Overblog Suivre ce blog
Administration Créer mon blog

Recherche

9 octobre 2011 7 09 /10 /octobre /2011 19:33

A declarat PF Patriarh Kirill la întîlnirea avută la reşedinţa Preşedintelui Republicii Moldova, după ce în această după după-amiază Marian Lupu, preşedintele în exerciţiu al ţării, i-a înmînat Patriarhului cea mai importantă distincţie  a statului - Ordinul Republicii.

Ordinul-Republicii.jpg

Pasajul cel mai important al alocuiţiunii PF Patriarh Kirill, care ne interesează pe noi românii credincioşi acesta este:

 

"În dificilele condiţii politice şi a sciziunilor în care se află Moldova, ţara aceasta şi-a păstrat unitatea religioasă. Nu vom insista aici asupra circumstanţelor care tulbură această unitate -- nu este o chestiune care să ţină de raportul dintre Biserică şi stat, este o problemă a relaţiilor dintre două Patriarhate. Nutresc speranţa că prin ajutorul de la Dumnezeu - întrucît suntem două biserici frăţeşti:  Rusă şi Română -  vom găsi puncte comune, prin intermediul cărora toate situaţiile conflcituale îşi vor găsi rezolvarea. Nu va fi deloc uşor, întrucît şi noi, oamenii credincioşi, trăim în condiţiile lumii de astăzi, în contexte politice concrete; dar, încercînd să fim de-asupra acestor contexte, ghidîndu-ne de canoanele bisericii şi îndrumaţi de tradiţia acesteia - vom reuşi să facem multe lucruri.

 

Doresc din toată inima pace acestui popor, şi prosperitate poporului moldovenesc independent. Întărire şi maturizare duhovnicească acestuia. Urez o propăşire a puterii din Moldova - în sensul că această evoluţie să fie în concordanţă cu bunăstarea poporului, doar atunci autoritatea acesteia va fi maximă, în rîndul oamenilor. Vă mulţumesc încă o dată pentru ospitalitatea Dvs., pentru timpul şi posibilitatea de a ne putea împărtăşi reciproc gîndurile".  

 

 

Găsesc că s-a consumat un moment crucial în cariera politică a lui Marian Lupu, această întîlnire cu PF Patriarh Kirill. Aceasta va însemna, în primul rînd, o mai bună poziţionare a sa în "calculile" Rusiei (ecleziastice şi laice!) în procesul de menţinere a influenţei sale în Republica Moldova, iar în al doilea rînd - o contracarare a poziţiei (oarecum exclusive)pe care o are fostul preşedinte Vladimir Voronin în "suita" mondenă a Întîi-Stătătorului bisericii ruse. Se va produce, oare, o rocadă a cadrelor de rang superior? Dar discuţia asta ţine deja de o altă tematică.  

Repost 0
Published by Vladimir BULAT - dans Agenda bisericească
commenter cet article
9 octobre 2011 7 09 /10 /octobre /2011 17:35

2NOV_1315.jpg

Nici nu se putea altfel - în programul obligatoriu al vizitei PF Kirill era prevăzută şi depunerea unei coroane la Complexul Memorial "Eternitatea", dedicat eroilor din cel de-al II-lea război mondial! Coroana din flori albe şi verzi avea crucea rusească, proiectată pe un fundal oval.

 

Fostul regim al lui Vladimir Voronin a primenit acest loc, l-a curăţat şi i-a dat un nou suflu: nimeni nu este uitat, şi nimic nu se uită - acesta a fost sloganul principal al celor care au supravieţuit ororilor uneia dintre cele mai mari conflagraţii, consumate între 1941-1945, în care pămînturile şi oamenii Moldovei au avut partea lor de suferinţă...alături de ostaşii şi ofiţerii sovietici. 

 

În pofida ploii abundente şi reci, PF Kirill a vorbit celor adunaţi la complexul "Eternitatea" despre ororile războiului şi despre lipsurile şi jetrfele acestuia, şi mai ales - despre valoarea supremă a păcii. Pentru care trebuie să n rugăm neîncetat.

 

Foto: K.Novotarski, de pe site-ul Patriarhiei BORuse.

    

Repost 0
Published by Vladimir BULAT
commenter cet article
9 octobre 2011 7 09 /10 /octobre /2011 13:51

patr.jpg

 

Astea sunt cuvintele care au fost rostite aseară în Catedrala Naşterii Domnului din Chişinău - de către PF Kirill al Rusiei, şi în continuare: "...Moldova a devenit un fel de verigă de legătură între două puternice tradiţii culturale şi civilizatorii - latină şi slavă. Anume aici şi astăzi sunt prezente aceste amîndouă tradiţiile, fără a crea bariere de netrecut şi conflicte în viaţa oamenilor. Cu deosebită grijă conservă valorile acestea şi Biserica Ortodoxă a Moldovei, accentuînd astfel particularitatea Moldovei, şi aportul ei excepţional în contextul întregii Europe.

