Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog

Recherche

13 janvier 2014 1 13 /01 /janvier /2014 08:59

Pavel-Adelgeim_Vasili-Popov.jpg

Numele părintelui rus Pavel Adelgeim (Павел Адельгейм) este, bănuiesc, mai puţin cunoscut lumii ortodoxe din România. Acesta a fost ucis cu un cuţit în inimă, în ziua de 5 august 2013, în propria casă, din Pskov, de un pretins pelerin, venit de la Moscova. 

Faima acestui părinte a început cu cîţiva ani în urmă, cînd acesta a fost înlăturat de la conducerea propriei parohii, pe motiv că s-a opus adoptării în propria parohie a unui "statut a sinedrionului bisericesc",  după care trebuie să funcţioneze toate parohiile, un model impus de la vîrf de Patriarhia Rusă, însă fără o largă discuţie prealabilă - document care, în opinia lui Pavel Adelgeim, contrazice atît sobornicitatea bisericii, cît şi Constituţia Federaţiei Ruse. Polemica a fost lungă şi degenerase într-un fel de monolog al părintelui căci, oricum, nimeni din "verticala puterii" actuale a BORuse nu era dispus să asculte "eresurile" unui părinte dintr-o fundătură a Rusiei.

În vara lui 2012, cînd era în apogeu marasmul civil împotriva grupului Pussy Riot, părintele Pavel Adelgeim a declarat că în loc ca biserica să-şi fi asumat un dialog creştin cu acele fete, BORusă a făcut tot posibilul ca să le trimită după gratii, semnînd astfel în chip pozitiv verdictul dat de acelaşi părinte, potrivit căruia există o alianţă (somisură, смычка) indestructibilă dintre BORusă şi puterea politică, or esenţialul principiu al sănătăţii instituţiei bisericii nu trebuie să fie decît sobornicitatea - care funcţionează doar pe orizontală, nicidecum ca o verticală a puterii! "Pentru asta mă lupt, pentru asta pledez: sobornicitatea este temelia unităţii bisericii, care e doar Una, Sobornicească şi Apostolică".

Într-un minunat reportaj făcut atunci de jurnalistul Pavel Lobkov, sosit de la Moscova, părintele explică astfel "îmbisericirea" clasei politice şi administraţiei actuale din Rusia: "Aceşia ştiu doar să ţină lumînări în mîini, dar nu sunt altceva decît nişte sfeşnice, în esenţă - sunt păgîni (язычники), nimic din ce fac ei nu are legătură cu creştinismul...cu toţi sunt aceeaşi gaşcă, cei de la putere şi cei din ierarhia bisericească; biserica ortodoxă este acum o abreviere: BORusă (РПЦ) - asta nu e tocmai biserica ortodoxă, ci o structură aparte, devine în zilele noastre aidoma unei secţii a patridului comunist de altă dată, care era responsabilă cu ideologia".

