Overblog
Suivre ce blog
Administration Créer mon blog

Recherche

8 novembre 2016 2 08 /11 /novembre /2016 23:54
papa Honorius al III San Paolo Fuori de Mura, Roma, sec.XIII

papa Honorius al III San Paolo Fuori de Mura, Roma, sec.XIII

privesc la această imagine, și devin foarte neliniștit interior, pentru că mă gîndesc că un astfel de papă, cum a fost honorius al III-lea (a stat pe tronul romei între 1216 - 1227), nu s-ar fi deda astfel la desfrîul gîndirii, pe care-l manifestă în aceste zile unii dintre popii moldovei suverane, a aceleia de dincolo de prut! unul dintre ei e chiar vlădică!

acești oameni nu merită să fie urmați de aici încolo de turma lor, ci pur și simplu ignorați, cu gîndul că ei nu-s ai lui Dumnezeu, nici în felul în care vorbesc, nici cum se poartă, nici ce intenții au...

cît de fundamental s-au schimbat lumile, eclesiologia, ca și frica de Dumnezeu! ca să nu mai vorbim de sfintele Canoane, care au devenit - helas! - opționale pentru slujitorii altarelor. dar să-i lăsăm pe ei cu „dreptatea” lor, iar noi să-L rugăm pe Bunul Dumnezeu să ne dăruiască discernămînt, smerită cugetare și nădejde în mîntuire, să ne unim cu cerul, atunci cînd Cel de Sus va rîndui.

@ mozaic din basilica di san paolo fuori le mura, roma, sec. XIII.

Published by Vladimir BULAT
commenter cet article
26 août 2016 5 26 /08 /août /2016 12:07

În pofida cîrcotelilor, subtilelor controverse, ignoranței și a terminologiei îndeajuns de convingător puse la lucru, BORusă l-a canonizat pe Mitropolitul Gavriil Bănulescu Bodoni, prin ședința Sinodului BORuse, din 15 iulie 2016 / nr. 68.

Astfel că slujba de canonizare va avea loc în 3 septembrie, în monahala așezare a Căprienei, după ce ieri, 25 august urma i să se extragă din mormîntul său moaștele, aflate acolo de 195 de ani, spre a fi depuse spre închinare, într-o raclă special pregătiră în biserica mare a mănăstirii. 

Rațiunea pentru care se face slujba atunci, e determinată de faptul că în acea zi s-a înființat Mitropolia Chișinăului și a Hotinului, a cărui prim vlădică a fost anume Gavriil Bănulescu Bodoni. Cu această denumire eparhia a exista pînă în anul 1919 cînd, după Unirea Basarabiei cu Regatul României, s-a creat Mitropolia Basarabiei și a Chișinăului. 

De adăogat este faptul că alături de acest vlădică s-a înscris în rîndul sfinților și fericita Agafia (Maranciuc), ale cărei moaște sunt păstrate la mănăstirea Cășelăuca, din eparhia de Ungheni și Nisporeni. Slujba de canonizare a fericitei Agafia va avea loc în ziua de 24 septembrie a.c., în așemămîntul în care aceasta s-a nevoit întru Hristos.

 

„O! Sfântă Fericită Agafia primeştea noastră puţină şi smerită cântare de laudă ce-o aducem ţie din inima înfrîntă ca mulţumire pentru mulţimea minunilor ce le-ai săvârşit. Fii nouă sprijinitoare în lupta cu nevăzuţii vrajmaşi, întăreşte-ne in faţa ispitelor ce vin de la trup, de la lume şi de la diavol, pentru a le învinge asemenea ţie prin nevoinţă şi rugaciune curată. Pe cei suferinzi nu-i lăsa să se chinuie, pe cei ce sunt în diferite patimi îi ridică spre adevărata pocainţă de a-L urma cu râvnă pe Hristos...Nu ne lăsa maică să pierim în nesimţire şi în trândavie, noi suntem slabi sufleteşte, însă tu cu puterea ce o ai de la Dumnezeu, ajută-ne ca întodeauna, asemenea ţie ca atunci când erai pe pământ, să nu ne dorim nimic altceva decât să-I fim plăcuţi prin credinţă şi fapte bune Tatălui şi Fiului şi Sfîntului Duh, acum și pururea şi în vecii vecilor. Amin!” (din Acatistul Fericitei Agafia).   