 

Buna-credinţă a poporului moldovenesc este confirmată de numărul mare de biserici şi parohii, care sunt în practic toate localităţile locuite, în mulţimea de mănăstiri de monahi şi monahii, care conservă tradiţia duhovnicească, dar ce e cel mai important - în nivelul ridicat al vieţii religioase, poate ce mai ridicat din Europa. Să dea Dumnezeu ca Moldova, purtată pe calea cea bună de Biserica Ortodoxă, să crească în putere, întărită nu doar duhovniceşte, ci şi material. Ne vom ruga în aceste zile pentru pacea cetăţenească, pentru împăcarea dintre oameni, care aparţin diverselor partide şi mişcări, pentru ca în pofida unor divergenţe de păreri şi opinii, să se păstreze unitatea vieţii în comun. Pentru că anume această unitate este condiţia peremptorie a propăşirii societăţii şi statului.

 

...

 

Să aibă Domnul Moldova în paza Sa!"

 

Foto: K.Novotarski, de pe site-ul Patriarhiei BORuse.

Repost 0
Published by Vladimir BULAT
commenter cet article
8 octobre 2011 6 08 /10 /octobre /2011 10:35

link 

DSCN3405.JPG

Anunţată cu multe luni în urmă - începe în această seară, cu săvîrşirea la 20.30 a unui Te Deum comun cu Mitropolitul Vladimir al Moldovei, la Catedrala Mitropolitană din Chişinău.

 

Greu de apreciat acum importanţa crucială pe care o va avea această vizită a căpeteniei Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Ruse, dar este foarte clar că o analiză serioasă şi aşezată se impune! Care ste situaţia BOR din Moldova?

 

Avem o situaţie doar aparent aşezată, cu două entităţi canonice care-şi dispută clerici, biserici, moşii şi mănăstiri. Cu o majoritate absolută aflată sub jurisdicţia canonică a BORuse;

 

Avem o Mitropolie a Basarabiei, care deşi este reactivată de multă vreme, este practic nerecunoscută de BORusă;  

 

Avem doi mitropoliţi care nu slujesc împreună, şi care chiar au destule tensiuni şi reproşuri să-şi facă! Practic, Vlădica Petru nu este recunoscut ca ierarh canonic al Mitropoliei Basarabiei;

 

ÎPS Vladimir este unul din cei mai vechi întîi-stătători ai Pariarhiei Ruse, şi al cărui statut nu cred să nu fie "pus pe tapet" - în sensul că longevitatea lui devine problematică, şi canonic şi ideologic. Căci Moscova demult nu mai deţine controlul asupra treburilor interne ale Mitropoliei Moldovei, în condiţiile în care Vlădica Vladimir a devenit un sinonim al acestei eparhii. A fost hirotonisit în 21 iulie 1989, în rangul de Episcop al Chişinău al Moldovei şi Chişinăului, iar în 21 decembrie 1992 - în demnitatea de Mitropolit. 

 

Patriarhia Română deşi, se pare, că face eforturi - nu a reuşit instalarea niciunui al ierarh pe teritoriul Mitropoliei Basarabiei, în episcopiile care, formal, sunt reactivate şi ele. Vieţuirea monahală din această eparhie este quasi-inexistentă. Or, în acest moment, bănuiesc, se va pune şi această problemă - deşi ea nu ţine direct de prerogativele Patriarhiei Ruse.

 

Cu ocazia acestei vizite va fi lansat şi volumul "Libertatea şi responsabilitatea în căutarea armoniei", semnată de actualul Patriarh Kirill pe vremea cînd era preşedinte al Departamentului pentru Relaţii Externe Bisericeşti al Patriarhiei de la Moscova - despre care, pe site-ul Patriarhiei Ruse, scrie că ar fi tradusă în "limba moldovenească", de unde reiese limpede că acolo, la Moscova, demnitarii de top ai Patriarhie fac diferenţa înte limba română şi cea moldovenească. Poate tocmai de aceea - cartea asta nu trebuie să ne lipsească...

 

Prima declaraţieserviciului de presă al Mitropoliei Moldovei.  

 

Voi urmări atent, în măsura posibilităţilor oferite de mass-media, şi de site-urile oficiale ale celor două Patriarhii, precum şi a Mitropoliei Moldovei, pentru a putea face, în final, acea analiză pe care o enunţam în debutul acestor rînduri.

 

Aşa să mă ajute Bunul Dumnezeu!

 

foto: Toamnă la mănăstirea Curchi, septembrie, 2010. © vladimir bulat

Repost 0
Published by Vladimir BULAT - dans Agenda bisericească
commenter cet article
4 août 2011 4 04 /08 /août /2011 15:28

Un astfel de reportaj nu mi-a fost dat niciodată să citesc, de accea nu am putut rezista ispitei de a-l cita de pe acest blog, căci este un exemplu despre cum NU trebuie să fie ortodoxia noastră.

A apărut în săptămînalul de investigaţii Ziarul de Gardă, din Chişinău. Dar poate că fabulează autorul acestui articol? Poate că totul nu e decît pură ficţiune, şi pe de-asupra - foarte prost scrisă? 

Repost 0
Published by Vladimir BULAT - dans Forme creștine
commenter cet article
5 mai 2011 4 05 /05 /mai /2011 10:06

Sunt ani buni de cînd părintele meu duhovnic şi-a arătat dorinţa de a vizita aşezămîntele monahale din Basarabia, şi mai ales acele vestigii rupestre, locuri de refugiu şi rugăciune ale sihaştrilor de altă dată...cele ascunse de-a lungul Nistrului şi al Răutului.

