitarea muzeului mănăstirii, în care am văzut lucruri amestecate, dar şi manuscrise cu notaţii psaltice, cu "Fericirile". Apoi, am avut privilegiul să răsfoiesc un Pomelnic, caligrafiat în chip minunat de-a lungul a trei generaţii cel puţin. Dacă cel care a conceput Pomelnicul a scris îngrijit, cu cerneluri diferite (neagră, roşie, verde), unde găsim nume rare, "exotice", după care urmează prenume mai comune, banale, rusificate, scrise cu pixul, strîmb, mai puţine numeric. Scrierea din epoca ţaristă se prechimbă cu cea rusă din timpul admnistraţiei româneşti sau, uterior -- sovietice(?).

DSCN9136.JPG

Devine limpede că aspectul estetic nu prea mai contează, este o notaţie cancelărească, expeditivă, seacă, lipsită de căldură (aşa mi s-a părut). Caligrafia devine cu timpul doar o nevoie, nu mai e o plăcere de a însemna frumos un nume, memoria răposaţilor. Din imaginile pe care le postez se vede cu claritate această involuţie.

DSCN9138.JPG

Ortografia din slavona bisericească ia locul celei modificate după 1917, scrindu-se doar cu majuscule, cu litere de tipar. Vedem trei mîini care şi-au lăsat amprenta pe filele acestui extraordinar document al Pomelnicului.

DSCN9139.JPG   

 Apoi, am văzut două scaune cu speteaza curbată (de fabricaţie vieneză?), care au aparţinut monahiilor, unul din ele avea şi o marchetărie discretă pe şezut. Cine să-şi fi imaginat ca într-o mănăstirea situată în Codrii Orheiului să găseşti lucruri demne să stea în mari muzee ale lumii? Acestea trebuie făcute publice, să aibă un destin pe măsura valorii lor.

 

Cu toate surprizele descrise mai sus, susţin că toate acestea au rămas oarecum exterioare naturii oamenilor locului, adînc uniţi cu huma, tradiţia, obiceiurile, verdeaţa, glodul şi aerul... 

 

 

 

      

Partager cet article

Repost 0
Published by Vladimir BULAT - dans manastiri-basarabene
commenter cet article

commentaires

Adina K. 16/12/2011 00:27


E teribil ce-au putut face cu pixul lor, chiar peste ce te duce mintea cind auzi despre asa ceva. Mai bine sa nu stim :). E clar si ca intoarcerea e imposibila, dar nu poti sa nu te intrebi ce
urmeaza...