Părintele Pavel Adelgeim (1938-2013) a fost un înflăcărat propăvăduitor al lui Hristos, cu rădăcini germane, al cărui bunic era din fosta minoritate germană a Rusiei Ţariste, care a făcut studii în Belgia, şi era proprietar a două moşii din proximitatea Kievului, a fost arestat şi împuşcat în 1938; tatăl său, artist şi poet, a fost împuşcat în 1942; mama sa era fiica unui general din armata ţaristă, arestată în 1946, trimisă în surghiun în Kazahstan; junele Pavel a locuit la rude, în Kiev, acolo din 1954 şi-a făcut novicianul în ale bisericii, ca frate la Lavra Pecerska. La 18 ani intră la seminarul teologic din Kiev, apoi, în 1964 a absolvit Academia teologică din Moscova, şi este repartizat ca slujitor departe de marile oraşe ale URSS, tocmai în oraşul Kagan (Kogon), din Uzbekistan. În 1970 este condamnat la privaţiune de libertate pe un termen de 3 ani, pentru "uneltire împotriva statului sovietic". Acolo a fost în proximitatea unui număr mare de delicvenţi tineri, cu care a avut dialoguri pe teme creştine - de aceea, amintindu-şi de acel episod al vieţii sale, şi-a putut permite să spună public că fetele de la Pussy Riot trebuiau "tratate" anume prin dialog, iertare, explicare a iubirii lui Dumnezeu. Atunci şi-a pierdut piciorul drept, după care a fost eliberat înainte de consumarea pedepsei. A rămas invalid pentru întreaga viaţă, dar a slujit la biserici din Fergana şi Krasnovodsk (tot în Asia Mijlocie). De-abia în septembrie 1976 a reuşit să obţină un transfer în Federaţia Rusă, în Eparhia de Pskov, în nordul-vestul ţării, unde din 1988 a ridicat din ruini un vechi locaş de slujire şi închinăciune (biserica cu hramul Sfintelor Femei-Mironosiţe), iar statutul de paroh i s-a retras în 2008, ca represiune la atitudinile sale energice şi îndreptăţite, de a nu se supune tacit oricărui tip de girijism venit dinspre verticala puterii ecleziastice...Cînd conflictul dintre ierarhul locului şi părintele Pavel Adelgeim a devenit deschis, cel dintîi a început să-l tîrască prin tribunal, încercînd să-l determine să renunţe la slujire, dar şi la locul de domiciliu! Capul de acuzare a fost: un astfel de preot nu e demn să aibă parte de propria parohie în biserica noastră. Cînd societatea rusă devenea tot mai opacă şi mai obedientă, poate mai timorată, oameni ai lui Dumnezeu ca Pavel Adelgeim - atrăgeau atenţia prin verticalitate, curaj, cinste şi autentică smerenie creştinească. Nu a obosit niciodată să susţină că sfera bisericească şi cea laică nu trebuie să se intersecteze, dar atîta vreme cît puterea administrativ-politică distribuie fonduri enorme către eparhii, BORusă nu poate fi decît slujitoarea intereselor (ideologice, politice) acesteia. Or, pentru un slujitor al altarului creştin nu poate fi decît un stăpîn: DUMNEZEU. Iată, conflictul. 

A desfăşurat o activitate misionară şi de caritate, punînd temeiile unor necesare instituţii locale, printre care o şcoală, un gimnaziu şi un ospiciu pentru nevoiaşi. După ce presbiterul Pavel Adelgeim a fost alungat din poziţia de paroh, s-au sistat şi fondurile pentru această şcoală, iar directorul acesteia, care era chiar fiul preotului, a fost pus pe liber şi el...Treptat, şi celelalte s-au dus de rîpă.

Ucigaşul Serghei Pcelinţev, de 27 de ani, a stat în casa părintelui două săptămîni, şi a sosit la Pskov pentru a-l întîlni pe acesta, îndemnat de prietena sa, fiica unei scriitoare de succes din Moscova (Polina Daşkova). Anna şi Serghei urmau să se căsătorească, dar împins de o boală cruntă tînărul l-a înjunghiat pe părinte, cu urletul: în numele Satanei! S-a aflat, ulterior, că acesta era membru al unei secte obscure.

Mie personal, viaţa, chipul, blîndeţea, simplitatea vieţii şi a slujirii părintelui mi-au amintit izbitor de tare de părintele Antonie de Suroj (1914-2003), ale cărui cărţi sunt pe larg editate în România. Mi-a mai amintit de părintele Alexandru Men', mai puţin citit de români! Dar toţi trei au marcat faţa adevăratei ortodocsii din spaţiul rusesc în secolul XX. Acum, în secolul XXI, pot fi un reper perpetuu, de care are grijă Dumnezeu.

 

Foto: Vasili Popov (lenta.ru)

 

Partager cet article

Repost 0
Published by Vladimir BULAT - dans Forme creștine
commenter cet article

commentaires