 

Aşa a vrut Bunul Dumnezeu ca în Săptămîna Luminată acest gînd să se înfăptuiască, să se facă posibil. În a doua zi de la Învierea Domnului o ceată de parohieni de la mănăstirea Stavropoleos, în frunte cu părintele duhovnic, a trecut Prutul. Pînă să ajungă la Chişinău au vizitat mănăstirile Hîncu şi Căpriana. După o zi petrecută prin muzeele capitalei moldave, am pornit la drum spre peşterile de la Butuceni-Orheiul Vechi, Ţîpova şi Saharna.

 

Primul popas - la schitul rupestru de la Butuceni. Am avut ocazia să văd acest loc prin 1990, cînd încă nu era locuit, ci era pustiu şi miraculos prin simplitatea ce o avea. O cavernă cîndva plină de duh trăitor, sobră, retrasă. Acum bisericuţa este un loc care te tulbură, altarul este închis de un iconostas banal, din lemn lăcuit, iar în faţa acestuia s-a montat un soi de paravan, tot din lemn, care cică ţine loc de strană...un soi de îngrămădeală de obiecte, recuzită, icoane cromolitografiate, în rame hidoase concură, toate, la conştientizarea următorului paradox: cu cît acest spaţiu era mai gol, cu atît părea el mai populat, mai înzestrat, mai însufleţit, mai viu. Desigur, "Duhul bate unde vrea", dar probabil nu oricînd. Vie nu era biserica rupestră atunci cînd am fost noi, ci oamenii din ea: femeia umilă, "de la lumînări", şi cei doi puşti, care ne-au vorbit "despre vremea lui Zamolxes". Aceştia păreau a fi biserica, nu recipientul în care nu am întîlnit niciun monah.

 

DSCN5309.JPG

Copiii, Ion şi Mihaela, ne-au însoţit în tot timpul vizitei locaşului sfînt, dar şi a satului Butuceni, explicîndu-ne, după ştiinţa lor, ce este bogăţia, viaţa la ţară, casa, şcoala şi iubirea de carte. Coborînd de pe povîrnişul unde este cocoţată biserica rupestră - în care pe vremuri se urca dinspre albia Răutului, şi nu exista acel tunel de acces prin care se intră astăzi, spre vatra satului am făcut o vizită la casa-muzeu, conservată şi păstrată in situ, care nu e de ratat pentru nimeni din cei care ajung pe acele meleaguri. Era soare şi albinile sălbatice îşi făcuseră cuiburi în tuburile groase ale stufului care acoperă casa. Zumzetul lor profund, insistent, se regăsea în frumuseţea firească a locurilor, obiectelor, în bogăţia formelor şi culorilor pe care le-am întîlnit în cale.  

 

DSCN5320.JPG

 

Oamenii de aici erau fie în curţi, fie pe stradă, unii forjau motorul unei motociclete, făcînd un fum înnecăcios, cîteva femei se întoceau de la sapă, iar o tănără alături de acestea avea ştrampi cu ştrasuri, lucioşi - aşa venea de la cîmp...Vremurile de demult şi gustul îndoielnic al celor de aievea trăiesc împreună în acest loc - la Butuceni -, unde tihna şi discreţia trăitorilor în duh din trecut i-a făcut pe oamenii de azi să se simtă protejaţi, stăpîni pe ei, pe locurile pe care le populează, să-şi trateze cu căldură şi firesc maxim musafirii şi pelerinii veniţi de departe. Acest model l-am resimţit la aceşti doi copii minunaţi, şi numai.

 

DSCN5331.JPG

Am coborît apoi spre Trebujeni, doar pentru a admira mulţimea de caverne şi scorburi rămase în timp, scobite în zidul de calcar ce urcă de la albia rîului spre cer, formînd un imens lighean natural, desenat de apa multimilenară.

 

În drum spre mănăstirea rupestră Ţîpova am descoperit această piatră de hotar, cam prin dreptul moşiei satului Otac. Aceasta este consemnată în monografia Athitectura vernaculară în piatră, semnată de Eugen Bâzgu şi Mihai Ursu (ed.Ştiinţa, Chişinău, 2009, pag. 119, fig.6).

 

