Articol de Florin Bichir

"Basarabia nu a mai fost vizitata de un Patriarh al Bisericii Romane de mai bine de 70 de ani. Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, Prea Fericitul Teoctist, a fost invitat in Basarabia pentru a fi alaturi de credinciosi la aniversarea a 15 ani de la reinfiintarea Mitropoliei Basarabiei. Imbujorati de idee, credinciosii Mitropoliei strang de zor semnaturi pe liste speciale pentru invitarea Intai Statatorului Bisericii Ortodoxe Romane. Este important de mentionat ca Basarabia nu a mai fost vizitata de un Patriarh al Bisericii Romane de mai bine de 70 de ani"... continuarea aici

După ce în toamna trecută monahul Savatie Baştovoi şi-a lansat propria editură de carte duhovnicească, Cathisma, reeditând 3 dintre cărţile sale recente, şi romanul Nebunul, iată acum conştiinţa vie a monahismului basarabean lansează o carte-apel despre un subiect care jenează profund şi deja de multă vreme B.O.R., chestiune numită de publicistica românească "Drama de la Tanacu". Vreme îndelungată, iar procesul juridic a durat vreo doi ani, sentinţa pronunţânu-se mai deunezi, biserica ortodoxă română a evitat belfereşte o discuţie amplă, aplicată şi mai ales morală asupra acestei "puneri la zid" a ieromonahului Daniel Corogeanu şi a celor 4 măicuţe, pe care le avea în ascultare la schitul de la Tanacu. B.O.R. "s-a spălat pe mâni" repede, fără scrupule, lipsindu-l pe Corogeanu de cinul preoţesc, precum şi de schima călugărească, iar de măicuţe nici nu şi-a mai amintit nimeni la scurtă vreme... Vocea ieromonahului Baştovoi revine la subiectul în cauză, pronunţându-se răspicat asupra acestei nedreptăţi făcute de B.O.R. asupra propriilor slujitori. Cu argumente şi citate precise Savatie arată că biserica a săvârşit culpa gravă de a-i fii lăsat de izbelişte pe fii săi la nevoie, că i-a abandonat infinit mai rapid decât a  făcut-o justiţia terestră, laică, provincială, fără a le lăsa dreptul căinţei, la penitenţa pocăinţei... Se face referinţă la faptul, perfect adevărat, că numeroasele cohorte de teologi din România sunt degeaba în astfel de cazuri, când trebuie să recurgă la canoane, legislaţie bisericească şi la iubire, să aibă soluţii în a salva sufletele celor greşiţi, nu să le înfunde mai rău, iar prin asta să-şi etaleze superbia, îngâmfarea, duhul mult-învăţat, dar nesmerit!  B.O.R. şi-a trădat în acest context oile rătăcite. Cărţulia monahului Savatie atinge probleme serioase, şi acestea sunt "de-construite" cu îndrăzneală, exemplar şi în duh apostolic: "Cred că toţi preoţii din România trebuie să se suie pe acoperişurile caselor şi să strige o săptămână întreagă că ceea ce a făcut Sinodul B.O.R. în cazul Tanacu este inadmisibil şi contrar spiritului evanghelic. Asta pentru a da curaj păcătoşilor să continue să vină cu încredere şi fără teamă la spovedanie. Altfel, Biserica s-a transformat în secretara pomăduită a forţelor de ordine române." (p.20). Europa Unită, citim în concluzie, are nevoie de noi cu o biserică sănătoasă, primenită de complicităţile comise sub comunism, şi mai ales, capabilă să-şi administreze cu credinţă, pricepere, grijă şi maturitate situaţiile-limită, cum a fost cea de la Tanacu... Să ne rugăm pentru sufletele greşiţilor noştri! şi "cercetaţi pe cei din temniţă, Prea Sfinţiţi episcopi!", ne îndeamnă ieromonahul Savatie Baştovoi de la Sfânta Mănăstire Noul-Neamţ.

