Multe zile după aceea am mai simţit aroma strugurilor albi mâncaţi pe podgoriile Vărzăreştilor...Au fost cei mai dulci struguri gustaţi vreodată. Chiar dacă accesul la mănăstirea Vărzăreşti - prima atestată dintre vetrele de monahism din Basarabia (încă din 1420) - nu s-a arătat prea lesnicios, contactul cu acel loc a fost tulburător. Deşi ghidurile şi volumele dedicate mănăstirilor din acea parte de românitate indică existenţa a două biserici, nu am găsit decît una. Incinta e împrejmuită cu un gard impunător, din bolovani de piatră. După ce urci un deal destul de abrupt, te aştepţi să te întîmpine milos în cale poarta mănăstirii. Dar nu vezi decît nişte contraforţi posaci şi primitivi. Încotro să o apuci, la dreapta sau la stânga din calea lor? Poarta principală e undeva în dreapta, după curbă, deci nevăzută din acel unghi, iar la stânga era poarta pentru aprovizionări, undeva mai departe. Am pătruns printr-o portiţă care ducea pe nişte trepte abrupte direct în curtea aşezâmîntului. Interiorul era destul de îngrijit, cu multă verdeaţă, oarecum specific tuturor mănăstirilor de maici, cu gazoane plantate cu trandafiri şi iarbă. Mişuna puţină lume prin curte, iar în biserică am dat de două călugăriţe tinere, care făceau curat în Casa Domnului. Ne-am închinat după cuviinţă la icoane şi moaşte, şi la icoana "Maicii Domnului cu Pruncul de la Vărzăreşti", poate la fel de cunoscută ca cea de la Hârbovăţ, văzută de noi anul trecut. Am lăsat dimpreună cu un pomelnic şi cîteva lumînări şi un pacheţel de smirnă, luate special pentru acest pelerinaj de la Stavropoleos. Cerusem înduinţa să fotografiem interiorul bisericii, vorba luată de măicuţă de la părintele-duvovnic (probabil) era un refuz. Evident, m-am conformat, am făcut ascultare. În curte am dat de o bătrînă care torcea, iar în pauză curaţa nişte ceapă. Un coş de ceapă. Era rasofora Varvara, s-a lăsat uşor fotografiată, dar mă rugase să îi expediez şi ei fotografii. Era de loc din satul Tomai, o celebră zonă viticolă de prin părţile Leovei. Era la mănăstire de vreun deceniu. Că locul este vechi o atestă şi prezenţa celor două pietre funerare aflate în coasta bisericii, şterse de ploi, geruri, dar şi de mâinile oamenilor - de-a lungul veacurilor. Acestea chiar dacă au devenit anonime, sunt îngrijite ca nişte relicve, cu atenţie şi evlavie. Poate sunt singurele mărturii vizibile ale continuităţii vieţii duhovniceşti în acel loc, căci mănăstirea a fost închisă pe vremea comunismului, după 1959, iar vestigiile vechiimii - aneantizate, spulberate. În acest context, lespezile funerare capătă înţelesuri majore şi depun o vie mărturie. Biserica care mai stă în picioare (cealaltă, mi s-a spus, a fost demolată recent, pentru a se construi una nouă) este de dată recentă, cel mult de la începutul secolului al XIX-lea, construită în "stilul de import", deja omniprezent în Basarabia, al "imperialismului rusesc". Nimic remarcabil din perpectiva istoriei artei, doar ar fi de menţionat contraforţii masivi, paralelipedici, tencuiţi primitiv cu ciment. Interiorul bisericii este foarte sobru, fără frescă. La apus i s-a ataşat recent un pronaos, de fapt o tindă, care să adăpostească enoriaşii care nu încap în naos. Decoraţia lipseşte cu desăvârşire. Peste tot am remarcat o discreţie maximă, linişte şi împăcare. Peisaju superb, deschiderea panoramică pe mai mulţi kilometri, ce poate fi admirată din curtea mănăstirii, mă îndriuieşte să afirm că locşorul acela e o "pregustare" a imaginii raiului...Merită tot efortul spre a ajunge acolo, fie şi pentru vreo două-trei ore.    

Ieşind din Chişinău prin şoseaua Grenobl, mergind pe directia Cimişlia, se ajunge la o răscuce de drumuri (cam pe la km.25), din care unul duce spre localitatea Horăşti (Ialoveni), se iese din drumul principal, şi imediat se coteşte spre dreapta, pe sub pod, spre ajunge după vreo trei kilometri în faţa unei ciudate construcţii, încununate cu cupole în formă de bulb de ceapă - după tipicul arhitectural rusesc. Este noua mănăstire Horeşti, sfinţită cu hramul Sfântului Cneaz Vladimir. Deşi fondată cu câţiva ani în urmă, mănăstirea a început să funcţioneze în toată regula de-abia după hramul din acest an, cînd la 29 iulie, a fost sfinţită în prezenţa ÎPS Vladimir, şi a numeroşi oameni ai bisericii şi mireni. Ciudata construcţie, care se decupează ca o fortăreaţă în marea de verdeaţă, reprezintă un edificiu cu două nivele cu o clopotniţă dispusă în chiar axul acesteia, surmontată de o cupolă. Stareţ al acestui aşezămînt este Arhimandritul Nectarie (Gherman), în a cărui subordine se află un foarte amabil şi smerit preot laic, venit să facă ascultare tocmai din Bucovina, şi cîţiva monahi tineri. Obştea este în formare, iar aşezămîntul va avea, se pare, un viitor spectaculos, din cîte mi-am putut da seama din macheta expusă în una din camerele de la intrarea în edificiul principal.