DSCN5333.JPG

Înainte de a ajunge la Ţîpova ne-am abătut printr-un sat deosebit de pitoresc, şi ca aşezare, dar şi ca dulceaţă a numelui: Lalova. Pe malul Nistrului se întindea malul leneş, cu ceva bărcuţe de pescari, cu o capră care păştea tacticos, iar după o curbă bruscă şi un urcuş cam abrupt ne aştepta pensiunea La Hanganu. Aici urma să mîncăm, dar nu înainte să mergem la Ţîpova - timp în care peştele proaspăt pescuit era pus la fript, raţa grasă la cuptor, şi mălaiul la umflat. Peste cîţiva kilometri, parcurşi prin praf şi drum mai mult arhaic decît modern, ne pomenim în faţa unei porţi de mănăstire. Trecem pragul şi ne pomenim cu o biserică absolut rusească în faţă, pe care eu o ocolesc grăbit şi îndemn lumea să coboare pe cărarea pietruită spre aşezămîntul rupestru, unde mai fusesem cu mai mulţi ani în urmă, cînd încă nu se reactivase viaţa şi slujba monastică. În stînga e Nistrul, cu o privelişte spectaculoasă a satului de peste, din Transnistria, care se numeşte Popencu. Treptat se deschide vederii ceea ce a fost cîndva mănăstirea Ţîpova, consemnată de Visarion Puiu, la 1919, ca fiind încă activă. Spun cîndva, pentru că ceea ce se poate vedea acum este un loc straniu, modificat, cu betoane turnate alandala, cu o amenajare cel puţin dubioasă, cu tapeturi de muşama, caşerate direct pe murii de calcar, cu poveşti foarte departe de dreapta-credinţă. Părintele din biserică dădea afară femeile neacoperite, şi părea destul de neprietenos, atent la forme, şi cam neglijent cu propria înfăţişare.

DSCN5340.JPGLocul pare mai degrabă părăsit, necinstit şi murdar şi tratat cu o neglijenţă interesată. Ni s-a relatat legenda conform căreia orice tentativă de a restaura aşezămîntul s-a soldat cu grave eşecuri şi nenorociri. Şi aici avem de-a face cu un paradox usturător, căci dacă ni s-a spus că de acest loc trebuie să te apropii cu bune intenţii, cu inimă curată, înseamnă că cei ce doreau să se atingă de monument, nu le aveau? Grija oricărui om care se apropie de memoria unui loc trebuie subsumată acestuia. Trebuie să ştii că orice formă de restaurare sau intervenţie trebuie să rămînă reversibilă, să nu disturbe integritatea, nici să încerci să-i conferi o altă esenţă sau substanţă: trebuie lucrat în datele pre-existentului.

 

Ce avem la Ţîpova acum? Structuri metalice şi betoane, cadre de ferestre ca vai de ele, blocuri de piatră cu care s-au zidit şi mascat golurile, fără să se ţină cont că nici piatra folosită nu e de acolo, nici golurile umplute nu ţin, deloc, de înfăţişarea locului. E ca şi cum ai încerca să forţezi lucrurile: să pui să crească trandafiri din bulbii de lăcrămioară! Contra firii pot fi doar gîndurile şi intenţiile noastre. Rezultatul este desigur jalnic, catastrofal, respingător... 

 

Cred că experienţa aproape exemplară de la Corbii de Piatră (jud. Argeş) e de luat ca exemplu, unde restauratori, istorici de artă, chimişti, studenţi, geodezişti, biologi au pus mînă de la mînă, şi au conservat şi protejat unul din cele mai impresionante monumente rupestre din România. 

La Tîpova, se pare că nepăsarea şi lipsa de pofesionalism sînt cele care dictează, guvernează şi formatează conştiinţa. În aceste condiţii, de ce devine atît de important să-şi acopere femeile capetele, atunci cînd intră în biserică, şi trebuie neapărat să îngenunchezi, la comandă, în Săptămîna Luminată? Lucrurile sunt mult mai triste la faţa locului decît ne-am putea închipui de la distanţă.

 

DSCN5342.JPG

 

Cînd problema integrităţii locului, a conservării şi a curăţeniei este stringentă, chestiunile liturgice şi dogmatice rămîn pe planul secund, aşteptîndu-şi rîndul şi buna aşezare. Nu pricep de ce ne arătăm mai întîi dogmatici, inflexibili, doritori de a da poveţe altora, şi de-abia apoi ne asumăm să fim simpli gospodari.

 

DSCN5344.JPG

Repost 0
Published by Vladimir BULAT - dans manastiri-basarabene
commenter cet article
16 avril 2011 6 16 /04 /avril /2011 23:38

Povestirile revelate ale unui pelerin rus către părintele său duhovnicesc” - astfel s'ar traduce din rusa secolului al XIX-lea un corpus de texte cunoscute în limba română sub denumirea Pelerinul rus, tălmăcite de Arh. Paulin Lecca, și care a avut mai multe ediții de-a lungul timpului. În genere, se crede că acesta este un text anonim, al unui autor ascuns...De-a lungul timpului această culegere s-a atribuit cîtorva posibili semnatari, printre care și Sfîntului Teofan Zăvorîtul. La apariția cărții sub formă tipărită, în 1881 - editată de egumenul Paisie Fiodorov, de la mănăstirea Ceremisskoe din Kazan - nu exista niciun argument de a pleda pentru un autor sau altul.

Volumul din 1881 cuprindea doar primele patru ”povestiri”.

 

În 1911, la Sergiev Posad, apar în volum ”povestirile” cinci-șase-șapte.

 

În 1930, după ediția din Kazan, cartea a apărut la Paris, sub îngrijirea și cu o introducere de B.P. Vîșeslavțev.  Emigrația ”albă” din Occident redescoperea prin această scriere ascetică ”sentimentul religios al Rusiei țariste”.