Published by Vladimir BULAT - dans manastiri-basarabene
commenter cet article
30 avril 2016 6 30 /04 /avril /2016 10:56
Rusia, ultimul pătrat al secolului al XIX-lea

Rusia, ultimul pătrat al secolului al XIX-lea

Ce este aceasta? Astăzi, tăcere multă pe pămînt, tăcere multă și liniștire de-acum, tăcere multă, căci Împăratul doarme! Pămîntul s-a temut și a alinat, căci Dumnezeu a adormit cu trupul, și pe cei ce dormeau din veac i-a înviat. Dumnezeu a murit cu trupul, și iadul s-a cutremurat. Dumnezeu a adormit pentru puțină vreme, și pe cei din veac în iad i-a înviat.

...în iad Adam auzea sunetul picioarelor Stăpînului, Care intra către cei legați. Și a cunoscut glasul Lui cînd umbla El în temniță...

Stăpînul a intrat către dînșii, șinînd arma crucii cea purtătoare de biruință.

Hristos I-a zis lui Adam: Deșteaptă-te, cel ce dormi, și te scoală din morți! Și își va lumina șie Hristos, Care pentru tineși pentru cei dintru tinegrăiesc acum și cu stăpînire poruncesc celor din legături: Sculați-vă! Ție îți poruncesc: Deșteaptă-te, cel ce dormi! Căci nu pentru aceasta te-am făcut, ca să fii șinut în iad. Scoală-te din din morți! Eu sunt învierea celor morți. Scoală-te, zidirea Mea, scolă-te chipul Meu și cel ce ești făcut după chipul Meu. Scoală să mergem de aici! Căci tu ești întru Mine, și  Eu întru tine; o față (persoană) suntem, una și nedespărțită” -

 

Cuvînt la îngroparea Dumnezeiescului Trup al Domnului și Mîntuitorului nostru Iisus Hristos a sfîntului părintelui nostru Epifanie, Episcopul Chiprului (Sfinții Părinți despre moartea și Învierea Domnului, editura Sophia, 2008, p. 287-305).

Published by Vladimir BULAT
commenter cet article
4 avril 2016 1 04 /04 /avril /2016 20:00

Niciodată de cînd am lansat acest blog - și se împlinește în toamnă un deceniu - nu am privit biserica basarabeană ca pe ceva scindat, rupt în două, divizat în două mitropolii. Am refuzat această bicefalie. Există o singură biserică, Biserica lui Hristos, iar faptul că de-a lungul vremii administrațiile terestre s-au înmulțit, s-au separat, s-au divizat, fie pe principii etnice, fie politice, fie ideologice, naționaliste etc., asta nu e vina Celui din Ceruri, ci a meschinelor și pătimașelor Sale progenituri!

Istoria bisericii Basarabiei, ca plai al Moldovei istorice de altă dată, este una poate mai zbuciumată decît cea care-și zice a Moldovei, de sub șapca Patriarhiei Ortodoxe Ruse. În mod paradoxal, mai există o Mitropolie a Moldovei, cu reședința mitropolitană la Iași. ÎPS Vladimir, arhiepiscopul Chișinăului și mitropolit al Moldovei, și  ÎPS Teofan al Moldovei și Bucovinei par două vestigii răsturnate pe oglinda unei cărți de joc. De ce este așa? De ce două Moldove, doi mitropoliți, doi patriarhi cărora cei doi se închină, două sinoade, dar nu sunt gemene? Aceiași este însă limba română (cu graiul său moldovenesc). Ei bine, între ele mai e ceva: mitropolia Basarabiei și exarhatul plaiurilor, cu ÎPS Petru la catedră încă de la reînființare (1992), căruia i s-a alăturat de ceva vreme un nou ierarh: Antonie de Orhei. În sfîrșit BOR pare să fie interesată de eparhia Basarabiei, după ce de vreo 4 ani încoace PF Kirill, căpetenia BORuse vizitează RM, cu mare alai și program bogat, complex, cu bătaie lungă.