Monahii de la Noul Neamţ

au descoperit moaştele unui călugăr de la Neamţ

În curtea Mănăstirii Noul Neamţ din Chiţcani, r-l Slobozia, recent au fost descoperite moaştele ieroschimonahului Isachie, unul dintre primii duhovnici ai locaşului monastic, venit în Basarabia, în sec. XIX, de la vechiul Neamţ şi plecat la cele veşnice în anul 1880. Identitatea părintelui a fost aflată după inscripţiile de pe piatra care i-a fost găsită sub cap.

Săpăturile pe locul bătătorit din partea stângă a Catedralei mănăstirii au fost efectuate pentru înmormântarea episcopului de Edineţ şi Briceni, PS Dorimedont. Acesta, reconstruind mănăstirea după prigoana bolşevică şi fiind primul stareţ al noii mănăstiri, a rugat, fiind încă în viaţă, ca, atunci când va muri, să fie înhumat în locul respectiv. Călugărul Visarion ne spune că, săpându-se groapa, la adâncime de doi metri, au fost descoperite moaştele, care au fost extrase din pământ şi puse în cavoul unde odihnesc marii părinţi ai mănăstirii. Drept urmare, a fost schimbat şi locul mormântului PS Dorimedont, osemintele lui fiind îngropate într-o bisericuţă din curtea mănăstirii, pe care el a construit-o.

Oasele ieroschimonahului Isachie n-au rămas albe, nici nu s-au înnegrit, precum se întâmplă cu cele ale muritorilor de rând, ci s-au făcut galbene, de culoarea cerii. Potrivit ieromonahului Sebastian, aceasta este o dovadă convingătoare care atestă sfinţenia cuviosului - scheletul capătă această culoare doar la părinţii care au avut o înaltă viaţă duhovnicească. Iar ieromonahul Savatie consideră: „Faptul că părintele Isachie a fost îngropat lângă sobor şi nu în cimitirul frăţesc, arată că el s-a bucurat de o deosebită cinste. Craniul părintelui este intact şi are culoarea cerii, indici care vorbesc de sfinţenia lui”.

În actele din arhiva mănăstirii, în dreptul numelui ieroschimonahului Isachie s-a găsit scris: „Tipograf şi legător de cărţi”. Este vorba despre Isachie, numele căruia a apărut pe multe cărţi tipărite la Vechiul Neamţ. „Credem că, prin acest semn minunat, Dumnezeu a arătat legătura vechilor stareţi, întemeietori ai Mănăstirii Noul Neamţ, şi primul stareţ de după redeschiderea ei - vlădica Dorimedont”, susţine ieromonahul Savatie.

 Pavel Păduraru,  TIMPUL

 

SURSA: http://www.timpul.md/Article.asp idIssue=481&idRubric=5093&idArticle=12274

Seria de fotografii făcută la finele lui noiembrie a anului 2006 aparţine artistei Tatiana Mihăilescu.

Mănăstirea Ţâpova în aşteptarea Naşterii Mântuitorului

                                                                              de Angelina Olaru

Deşi în marile oraşe ale lumii există deja riscul pierderii adevăratului spirit al sărbătorii creştine, înlocuit prin manifestări materiale gălăgioase şi culinare, dincolo de crenguţele de brad, de artificii şi de acţiuni supermediatizate de caritate, evenimentul Naşterii Celui Preaînalt este prezent în toate localităţile basarabene. Rugăciunile din biserici şi mănăstiri readuc minunea divină din Betleem, petrecută acum mai bine de 2000 de ani.

              De Crăciun, va fi reactivată biserica de cununie a lui Ştefan cel Mare

 

 

În prag de sărbătoare, am poposit la una din renumitele noastre mănăstiri - aşezământul monahal Ţâpova. Acolo, 14 ostaşi ai lui Hristos aşteaptă - prin post, rugăciuni şi fapte demne de toată lauda - momentul Naşterii Mântuitorului.

I-am surprins pe părinţii de pe malul Nistrului în micul şantier de la mănăstirea rupestră, unde, împreună cu o echipă de muncitori, sub conducerea arhitectului Eugen Bâzgu, munceau la renovarea sfântului locaş din stâncă cu hramul „Ştefan cel Mare şi Sfânt”.