 

În anul 1933 ediția din 1911, de la Serghiev Posad, stă la baza reeditării celorlalte trei ”povestiri”, la Praga, tot în ambianța emigrației ruse. De-abia în 1948 arhimandritul Kiprian Kern reunește toate cele șapte ”povestiri” într-un singur corpus, și astfel este cunoscut și astăzi. Între timp au apărut edițiile în limba germană (1925), engleză (1930), franceză (1943).

 

La anul 1971 s-au descoperit la mănăstirea Pantelimon, de la Sfîntul Munte, manuscrise ale primelor patru ”povestiri”, și pentru că acestea se deosebeau întrucîtva de forma tipărită ale acestor texte, s-a crezut o vreme că anume acestea erau scrierile inițiale, originare, iar în 1989 s-au tipărit în paralel aceste texte. În 1992 s-a mai tipărit o ediție a acestor texte după manuscrise necunoscute ale primelor patru ”povestiri” - găsite în arhiva arhimandritului Kiprian Kern.

 

Vine anul 1994, și un cercetător, A.M. Pentkovsky, profesor la Academia Teologică din Moscova, demonstrează magistral paternitatea tuturor textelor, care formează corpusul reunit sub denumirea ”Povestirile revelate ale unui pelerin rus către părintele său duhovnicesc” (Пентковский А.М. Кто же составил Оптинскую редакцию рассказов странника? // Символ. Paris, 1994. № 32. С. 259–278).

 

 A.M. Pentkovsky publică o serie de texte extrem de bine documentate, și demonstrează că autorul este nimeni altul decît scriitorul creștin, ieromonahul Arsenii Troepolsky (1804-1870), contemporan și prieten duhovnicesc cu Sfîntul Ignatie Briancianinov, sub a cărui tutelă a fost cu începere din 11 ianuarie 1837, timp de un an - în schitul Serghiev, din preajma Sankt-Peterburgului. Întreaga sa viață ieromonahul Arsenii Troepolsky a scris texte despre Rugăciunea lui Isus, despre învățarea rugăciunii, printre altele multe, a scris un tratat ”Despre rugăciune”, în 12 capitole (rămas în manuscris). Scrierile sale încă sunt în curs de editare, s-au păstrat numeroase.

 

A.M. Pentkovsky descoperă în 2009 în secția de manuscrise a Bibliotecii Naționale a Rusiei, o scriere amplă a lui Arsenii Troepolsky cu texte ascetice, iar în capitolul al zecilea se conține redactarea olografă a tuturor celor șapte ”povestiri” ale ”Pelerinului...”

 

Cercetătorul a ajuns la următoarele concluzii:

 

între 3 și 17 octombrie 1859 Arsenii Troepolsky a redactat începutul povestirilor sale, adică pe cel dintîi capitol. Apoi, în 6 noiembrie era gata și următorul; mai departe, în 13 decembrie pune punct celui de-a treileia povestiri ș.a.m.d.; în mai 1863 a scris prefața la toate cele șapte capitole, reunite în două părți. Dar ceea ce a apărut tipărit ulterior este rodul numeroaselor retranscrieri și copieri - făcute de-a lungul timpului. Textul de la Optina era, se pare, cel care se pregătise de tipar, căci conține cele mai numeroase corecturi și stilizări. Existența acestei variante este legată de activitatea Cuviosului Ambrozie al Optinei, sub redacția căruia s-a pregătit culegerea de povestiri, dar tipărirea a fost stopată sub presiunile unei persoane sus-puse. Traseul variantelor ”Povestirilor...”este reconstituit în amănunt de același A.M. Pentkovsky, într-o publicație găzduită de Revista Patriarhiei Ruse (nr. 1, 2010, pp. 54-59), iar de biografia lui Arsenii Troepolsky s-a preocupat ]n detaliu un alt cercetător, G.M. Zapalisky (Запальский Г.М. Духовный писатель Арсений (Троепольский): попытка восстановления биографии, în: ХРИСТИАНСТВО И РУССКАЯ ЛИТЕРАТУРА. Сб. 5. — СПб.: Наука, 2006, pp. 579-591). 

 

Manuscrisele identifcate de A.M. Pentkovsky : ОР РГБ. Муз. 10952 și ОР РГБ. Муз.10947 din Biblioteca Națională a Rusiei - aparținînd ieromonahului Arsenii Troepolsky, conținînd scrierea aici discutată - vor apărea reunite, într-o ediție critică, la editura Patriarhiei Ruse, în colaborare cu editura ”Pușkinskii Dom” (Casa Pușkin). Să sperăm că după apariția acestei cărți definitive, traducerea ei românească nu va zăbovi să-i bucure pe cei care iubesc această scriere, în forma ei consacrată deja, chiar dacă ceea ce știau ei s-ar putea să fie nițel altceva față de noile descoperiri. Rămîne de văzut!

 

Întru toate este Voia Domnului, Căruia aducem slavă! *

 

* la praznicul Întrării Domnului în cetatea sfîntă a Ierusalimului.  