Pe de altă parte, PF Daniel nu a călcat în spațiul canonic al Basarabiei, niciodată. Sunt ani de cînd este patriarh (în 30 septembrie se fac 9 ani), dar nu și-a vizitat turma enoriașilor și călugărilor dintre Prut și Nistru. Pînă să ajungă PF Daniel la Chișinău sau oriunde altundeva, îl avem pe PS Antonie, episcop-vicar al arhiepiscopiei Chișinăului, și în sfărșit eparhia aceasta are parte de un vlădică activ, cult, discret, dar nu mai puțin preocupat de bunul și eficientul mers al lucrurilor în teritorii. În nici doi ani, bunăoară, de cînd este investit pentru această catedră, a vizitat de patru (4!) ori mica comunitate Sfîntul Ierarh Nicolae din localitatea Peresecina. Ceea ce nu e deloc puțin lucru, dimpotrivă. Vlădica Antonie are o dublă specializare: medicina la Chișinău și Teologia, la Iași. Este doctor și de trupuri și de suflete. Avem nădejdea că prin această vocație bicefală, dar și prin nestrămutata credință în Dumnezeu, înțelepciunea, priceperea, entuziasmul și tinerețea ierarhului, se va impulsiona atmosfera pastorală în eparhia în care, de prea multă vreme, drojdia nu mai crește...Mai mult, poate Vlădica Antonie va avea șanse mai mari să-l invite pe PF Daniel în spațiul dintre Prut și Nistru, iar acest lucru îi va întări și mai mult pe cei din comunitățile basarabene, dîndu-le certitudinea că nu sunt nici marginali, nici marginalizați! Că nu sunt cu nicio iotă mai prejos față de cei de sub umbrela Moscovei.   

* * *

Published by Vladimir BULAT
commenter cet article
17 février 2016 3 17 /02 /février /2016 22:35
foto: © vladimir bulat, august, 2015

foto: © vladimir bulat, august, 2015

Am fost în luna august trecut la Soroca. O zi plină am petrecut în acel oraș de pe malul Nistrului.  Admirat palatele țigănești, cimitirul vechi, biserica Stratilat.

E un oraș de recomandat oricui dorește să priceapă ceva din ascensiunea unor etnii cîndva marginale, dar și din metamorfozele post-comunismului, așa cum au afectat/infestat acestea pe toți cei care erau în raza lor de acțiune.

Dar mai presus de orice e de vizitat cetatea veche a Sorocii - singura fortificație în plan circular din această parte a Europei, ridicată înainte de 1500. Teza despre apariția acestui monument este încă în faza de scriere.

Printre creneluri am admirat o superbețe de biserică cu plan rusesc, după cum am suprins în această fotografie. România e departe, credința e și mai și. Hristos e în ceruri, iar vopselurile sunt telurice, multe, stridente, apăsătoare, inutile. În spatele lor nu mai distingem nimic duhovnicesc, nimic cuviincios măcar. Vocale. Important este ca totul să strălucească, să aibă ștaif, iar glanțul să ia ochii...restul e doar moftul de fi arțăgos & scorțos.

Așa par lucrurile de la distanță!  

Published by Vladimir BULAT
commenter cet article
10 novembre 2015 2 10 /11 /novembre /2015 10:13

După ce am scris entuziast despre prezența unei biserici medievale la Muzeul Satului din Chișinău, zilele acestea am aflat despre o nouă ispravă a minunatei colaborări dintre laici și cler, în același spațiu în aer liber, de la marginea capitalei Moldovei ex-sovietice, anume că se va strămuta o altă bijuterie a arhitecturii din lemn a Moldovei Evului de mijloc, cînd exista o singură Moldovă! 

