Mitropolia Moldovei
Într-o ţară oarecare, în orice caz ortodoxă - cît de ortodoxă mai poate fi un stat cînd instituţionalitatea unei credinţe devine galopant tot mai relativă, exista un monah bătrîn, înţelept, împăcat cu soarta. Cu cea lumească. Deceniile multe, vîltorile vieţii, suferinţele îndurate l-au făcut să nu se teamă de nimic. Asta l-a împins să revină în locul de metanie, din tinereţe, de unde fusese izgonit cu ani mulţi în urmă, spre a reface acel loc sfinţit de multe veacuri. A trudit din greu, a refăcut ceea ce nu mai era aparent recuperabil. A devenit iubit şi simpatizat de mulţi, pelerinajele la chilia sa erau nesfîrşite, toate împinse de speranţă şi credinţă. Lumina şi bunătatea emanate de acest călugăr cu barba vaporoasă, de un alb imaculat, cu ochii blajini şi vorba domolă - au devenit proverbiale. Dar iată că ierarhul locului - un fel de gheneral în straie preoţeşti, de mare preot - nu priveşte cu ochi buni această evlavie faţă de bătrînul acelei chinovii străvechi. Diverşi spioni, în reverendă şi rasă călugărescă, unii chiar foşti ucenici ai părintelui, îl şicanează pe aproape nonagenarul monah, îl poftesc să renunţe la stăreţie, la statutul său de îndumător duhovnicesc, la poziţia de sfătuitor ce-o are, la statutul de părinte al tuturor. Grozăviile vin valuri, valuri, şi nu este chip să le rezişti, mai ales că vin de foarte sus, de la ierarhiile terestre, dornice de a controla totul, de a stăpîni totul - fără duhul dragostei, a smereniei, a păcii întru Hristos Domnul. Doar Dumnezeu va putea stăvili aceste apetituri neostoite, mîrşave, va disloca răutatea devenită endemică în acel ţinut îndepărtat: de lume, de civilizaţie, de credinţă, de bun-simţ pînă la urmă! "Bărbile" ierahului sunt poate la fel de proverbiale ca şi bazaconiile diktatorului acelei ţărişoare bătute şi neliniştite... fac afaceri împreună, ctitoresc pe din două. Cum să încapă în această schemă un biet călugăr, îmbunătăţit, smerit, nevoitor aspru şi neîndurător cu impostura?