 

Repost 0
Published by Vladimir BULAT
commenter cet article
11 janvier 2011 2 11 /01 /janvier /2011 09:47

Am auzit pentru prima oară de acest ierarh în emisiunea Pietrele vorbesc de pe canalul Jurnal TV. Vlădica Vladimir al Moldovei a pomenit de Arhiepiscopul Chişinăului din perioada 1908-1914, Serafim Ciciagov (Серафим (Чичагов)), care a fost canonizat de Patriarhia Rusă în 23 februarie 1997, ca urmare a martiriului suferit în temniţele comuniste, şi săvîrşit în ziua de 11 decembrie 1937, prin împuşcare. ÎPS Vladimir propune cinstirea acestuia şi în biserica moldovenească, ca parte a Patriarhiei Moscovei.

 

Vlădica Serafim (botezat iniţial cu numele Leonid) s-a născut în anul 1856, 9 ianuarie, la Sankt-Petersburg, în familia general-maiorului Mihail Nikiforovici Ciciagov. Conform tradiţiei a urmat o carieră de militar, păşind pe toate treptele demnităţii militare, ajungînd colonel. În 1878 a avut loc providenţiala întîlnire cu părintele Ioann de Kronştadt, de care a fost legat întreaga sa viaţă, şi care l-a ajutat să înţeleagă şi să primească multe răspunsuri formulate de tînărul ofiţer. În 1879 Leonid se căsătoreşte cu Natalia Dohturova, fiica Kammerherr-ului curţii Imperiale a Ţarului Rusiei. Au avut împreună patru fiice: Vera, Natalia, Ecaterina, Leonida. A primit circa 16 ordine militare, fiind şi autor al unor lucrări teoretice despre arta militară. 

 

În 1890 părăseşte strălucita carieră de ofiţer, în gradul de colonel, şi se stabileşte la Moscova. În 1893 a fost hirotonit diacon, în Catedrala Sinodului, cu hramului celor 12 Apostoli. La scurtă vreme după începerea slujirii întru Hristos, soţia lui se îmbolnăveşte şi moare în 1895, lăsîndu-l cu cei patru copii mici. Înmormîntează trupul soţiei la mănăstirea Diveevo, locul de vieţuire a Sfîntului Serafim de Sarov, pentru care avea o evlavie specială, într-o vreme în care acesta nu fusese încă oficial proslăvit în rîndul sfinţilor. Aceasta va deveni misiunea viitorului mitropolit. Pentru început a scris "Letopiseţul mănăstirii lui Serafim din Diveevo", timp în care devine arhimandrit. În acest rang a pledat în faţa Ţarului pentru necesitatea de a deschide mormîntul lui Serafim de Sarov, şi a pregăti actul canonizării acestuia. A scris Acatistul Sfîntului, precum şi o scurtă "Viaţă" a acestuia. A participat la citirea Tomosului de canonizare a lui Serafim de Sarov, din 29 ianuarie 1903.

 

În primăvara lui 1898 a decis să intre în monahism, dar nu înainte de a se îngriji de soarta fiicelor sale, lăsate în grija şi educaţia unor persoane de încredere. Mantia monahală o îmbracă în 14 august a aceluiaşi an, primind numele Serafim. În 1899 Sfîntul Sinod îi încredinţează păstorirea mănăstirii Mîntuitorului din Suzdal, pe care o conduce timp de 5 ani. Rîvna de care dădea dovadă, precum şi energia neprecupeţită depusă pentru slujire şi munca de organizare a acestui aşezămînt a atras atenţia mai marilor Sfîntului Sinod, şi aceştia decid, în 1904, ca arhimadritul Serafim să preia conducerea uneia din cele 7 mănăstiri stavropighiale ale BORuse -- mănăstirea Noul Ierusalim, cu hramul Învierii Domnului. Peste mai bine de un an este hirotonisit episcop de Suhumi. Între 1906-1908 a fost episcop de Orel şi Sev, un vicariat al epiarhiei de Moscova.

 

În data de 16 septembrie 1908 primeşte catedra episcopiei de Chişinău. Soseşte la Chişinău în 28 octombrie, unde găseşte într-o stare deplorabilă eparhia încredinţată. În răstimpul aflării sale aici a dinamizat şi însufleţit viaţa duhovnicească a enoriaşilor, precum şi pe cea a preoţimii şi monahismului local.

Vladica-Serafim--Chisinau--1913.jpg

  O evlavie specială a aflat în faţa icoanei Maicii Domnului din Hîrbovăţ, în faţa căreia citea zilnic Acatistul icoanei. În timpul păstoririi sale Vlădica Serafim a vizitat practic toate aşezămintele monahale şi de mir ale eparhiei încredinţate, readucînd prin propriul exemplu slujirea liturgică la viaţă şi evlavia pierdută, în multe locuri, şi de multă vreme...

 

După mai bine de trei ani de păstorie a Vlădicăi Serafim, eparhia s-a înviorat şi schimbat în bine. Un Ukaz al Ţarului, din 16 mai 1912, recomandă Sfîntului Sinod ridicarea episcopului la gradul de arhiepiscop. Casa Eparhială a fost reabilitată practic din ruină, iar numeroase şcoli şi seminarii contribuiau la ridicarea nivelului de pregătire a viitorilor preoţi. Arhiepiscopul Serafim era un membru activ al Uniunii poporului rus, o organizaţiei slavofilă şi monarhică, din care făcea parte printre alţii şi Sfîntul Ioann de Kronştadt.