Este vorba despre bisericuța din satul Hârbova, din nodrul Moldovei. Trebuie spus din capul locului, că acest monument nu este necunoscut, este cunoscut de multă vreme în istoriografia de artă locală, și a fost de nenumpărate ori pomenit de istoricul și etnograful David N. Goberman (1912-2003), despre care și eu am avut ocazia să scriu cu diverse ocazii. 

Acest cărturar o consemnează în volumul său din 1975, „Prin Moldova”: „În satul Gârbova, care este situat cam la 15 km. de Călărășăuca - unde se află un alt splendid monument de lemn, n. mea - se află biserica Adormirii Maicii Domnului. Conform datelor de arhivă acesta a fost fondată în 1775, iar în 1875, prin „străduința credincioșilor”, a fost refăcută. Construcția de mici dimensiuni amintește acum de o izbă părăsită, și nimic, în afara feroneriei crucilor din vîrful ei nu-i trădează destinația.  Modestia formelor acestei construcții este și mai umbrită de prezența în proximitatea ei a unui edificiu impunător, tot o biserică, construită probabil pe la finele secolului al XIX-lea. 

Particularitatea acestei bisericuțe este dată de planul dreptunghiular al altarului (în locul celui obișnuit, cu cinci laturi ), simetric cu pridvorul. Zidurile sunt ca o carcasă. Forma crucilor care încununează biserica de la Hârbovăț este tipică pentru bisericile moldovenești ale secolului al XVIII-lea. Crucile sunt asamblate din zeci de detalii sudate sau nituite, fiecare dintre cele trei capete ale crucii se încheie cu o formă trilobată, iar de la acestea se desfășoară raze cu trei brațe. Ca de obicei la baza crucii - o semilună. Structura ornamentală scapă unei geometrizări rigide; pe fundalul cerului se proiectează parcă un desen cu o pensulă” (pp. 105-106)- traducerea îmi aparține.    

Noi bucurii

Este un motiv de mare bucurie, că ceea ce Goberman consemna a fi o „izbă părăsită” în anul 1975, se aduce cu statut de monument protejat de biserică și de stat, în 2015, în capitala unui stat în disoluție - e drept, dar asta demonstrează o dată în plus că trecutul, istoria, strămoșii și cultura nu se negociază, nu au preț, nici nu se supun referendurilor, mofturilor politice,  a omenilor fără frica lui Dumnezeu!

 

Casa lui Dumnezeu este o casă construită pentru veșnicie. Spre folosul și desfătarea celor care au zidit-o și  înfrumusețat-o, dar a și acelor care sunt și vor veni după noi.

foto @ http://mitropolia.md/

foto @ http://mitropolia.md/

Published by Vladimir BULAT
commenter cet article
7 juillet 2015 2 07 /07 /juillet /2015 11:01

Astăzi, pe calendarul bisericesc gregorian, se cinstește - printre mulți alți slăviți ai lui Dumnezeu sfinți - Sfânta Lucina, o matroană din Roma, din sec. I, care s-a îngrijit de mormintele sfinților mucenici ai primului veac creștin. Fapta ei mi-a evocat felul în care ne îngrijim noi, cei de azi de mormintele și de memoria strămoșilor noștri.

La est de Prut, dar și în Moldova istorică există această tradiție a Paștelui Blajinilor, cînd necropolele de familie se umplu de oameni, care merg întracolo cu alai mare, cu chef și zgomot de tacîmuri, se mai dă și de pomană, iar în restul anului cimitirele noastre sunt lovite de singurătate, buruieni, abandon. Ne amintim de strămoșii noștri după Învierea Domnului, iar acest lucru nu ne poate decît bucura. Dar de ce numai atunci? Poate că morții petrec între ei, în timp ce noi, cei vii, preferăm să fim alături de cei care ne sunt aidoma? Multe întrebări de acest fel se iscă atunci cînd ești în fața unei astfel de priveliști, ca cea de mai jos.  

cimitirul satului Bravicea, Călărași. fotografie © vladimir bulat

cimitirul satului Bravicea, Călărași. fotografie © vladimir bulat

Cum se poate înțelege unde și al cui mormînt este? Aglomerarea aceasta de cruci îmi evocă înghesuiala de pe peronul unei gări, în vreme de restriște, cînd locuri în vagoane sunt infinit mai puține decît doritori de a-și părăsi baștina...cum se face că toate acest cruci aparțin unei singure familii, și dorința lor de a fi atît de aproape se manifestă - prin cei rămași - și dincolo de această viață?  

