Overblog Suivre ce blog
Editer l'article Administration Créer mon blog

Recherche

13 mars 2015 5 13 /03 /mars /2015 09:23

Spuneam chiar ieri despre faptul că o carte de artă este un lux peste tot în lume.

În România albumul de artă este cu atât mai prețios cu cât apare cu acribie, ca un vin rar și vechi.

Este și cazul albumului MĂNĂSTIRILE OLTENIEI. Artă și spiritualitate, lansat recent la librăria Bizantină - poate locul cel mai cochet și îmbietor dintre spațiile de librării din București.

coperta Manastirile Olteniei 

Orice comentariu sau exegetică asupra acestui somptuos și prețios album ar trebui să debuteze, cred, cu descifrarea imaginii de pe copertă, căci de la înțelegerea acesteia începi să pricepi întregul demers ”incifrat” al cărții. Este un fragment din fresca naosului bolniței mănăstirii Cozia. La pagina 78 a albumului avem parte de întreaga scenă a Necredinței lui Toma (Duminica Tomii, care se prăznuește la o săptămână de la Învierea Domnului). Privind atent compoziția din absida sudică, realizată la 1542-1543, cel mai probabil de zugravi sârbi, descoperi epigraphé-ul care glăsuiește astfel: Ѿ­­СƐȜАҢЇƐ ѲѺӍӉИӉѺ (Osezanie Tomnino), în scriere slavonească. Textul nu pare a fi decât în slavona bisericească, oarecum strandardizată pentru toate bisericile slave ale timpului, dar și pentru cea românească, chiar dacă corect ar fi fost Osjazanie. Traducerea exactă ar fi: Pipăirea Tomii. Căci acest Ѿ­­СƐȜАҢЇƐ însemnează pipăire, atingere, sau latinescul tactus. Apostolul Toma L-a cunoscut pe Dumnezeu prin punerea mâinii, prin pipăire, cum dealtfel I-a îndemnat și Hristos însuși pe cei prezenți, cînd i-a găsit ”înspăimîntați și înfricoșați, crezînd că văd duh”(Luca, 24, 37). Degetul Tomii a atins rana cu carne vie a lui Hristos și, pe această cale kinestetică, s-a încredințat că Acesta este Viu, că a Înviat, exact precum îi spuneau ceilalți Apostoli la prima sa Arătare. Mîntuitorul îi îndeamnă: ”pipăiți-Mă și vedeți că duhul nu are carne și oase așa cum Mă vedeți pe Mine că am”(Luca, 24, 39). Apoi, ne spune textul evanghelic, că ”le-a arătat mîinile și picioarele”...Scena de la bolnița Coziei este deosebită de ilustrativă și fățișă în acest sens, căci Iisus exact asta face: pozează în fața Apostolilor, se face model pentru cele ce spune. Iar Toma se apleacă, și-i atinge coasta. Pentru a înțelege mai bine semnificația acestei atingeri zugravii au reprezentat scena Pipăirii lui Toma sub compoziția Epifaniei Domnului, alăturînd cumva rolurile acelor doi mediatori ai prezenței lui Dumnezeu printre oameni, în cazul Epifaniei, prin Ioan Înainte-Mergătorul, iar în Duminica Tomii - prin Apostolul care a dat un supranume acestei zile. Simplu spus, ca să cunoști, trebuie nu doar să privești și să vezi, ci să și simți, să receptezi tactil, să guști, să te cutremuri. La Sfînta Liturghie comesenii sunt chemați să ”guste și să vadă”!

Coperta a 4-a a volumului încheie, apoteotic, această idee a prezenței fizice, a vederii ca instrument al încredințării, căci ne arată un alt fragment al aceleiași scene comentate anterior, în care Apostolii confirmă, prin faptul că asistă ievea, ceea ce Toma învederează: că Dumnezeu a Înviat, că este din nou printre ei. Și va rămâne pururea.     

Pe ideea aceasta profundă, a vederii și simțirii, este construită întreaga carte MĂNĂSTIRILE OLTENIEI. Artă și spiritualitate, căci întregul parcurs textual și imagistic funcționează precum un catalizator pentru cunoaștere, spre trezirea curiozității, provocînd un impuls de a merge și a vedea acea salbă de bijuterii arhitectonice, picturale, obiectuale, estetice prin excelență.

Volumul nu inventariază însă întregul catalog al locașurilor existente în acel areal. Este un proiect și o opțiune personală, cred, a părintelui Iustin Marchiș de a sugera anumite obiective, acelea pe care sfinția sa le consideră neîndoilenic de primă mînă, pe care le știe cel mai bine, le simte și le recomandă celor care vor să le descopere, cu rost, folos și bucurie.

Se pare că nimic nu e întâmplător decît, poate, faptul că tînărul monah Iustin Marchiș a fost tuns în monahism la sfînta Mănăstire Cozia, cel mai spectaculos monument (din toate punctele de vedere), aflat pe pămînt românesc. Poate că de acolo și atunci a început marea dragoste pentru frumosul plaiurilor oltene, despre care ne vorbește acum pe îndelete, ajutat de o echipă de oameni minunați, sensibili: istoricii de artă Elisabeta Negrău și Vlad Bedros, fotografii Dan Dinescu și Daniel Constantinescu, graphic designerul Ioana Bita Giulea. Și, desigur, de cei din editura Institutului Cultural Român, care au străjuit acest proiect aproape 4 ani.

Țin să pun această superbă și riguroasă ispravă într-un dialog direct cu nu mai puțin ”dialogala” carte a vrednicului de pomenire ierarh Bartolomeu Anania care redacta, în plin amurg al comunismului românesc, albumul-mărturisire Cerurile Oltului, apărut în 1990, și reeditat de editura PRO, în anul 1998. Este acum o raritate bibliografică!

Acolo, Valeriu discută, ”platonician”, cu Bartolomeu, mai exact, autorul-cărturar dialoghează pe îndelete cu autorul-teolog, arătîndu-și deopotrivă erudiția, priceperea, darul deosebirii, și simțirea fină pentru lucrurile înalte, dumnezeiești și ziditoare cu adevărat. Aici, în MĂNĂSTIRILE OLTENIEI. Artă și spiritualitate, un grup de oameni povestesc despre un tărîm pe cît de străvechi, pe atît de marcat de istorie, pe cît de frumos ca dat al naturii, pe atît de binecuvîntat și înfrumusețat de oamenii lui Dumnezeu cu artă, spiritualitate și cultură.

              

 

Partager cet article

Repost 0
Published by Vladimir BULAT - dans texte pentru suflet
commenter cet article

commentaires