Pe 8 ianuarie, a doua zi de Crăciun, la biserica rupestră - parţial reconstruită - un sobor de preoţi va ţine slujba de sărbătoare şi de redeschidere a locaşului sfânt. „Redeschiderea acestuia este deosebit de importantă pentru românii de pretutindeni. Toată pietricica din zona rupestră a mănăstirii este sfântă, deoarece pe aceste locuri, izolaţi de lume, sfinţii părinţi, pe parcursul a sute de ani, au înălţat rugăciuni atât pentru generaţiile care au fost, cât şi pentru urmaşi. Ţâpova este încărcată de istorie şi de civilizaţie veche. În vestita bisericuţă pe care o redeschidem, conform legendei locului, s-a cununat Ştefan cel Mare şi Sfânt cu Maruşca, cea mai puţin cunoscută soţie a domnitoru-lui”, a menţionat stareţul Policarp.

             În chiliile ruinate ale primilor asceţi

Puţinii credincioşi care vin să se roage acolo, hoinărind prin chiliile primilor monahi ai aşezământului, găsesc o atmosferă de rugăciune şi linişte duhovnicească. Printre încăperile vechilor sihaştri, pelerinii află o chilie, unde, pe o masă de piatră, sunt un prosop şi mai multe icoane rare, la care îngenunchează. Monahii susţin că, recent, o femeie bolnavă de picioare a coborât la chiliile rupestre ajutată de doi fii. S-a rugat acolo o zi întreagă şi, spre seară, a urcat de una singură la mănăstirea din deal. În semn de recunoştinţă, ea a cumpărat nişte iconiţe pe care le-a lăsat la mănăstirea de piatră, unde vin creştinii să se roage.

 

 

Multe sunt minunile locului, care se ascund de ochii noştri. Mai grav este faptul că peşterile de la Ţâpova sunt în permanenţă pângărite de inscripţiile turiştilor nepăsători, care vin aici în căutare de senzaţii tari şi nu pentru clipe de reculegere. Unii intră înăuntru chiar şi pe geamuri. Părintele secretar Eustafie: „Valul de turişti ne periclitează activităţile. Societatea este afectată de virusul unor boli pe care nici preoţii nu le pot explica. Chiar şi elevii din Chişinău, din alte localităţi vin, deseori, la mănăstire ca la un parc de distracţii. În acest sens, cerem sprijinul agenţiilor de turism şi al direcţiilor instituţiilor preuniversitare care organizează excursii la Ţâpova. Rugăm ca vizitatorii să fie instruiţi înainte de a călca pe sfintele locuri. Monumentul s-a păstrat într-o anumită măsură, dar dacă vizitele barbare vor continua, n-o să mai rămână nimic din mănăstirea din stâncă”.

 

                 Cinci ostaşi ai lui Hristos luptă cu nepăsarea lumii

În acest pustiu lumesc, eforturile fraţilor de la Ţâpova întru a reda lumii un monument duhovnicesc sunt ca ale celui care lupta cu morile de vânt. Ierodiaconul Eustafie ne povesteşte despre lucrurile sfinte ale mănăstirii, care au fost rupte din fiinţa locaşului după anul 1940, şi nimeni nu se străduie să le înlocuiască cu altele. “Sute de ani, pe aceste locuri se întâmplau minuni la vestita icoană făcătoare de minuni, care s-a păstrat în altar până la închiderea mănăstirii. Nimeni nu mai ştie de soarta ei: ori a fost arsă, ori aruncată în Nistru. Vestea despre acea icoană ajunsese prin secolul al XIX-lea la un militar din Kiev , soţia căruia suferea de o boală grea. Icoana de la Ţâpova a vindecat-o. Ulterior, femeia donase mănăstirii un prosop ţesut cu fir de aur, care nu mai există de mult.