Published by Vladimir BULAT - dans Forme creștine
commenter cet article
4 juin 2015 4 04 /06 /juin /2015 09:05

Minunata carte-document a savantului D.N.Goberman, Troițele moldovenești (Sankt-Peterburg, 2004, ediție bilingvă, română-rusă), ne arată ce comoară de neprețuit aveam odinioară în spațiul public al Moldovei vechi, reprezentată inclusiv și prin arta țărănească, prin nenumăratele troițe din piatră și lemn, presărate peste tot pe unde călca piciorul omului. E drept că fotografiile reproduse de autor ilustra o realitate a anilor 1950-1970, cînd încă tăvălugul ateu nu decimase mare parte a artefactelor rămase de la strămoșii noștri. Totuși, Bunul Dumnezeu a vrut ca o minunate exemple din această artă apusă, să mai fie de văzut în anumite locuri. Menționam cu ani în urmă un exemplu de troiță din satul natal al părinților mei, Bravicea (Călărași). Recent, cu o îndoliată ocazie, am vizitat din nou acea necropolă a strămoșilor mei, unde sunt înmormîntați străbunicii și bunicii, din ambele ramuri. De data asta am privit cu alți ochi materialul conservat în acel cimitir. Poate maturitatea la care am ajuns, poate conștientizarea faptului că toate acestea sunt ireversibile, m-au ajutat să văd ceea ce altădată nici nu observam. În cavalcada crucilor de metal, vopsite-n toate culorile, mai proaspete și mai scorojite, se înălțau falnic troițele de piatră și lemn mîncat de ploi, arșiță și carii. 

Primul exemplu este o piesă rară, pentru că are o dublă față. Desigur, subiectul de bază este Răstignirea Domnului, din care s-a păstrat doar figura Mîntuitorului, cu mîinile întinse pe o cruce care nu mai e, iar pe spatele acestui panou este o cruce mare, pe suprafața căreia a fost înfățișată o compoziție compusă din doi îngeri, și o imagine a Punerii în Mormînt a Domnului. Figura Acestuia este cu mîinile înrucițate pe piept, și cu o draperie mare încinsă în jurul coapselor. Chipul este aproape șters, dar o bărbiță ascuțită și plete care curg pe umeri, ne pot ajuta să ne imaginăm că acesta este anume al Mîntuitorului.  

foto: © vladimir bulat, 2015.

foto: © vladimir bulat, 2015.

foto: © vladimir bulat, 2015.

foto: © vladimir bulat, 2015.

În general, nu se cunosc tipologii de crucixuri moldovenești, nici nume sau ateliere de meșteri, care le-ar fi cioplit, sculptat, fabricat. Fiecare exemplu este unicat. În afara unui „standard” compozițional, mai mult sau mai puțin complex - nimic nu se repetă. Putem presupune că, de fiecare dată, meșterul concepea/zămîslea imaginea Mîntuitorului în funcție de cel răposat. Pentru că și cel răposat capătă chipul lui Dumnezeu, pe măsură ce înaintează în acumularea virtuților. Indubitabil, este o pură speculație. Dar după ce studiezi și observi multitudinea chipurilor așezate de-asupra mormintelor celor plecați la cele veșnice, nu poate să nu te viziteze această idee, care pune în relație natura umană cu cea dumnezeiască. Dezvoltată științific această problematică am găsit-o în minunata carte, Die Christus-Ikone. Eine theologische Hinführung, a cardinalului Christioph Schönborn (ed. Schaffhausen 1984; traducerea românească, a pr. dr. Vasile Răducă, a apărut la editura Anastasia, B., 1996), Chipul lui Hristos. Acesta scrie: „Sfântul Chiril putea să spună că harul și virtuțile sunt acelea care ne unesc cu Dumnezeu. În îndumnezeirea noastră există, așadar, o sinergie, în împreună-lucrare: harul conferă pecetea lui Dumnezeu, lucrarea virtuților ne imprimă trăsăturile chipului lui Dumnezeu” (subl. mea, op.cit., pag. 83). 