Terenul alocat aşezămîntului monahal, cedat de mai mulţi ţărani ai zonei, este foarte extins, şi va cupinde cîteva acareturi cu diverse funcţii, şi o mare biserică de zid, care va amplasată în partea de răsărit a ansamblului, şi chiar un mic aeroport privat - dorit de sponsorii care vor susţine financiar acest amplu proiect edilitar. Momentan, mănăstirea dispune de puţine construcţii, şi, cu excepţia celei principale, în care este încorporată şi capela în care se slujeşte, sunt precare şi vechi. Lacul din proximitate va putea deveni şi el o sursă de venituri pentru obştea monahală, în viitor. Pitorescul locului, distanţa relativ mică de Chişinău, şi slujbele frumoase, fac toate ca duminica să asiste la slujbe mulţime de lume, şi, aflu din spusele protului mirean, că aceasta nu este din satul Horeşti...

Icoana aceasta - care îşi va ocupa locul de cinste în arhitectura iconostasului, ca icoană de hram - a fost adusă de un mirean anonim rus tocmai din Siberia îndepărtată, dăruindu-o acestui locaş, aflînd că se va sfinţi cu numele Sfântului Cneaz Vladimir, cel întocmai cu Apostolii. Cu adevărat, Biserica-Una nu are graniţe, nu ştie de naţionalităţi, şi sfinţeşte pe fiecare ce se apropie cu credinţă! Biserici cu acest hram sunt multe în Ukraina şi Rusia, căci tocmai Cneazul Vladimir a fost acela care a creştinat slavii la anul 988 după Hristos. Aici, în Moldova, evlavia crescîndă pentru Sfântul Cneaz Vladimir se poate explica şi prin înmulţirea celor care au fost botezaţi cu acest nume, dar şi prin faptul că acesta e purtat şi de Întîistătătorul bisericii locale...De puţină vreme, Sfântul Cneaz Vladimir a intrat şi în calendarul BOR.    

"După ce declarase anterior că nu se va întâlni cu Patriarhul Teoctist, care urma să vină într-o vizită la Chişinău, ÎPS Vladimir, Mitropolitul Chişinăului şi al Întregii Moldove, a venit, joi, la Bucureşti, în cadrul unei delegaţii a Bisericii Ortodoxe Ruse, ca să-şi ia rămas bun de la Preafericitul. ÎPS Vladimir şi alţi clerici de la Chişinău l-au însoţit în Dealul Mitropoliei pe ÎPS Iuvenali, Mitropolitul de Krutiţk şi Kolomensk, reprezentantul oficial la funeralii al Patriarhiei de la Moscova. În timpul slujbei de pomenire, oficiată de ierarhul rus, Mitropolitul Vladimir şi ceilalţi preoţi de la Chişinău, deşi cunosc şi vorbesc limba română, au tăcut molcom, fără să participe la rugăciunea comună, făcută în glas de către zeci de mii de credincioşi şi sute de preoţi. Numai spre finele slujbei, preotul Vadim Cheibaş, consilierul MCÎM, care şi-a făcut studiile în România, a început să cânte împreună cu toţi, iar Mitropolitul Vladimir a intonat, pe şoptite, rugăciunea comună.

Ieşind din Catedrala Patriarhală, unde s-a aflat, timp de două zile, sicriul cu trupul Preafericitului Teoctist, Mitropolitul Vladimir a binecuvântat creştinii români. Întrebat de noi ce înseamnă decesul PF Teoctist pentru Mitropolia condusă de el şi ce aşteaptă de la noul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Mitropolitul Vladimir s-a pronunţat, pentru prima dată, pentru o „colaborare fructuoasă” între cele două mitropolii de la Chişinău. „Îi mulţumesc Domnului că am posibilitatea să mă închin la rămăşiţele pământeşti ale Preafericitului Patriarh Teoctist. Am venit aici ca să ne rugăm împreună la sicriul adormitului şi cred că nu este bine să judecăm astăzi. Există ierarhi înalţi, cărturari ai Bisericii Ortodoxe Române, care, la Sinodul local, vor decide despre alegerea noului patriarh. Noi îl vom îmbrăţişa cu dragoste şi sperăm, pe viitor, la o colaborare fructuoasă între Patriarhia rusă şi cea română, dar şi între Mitropolia Chişinăului şi a Întregii Moldove şi Mitropolia Basarabiei”, a declarat ÎPS Vladimir pentru TIMPUL, în faţa Catedralei Patriarhale din Bucureşti."