Călătoria noastră din vara lui 2013 pe tărâmuri cernăuțene, ne-a inspirat minunatul gând de a merge și la Cetatea Hotinului, falnica fortăreață moldovenească de pe malul Nistrului.
Un astfel de portal, cum e cel al paraclisului cu hramul Adormirii Maicii Domnului, nici că am mai văzut! Este podoaba arhitecturală care străjuiește de secole bune intrarea în biserica cetății, concepută în cel mai pur stil gotic. În pofida faptului că cetatea a fost stăpânită de neamuri diferite, în epoci preponderent tulburi, dar și mai senine, portalul acesta format din câteva rânduri de arcuri, ca o dantelă măiastră, este și astăzi mărturia unui gust evropenesc dintre cele mai rafinate, pe care l-au posedat comanditarii (ctitorii), precum și constructorii acelei epoci, a epocii lui Ștefan cel Mare și Sfânt. Mai poate cineva afirma, de bună credință fiind, că acest principe, care a băgat spaima până și în cuceritorii Bizanțului, nu egala în fast, rafinament și inspirație pe omologii săi occidentali?
Din nefericire nu am putut intra în interiorul locașului, dar elementele de exterior suplinesc cu vârf de măsură această lacună...La o scrutare atentă, am zărit chiar și niște rămășițe de pictură, resturi de medalioane, care cândva înfățișau sfinți, la care s-au închinat cu evlavie strămoșii noștri. Nu știu cât de vechi sunt acele vestigii, vag conservate, dar pietrăria s-a îmbălsămat minunat, poate că e cea de la începuturi, din a doua jumătate a secolului al XIV-lea...
În definitiv, de ce nu am fi mândri de aceste splendori și ziduri, care stau falnice și azi în picioare, chiar dacă între fruntariile altei țări, cu slavi mai mulți decât români? Și Ierusalimul e falnic și mândru de trecutul său, chiar dacă zidurile sale de astăzi, ale Orașului Vechi, se datorează unei epoci posterioare celei în care s-a zidit și întărit Hotinul? Oare nu același Dumnezeu a îngăduit cele două destine ale celor două cetăți? Una situată între râul Iordan și Marea Mediterană, iar cealaltă - străjuind apele râului Nistru, cu doar mai puțin înscărcat de istorie și glorie. La Hotin se resimte o altfel de frământare!
