coperta cărții. design: cathisma.
În ziua respectivă nici nu bănuiam că voi asista la nașterea unei cărți, era pe 2 decembrie 2017; călătoream cu editorul editurii Sophia și cu un redactor al aceleași edituri de-a lungul Dunării, pe malul bulgăresc.
În drum spre București ne-am oprit la Ruse, pentru o cină pescărească. În timpul acesteia am aflat că monahul Savatie Baștovoi intenționează să scoată o carte cu titlul Dumnezeu povestit pe înțelesul unei femei.
Nu mi-a sunat deloc bine această viitoare denumire de carte, și am continuat să-mi mănînc peștele. Și să savurez dintr-un delicat vin roșu bulgăresc. Nici nu bănuiam că peste puține zile va începe verva pregătirii materialului pentru tipar, iar bucată cu bucată din manuscris soseau la editură, și în cele din urmă a apărut și coperta. Aceasta înfățișează mîinile părintelui Savatie care decojește un măr, tăind tacticos cu briceagul din pielița roș-închisă, a cărei codiță se prelinge pînă spre coperta a patra. Fotografia e făcută de Natalia Mitereva.
Bun, să ne lămurim cu titlul. Se știe, părintele Savatie Baștovoi este o persoană publică, un preot ortodox contemporan căruia nu-i este străină prezența în reviste glossy, la diverse televiziuni, nici în proletarul facebook...A scris o sumedenie de cărți, beletristică și literatură omiletică; dar cartea aceasta este un necesar și veritabil catehism. Dumnezeu povestit pe înțelesul unei femei este o carte cu întrebări și răspunsuri, un veritabil ghid duhovnicesc prin păienjenișul lumii contemporane. Sunt 33 de întrebări, și tot atîtea răspunsuri. Avem de-a face cu o carte vorbită, adresate unei persoane concrete, anume jurnalistei Doina Popa. De fapt, vorbind interlocutoarei, autorul ni se adresează tuturor - în aceste vremuri a unei împrăștieri a minții poate niciodate întîlnite în istoria umanității. „Oamenii trăiesc după legile pe care tot ei și le fac. Dumnezeu pare să nu intervină în această ordine schimbătoare. Nu intervine Dumnezeu nici atunci cînd oamenii drepți sînt pedepsiți și chiar executați de cei păcătoși. Milioane de sfinți au fost condamnați, torturați și executați fără ca Dumnezeu să intervină” (pag. 81-82), - acesta este tonul adoptat de păr. Savatie, încercînd să facă o rezecție deloc justițiară a lumii din care face parte. Face o constatare pe care și toți Sfinții Părinți o afirmau, anume că: „Dumnezeu...alege să Se identifice cu oamenii pedepsiți și să împartă suferința cu ei. Dar această identificare în suferință și pedeapsă ar fi o simplă capitulare în fața răului dacă nu s-ar face în perspectiva învierii și a reabilitării veșnice, cînd păcătoșii vor trece de-a stînga, adică se vor pierde, iar drepții de-a dreapta, intrînd în bucuria veșnică” (pag. 82-83).
Pentru că viața parohială de astăzi abundă de „prescripții” mai repede laice, prejudecăți, rătăciri; păr. Savatie încearcă să dea răspunsuri la aceste provocări, astfel că experiența Sfinției sale ca duhovnic îl ajută să găsească tonul și verbul potrivit pentru a fi în duhul Canoanelor Apostolice, dar mai ales în duhul iubirii propăvăduit și arătat de Hristos. De pildă, există o problemă care tulbură mințile multor creștini, și nu doar, care se formulează în termenii unei derute: De ce femeilor nu li se îngăduie să primească harul preoției? Sunt două perspectivele pe care le propune spre reflecție autorul: primo: ordinea morală și ontologică ne spune că preoția este o formă de martiraj, de jertfire; o vocație persecutată de orice regim anticreștin, or, „Biserica, fiind o așezare cerească pe pămînt, nu poate împinge femeia la moarte și luptă cu răutatea lumii, deoarece femeia are slujirea ei supremă de mamă”; secundo: ordinea psihologică o pune la adăpost pe femeie, și îl expune pe bărbat în bătaia intemperiilor vremurilor, căci: „a fi preot înseamnă a purta cu mintea limpede toate problemele comunității și a avea puterea să le gestionezi, fără a-ți afecta propria familie”, tocmai de aceea: „preoția ar intra în contradicție cu natura sensibilă și ușor de perturbat a femeii” (pag. 33).
Cum să ne rugăm, cînd să îngenunchem, despre limitele milosteniei și a pomenilor, avem voie să lucrăm duminica, sau ne sunt interzise orice fel de activități în vremea sărbătorilor, cînd plăcerea devine păcat, straiele negre ale preoților, e bine să credem în zodiacuri, astrologie, predestinare ș.a. - sunt teme asupra cărora păr. Savatie reflectează, meditează, formulează posibile adaptări ale Tradiției pentru contextul realităților imediate, subsumabile urgențelor prin se mai poate salva tot omul credincios. Dacă circumstanțele, confortul, năravurile și pretențiile se schimbă, lumina și iubirea nu decad în derizoriul clipei. Acestea sunt permanențe, certitudini, sunt stîlpii Împărăției Domnului. „Însuși Domnul este Lumina și Iubirea din care și prin care sînt toate, de aceea Împărăția Lui este fără de sfîrșit, așa cum El este veșnic” (pag. 113).
Întreaga cavalcadă de răspunsuri pare un crescendo, o dorință sinceră de a-L vedea pe Dumnezeu, pentru a-L arăta și altora, așa cum este EL. Pentru că Dumnezeu este Adevărul, „adevărul vă va face liberi” (pag. 118).
Lectura acestui volum, care cuprinde pe lîngă cele 33 de întrebări și răspunsuri, o cunună de „Însemnări despre lumină și lucruri. Oricova, 2017”, mi-a amintit de smeritele cugetări cuprinse în caietul „Între iadul deznădejdii și iadul smereniei”, a cuviosului Siluan Athonitul, cel care, retras la moara mănăstirii Russikon din Sfîntul Munte s-a nevoit decenii la rînd, iar la adormirea sa în Domnul a lăsat aceste cugetări.
Părintele Savatie Baștovoi ne face părtași la mișcările sufletului său duhovnicesc încă în viață fiind, mai ales că aceste mișcări ale sale au și o dimensiune lucrativă extrem de valoroasă, finalizate prin ridicarea unei bisericuțe la poalele pădurii, dincoace de salba de mănăstiri călărășene: Hîrjauca, Frumoasa, Răciula, Hîrbovăț...care va primi hramul cel prea-cinstit al Adormirii Maicii Domnului. Și din această perspectivă duhovnicesc-ctitoricească, volumul nou-apărut are o sporită logică catehetică, constituind o piesă fără de care sfîntul locaș nu ar fi avut noblețea pe care a căpătat-o! Două locașe s-au zidit, de fapt, în vecinătate...Numai Bunul Dumnezeu a fost Cel Care L-a învățat „că a da este mai fericit decît a primi”, iar părintele s-a supus, prin rugăciune și smerenie!
Monahul, de sub pulpana pădurii de la Oricova, veghează, se roagă pentru noi! „Domnul e atît de aproape de noi, mai aproape decît aerul pe care-l respirăm. Aerul intră înăuntrul nostru și ajunge la inimă, dar Domnul viază în însăși inima noastră. „Și-mi voi face în ei sălaș și voi umbla în mijlocul lor...”(II Corinteni 6, 16) - Cuviosul Siluan Athonitul, „despre monahi”.