Serafim-Ciciagov--1912-jpg

În timpul păstorii sale aici s-au editat două cărţi cu Predici şi Cuvinte de învăţătură, una era însoţită de o Cronică eparhială, apărută la ed. Jakubovici, 1908-1909, iar cealaltă, avea ca supliment un Letopiseţ a Pustiei Zosima, editată de imprimeria eparhială, în 1911. După plecarea sa din Basarabia a lăsat memoria unui luptător ardent cu "secta inochentiştilor", care pleda, printre altele, pentru slujire în "limba moldovenească". Mai multe despre Inochentie de la Balta se pot găsi pe blogul Noua Galilee.

 

Din 1914 Serafim a fost numit arhiepiscop de Tver, unde l-a şi găsit revoluţia bolşevică. Patriarhul Tihon, ştiind foarte bine truda şi evlavia manifestate de-a lungul timpului, a decis să-l scoată din Rusia pe arhiepiscopul Serafim, ridicîndu-l în demnitatea de mitropolit al eparhiei ordodoxe a Poloniei, ca Întîi-Stătător al Varşoviei şi Privislenskului. Dar nu a putut să-şi reia misiunea, căci noile autorităţi nu l-au lăsat să plece. A petrecut pînă la finele lui 1920 în afara eparhiei încredinţate, în schitul Cernigov, pe lîngă Lavra Serghiev-a Sfintei Treimi. În acest răstimp poartă o corespondenţă tainică cu diplomaţi polonezi. 

În 1921 este arestat, şi este condamnat la "2 ani de închisoare în lagărul din Arhanghelsk". Eforturile patriarhului Tihon au dus la eliberarea lui Serafim, dar autorităţile sovietice i-au adus, ulterior, ca motiv pentru o nouă recluziune participarea Vladicăi la pregătirea pentru canonizarea Sfîntului Serafim de Sarov.

După mulţi ani, Mitropolitul Serafim se întoarce în oraşul natal, devenit Leningrad, unde conduce catedra acelui oraş. În 14 octombrie 1933 Sfîntul Sinod ia decizia eliberării Vlădicăi din demnitatea de mitropolit, pentru a avea posibilitatea retragerii din slujirea activă. Avea 77 de ani. Se mută la Moscova, bolnav şi cu multe neputinţe, apoi într-o casă izolată lîngă o haltă aflată pe linia ferată spre Kazan. Aici petrece în rugăciune şi meditaţie, avînd în faţa ochilor icoana de el însuşi pictată, a lui Serafim de Sarov, înveşmîntat în mantie albă, în haina luminii. Cu cîţiva ani în urmă pregătise pentru înhumare trupulul celui care a fost una din cele mai mari şi luminoase speranţe teologice ale lumii ruse, Ilarion Troiţky (martirizat la 43 de ani), îmbrăcîndu-l într-o mantie albă similară, căruia i-a pus pe cap propria sa mitră de mitropolit. Autorităţile sovietice au permis ca înmormîntarea să fie făcută după rînduiala cinului avut de Ilarion. A fost canonizat şi el, în 1999, de BORusă (Noul Mucenic se cinsteşte în 15/29 decembrie).

Image-29.jpg

Oamenii NKVD-ului l-au găsit şi în acea recluziune îndepărtată, transportîndu-l cu targa la puşcăria Taganka, transportat pînă acolo cu maşina "salvării". A fost ţinut în arest cîteva săptămîni, cerîndu-i-se să recunoască culpe şi "activităţi contrarevoluţionare şi pro-monarhiste", a fost umilit şi silit să se lepede de Hristos. N-a cedat. "Troika NKVD" l-a condamnat la moarte în ziua de 7 decembrie 1937. Mult timp nu s-a ştiut nimic despre adevărata sa moarte. Reabilitarea lui în 1988 a adus date noi şi definitive în acest sens. Astfel se ştie exact ziua împuşcării Vlădicăi, pe poligonul Butovo a NKVD-ului. Nu s-a păstrat nimic din ce a fost confiscat în ziua ultimului său arest.

Seraphim_Chichagov_in_prison.jpg

Nepoata sa, Serafima Ciciagova, egumena mănăstirii Novodevicie din Moscova, a alcătuit o scurtă Viaţă a Sfinţitului Mucenic Mitropolit Serafim Ciciagov, pomenirea căruia se face în ziua martiriului, 11 decembrie. 

icoana_Serafim-Ciciagov.jpg       

 Sfinţite Mucenice Serafim, roagă-te Mîntuitorului şi Izbăvitorului Nostru, pentru noi nevrednicii şi păcătoşii!

Fotografii:

1. arhiepiscopul Serafim lîngă aparatul de fotografiat, Chişinău, 1913 (părerea mea este că, de fapt, fotografia e făcută la mănăstirea Hîrbovăţ, în faţa bisericii mari);

2. fotografia oficială a episcopului Serafim, 1912, înainte de ridicarea în rangul de arhiepiscop;

3. icoana Preacuviosului Serafim de Sarov, rugîndu-se pe piatră, pictată de Vlădica Serafim, pe care a purtat-o cu el, acum este una din cele mai cunoscute în Biserica Răsăritului. 