 

 

O pierdere irecuperabilă a fost şi distrugerea bibliotecii. Recent, preoţii au aflat că două dintre cele mai valoroase volume din vechea arhivă, care datează din secolul al XIII-lea, Ohtoihul şi Arfiloghionul se păstrează la Muzeul Academiei de Ştiinţe din Sankt Petersburg. În prezent, monahii fac demersuri pentru a obţine, cel puţin, copiile acestora.

Cea mai mare pierdere, cred părinţii, este dispariţia monahismului în Basarabia. Până la închidere, au existat circa 300 de călugări pe acele locuri. Totuşi, în pofida greutăţilor, monahii rămân optimişti la văzul cetelor de colindători care le aduc vestea despre Naşterea Pruncuţului. Copiii, împreună cu preoţii de la Ţâpova, aşteaptă seara minunată în care îl vor putea ţine în braţe…

“Precum ne-au anunţat Scripturile, “Se va naşte Fiu din fecioară şi se va numi Emanuel”, ceea ce înseamnă: cu noi este Dumnezeu. Mănăstirea Ţâpova este al doilea Ierusalim, al doilea Munte Afon al românilor din toată lumea. Ştim că R. traversează o criză economică, dar, pentru salvarea Mănăstirii Ţâpova, rugăm mult autorităţile să ni se repare măcar drumul de la şosea până la mănăstire, ca să poată ajunge la noi autocarele cu creştini din ţară şi de peste hotare. Vrem să întâmpinăm Naşterea şi Învierea Răscumpărătorului cu toţi creştinii doritori”, a remarcat stareţul Policarp.

             Mănăstirea rupestră - în pericol

În bisericuţa din stâncă au fost instalate podelele, balustrada pentru cor şi iconostasul. Toate lucrările se realizează conform proiectului din 1823. Preoţii susţin, însă, că lumea a devenit rece faţă de Mănăstirea Ţâpova, nu mai înalţă rugăciuni acolo şi nici nu-i sprijină în întreţinerea monumentului. Oamenii sunt în goană după avere, pleacă peste hotare şi uită de mântuirea lor sufletească. Primul proiect investiţional, estimat la 40 mii de dolari, pentru salvarea unei porţiuni a mănăstirii rupestre, aflate în stadiul cel mai înalt de degradare, a fost acordat de Fondul Ambasadei SUA pentru conservare culturală, la solicitarea Societăţii de Etnologie din Moldova. Arhitectul Eugen Bâzgu, reprezentantul societăţii în cauză, a semnalat cu mulţi ani în urmă deplasări masive ale pereţilor bisericii din stâncă. Până la consolidarea acestora, acel loc reprezenta un pericol atât pentru turişti, cât şi pentru integritatea monumentului. “Proiectul investiţional pe bani americani, însă, nu a putut fi realizat integral, deoarece costul materialelor de construcţie se dublase. Prognozele ştiinţifice arată că, în anii următori, va avea loc un cutremur de anvergura celui din anul 1940, de 7-8 grade. Dacă valorosul nostru monument nu va fi conservat în regim de urgenţă, riscăm pierderea acestuia”, a menţionat expertul.

Avertismentul a fost lansat de circa trei decenii de către oamenii de ştiinţă. Guvernul, însă, nu a luat nicio măsură de salvare a Mănăstirii Ţâpova, deşi, la începutul anilor ‘90, susţin unii specialişti, ar fi existat fonduri suficiente. Nici autorităţile raionului Rezina nu se arată interesate de păstrarea monumentului. Stareţul Policarp le-a solicitat ajutorul în repetate rânduri. Totuşi, lucrările din biserica rupestră vor fi definitivate prin iunie 2007.

“Pentru conservarea Mănăstirii Ţâpova în regim de urgenţă o soluţie viabilă ar fi deschiderea unui fond special de către o echipă de specialişti, în cadrul Agenţiei de inspectare şi restaurare a monumentelor, aşa cum se procedează în toată lumea. Anume experţii trebuie să decidă soarta monumentelor istorice şi nu miniştrii incompetenţi”, consideră Eugen Bâzgu.

SURSA> http://www.timpul.md/Article.asp?idIssue=455&idRubric=4848&idArticle=11596