4. fotografia "cetăţeanului Ciciagov L.M." din dosarul de la NKVD.

5. icoană contemporană cu chipul Vlădicăi Serafim.

N-B. materialul a fost pregătit din mai multe surse, tradus şi adaptat de autorul blogului. Fotografiile sunt din "domeniul public" al internetului.  

Repost 0
Published by Vladimir BULAT - dans manastiri-basarabene
commenter cet article
17 novembre 2010 3 17 /11 /novembre /2010 20:03

După celelalte două evocări ale Mănăstirii Căpriana, aici şi aici, propun acum un periplu prin incinta aşezămîntului după finalizarea unei părţi importante a lucrărilor de restaurarea & reamenajare a acestuia: 

 

http://picasaweb.google.com/vbulat/ManastireaCapriana

 

Calitatea acestor lucrări de reabilitare voi avea, poate, prilejul să o comentez cu o altă ocazie. 

Repost 0
Published by Vladimir BULAT - dans manastiri-basarabene
commenter cet article
18 octobre 2010 1 18 /10 /octobre /2010 09:34

La finele lunii august presa pravoslavnică din Rusia anunţa că icoana în frescă a Mîntuitorului, închisă multă vreme (întreaga perioadă sovietică, şi aproape două decenii după!) într-un chivot ermetic în turnul Spassky al Kremlinului, a fost resfinţită de PF. Kirill al Moscovei şi al întregii Rusii, în prezenţa preşedintelui Rusiei, Dmitri Medvedev.

În numărul pentru octombrie Revista Patriarhiei Moscovei dedică acestei redescoperiri un interviu cu preşedintele Fundaţiei Sfântului Andrei-celui-întâi-chemat, Vladimir Yakunin. Această fundaţie se ocupă de căutarea şi a altor icoane, care încununează turnurile Kremlinului, după cele două găsite, a Mântuitorului şi a Sfântului Nikolae (pe turnul Nikol'sky), precum şi de restaurarea şi conservarea acestora.

"Totul a început în anul 2005, cînd episcopul de Geneva şi al Europei de vest, vlădica Mihail, a expediat o fotografie Fundaţiei Sfântului Andrei-celui-întâi-chemat, datată 1917, în care apare turnul Nikol'sky cu o icoană a Sfântului Nicolae "Mojaisky", înscrisă într-un chivot-nişă de-asupra porţii. Din fotografie se vedea cu claritate că icoana poartă urme de gloanţe şi de schije. Vladîca Mihail susţinea că icoane au existat pe toate turnurile Kremlinului şi că, se prea poate, ca acestea să nu fie distruse, ci doar acoperite în acest moment. Desigur, tentaţia de a deschide chivotele oarbe, şi de a vedea ce conţin acestea, era mare, dar nu era un lucru prea lesne de realizat, întrucît întregul ansamblu al Kremlinului se află sub înaltă protecţie UNESCO.  Concepţia care a stat la baza intervenţiei noastre pe monument era următoarea: dacă există icoanele vechi în nişele chivotelor, atunci argumentul de a interveni pentru restaurarea lor se impune de la sine, dacă însă acestea ar fi fost lipsă de acolo, s-ar fi pus automat problema refacerii acestora, în datele lor iniţiale. Scrisoarea de motivaţie a fost susţinută atît de preşedintele ţării, cît şi de Patriarh. Finaţarea urma a se face din fondurile financiare ale Fundaţiei Sfântului Andrei-celui-întâi-chemat.

La înlăturarea stratului protector s-a constatat că întradevăr există acolo o frescă veche, iar conservarea ei nu necesita mari eforturi. Astfel, turnul principal al Kremlinului este străjuit acum de icoana Mîntuitorului, cum a fost şi în vechime, căci pentru omul rus Kremlinul a fost asociat mereu cu o mare mănăstire, de aceea intrarea aceasta se mai numea şi "Sfîntă". 

Icoana_Kremlin.png    

În cazul celeilalte icoane găsite, cea a Sfântului Nicolae "Mojaisky", lucrurile sunt puţin mai complicate. Turnul Nikol'sky conserva o icoană pe lemn. Întradevăr, ea are mari probleme de conservare, şi pătrează amprente de gloanţe şi perforări.

Sf.Nikolae_Kremlin-copie-1.jpg

Toate turnurile Kremlinului au avut icoane de-asupra intrărilor, iar această convingere va face posibilă acţiunea restauratorilor şi pe mai departe, pe principiul enunţat mai sus. Acolo unde icoanele vor fi piedute, se va recurge la refacerea lor.

Trebuie menţionat că tagma cercetătorilor şi savanţilor de cabinet a privit cu neîncredere întregul proces de intervenţie coordonat de Fundaţia Sfântului Andrei-celui-întâi-chemat. La cel mai înalt nivel însă, s-a înţeles importanţa istorică a acestor descoperiri -- reabilitarea aspectului iniţial al turnurilor de acces ale Kremlinului".

 

Notă: Întregul interviu, bogat ilustrat de fotografii color, se poate citi în sus-numita publicaţie la pag. 50-55.

Adaptarea şi traducerea îmi aparţin.       


 

Repost 0
Published by Vladimir BULAT
commenter cet article