Într-un anume fel, putem conchide că fețele blajine și calde, pe care le poartă Hristos peste mormintele strămoșilor noștri, sunt opera iertării pe care o dăm tuturor celor de care ne despărțim. Ține de substanța profundă, pecetluită în bine, a firii umane. Anume ortodoxia a confirmat și exacerbat cumva această latură a naturii mundane. Troița țărănească nu este, prin urmare, doar o proiecție a religiozității sau a credinței țăranilor, ci mai este, cred, și un însemn apotropaic, chezășia iertării, semnul vindecării de toate bolile mundane. Este și un axis mundi, care leagă cerul de cele pămîntești, și subterane.      

Cel care M-a văzut pe mine a văzut pe Tatăl”, spune Mîntuitorul.

Dar trebuie Să-L vedem și cu ochii minții, iar strămoșii noștri știau asta...

foto: © vladimir bulat, 2015.

foto: © vladimir bulat, 2015.

Pe lîngă specimele de troițe cioplite în piatră, am constatat existența unor exemple de crucifixe cruțate-n piatră, în gresie moale, maleabilă. Complexitatea „arhitecturală” a celui dintîi este remarcabilă. Și e clar legată, stilistic, de elementele decorative ale caselor țărănești (cornișe, capiteluri, colonete etc.). Este adevărat că în această zonă nu se regăsesc case de acest fel, cu prispe și fațade decorate, iar această observație mă duce cu gîndul că maestrul-pietrar nu era din acest areal. Din păcate, straturile succesive de var - cu care țăranii își înnoiau și chipurile caselor - au estompat din finețea modelării inițiale. Chiar și prin această crustă trăbate frumusețea contururilor, finețea detaliilor. Este indubitabil o lecție de sculptură majoră, maiestuoasă. Anonimatul a reulit să ne dăruiască bijuterii pe care auctorialitatea nu o poate, se pare, concepe. Dar e o artă retrospectivă, arhiva unor vremuri de demult, cu o logică pe care noi, cei de azi, nu mai putem pricepe. O privim prin lupa neputinței de a avea un dialog valabil și adecvat cu tradiția, spiritualitatea și formele vieții de atunci! 

foto: © vladimir bulat, 2015.

foto: © vladimir bulat, 2015.

Published by Vladimir BULAT - dans Forme creștine
commenter cet article
30 avril 2015 4 30 /04 /avril /2015 23:57

REcunosc din capul locului, că nu mă prea dau în vînt să fiu de Învierea Domnului la Chișinău. Am încercat de vreo două ori, și mi-a pierit cheful.

În acest an am venit în Săptămîna Luminată. Și m-am ciocnit de realitatea „ortodoxă” moldovenească, cu scenografia pascală din proximitatea Catedralei Metropolitane din centrul capitalei moldave, dar am văzut cu ochii meu ce-nsemnează pentru moldoveni Paștele Blajinilor, care este o adevărată „sărbătoare națională” - cu zi liberă pentru toată lumea! Chiar dacă este o zi de luni.  

Comentariul pe marginea „sărbătoarii naționale” o las pentru o altă ocazie, acum însă aș dori să-mi manifest cîteva nedumeriri pe seama scenografie pascale despre care aminteam mai sus. 

 

 foto ©vladimir bulat, aprilie, 2015

foto ©vladimir bulat, aprilie, 2015

Cam ce-ar vrea să însemne prezența acestui monstruos iepuraș cu două guguloaie care se vor a fi, probabil, niște ouă pascale, în fața Catedralei Metropolitane? Care ar fi tangența acestui personaj cu Învierea lui Hristos? Și ca inadecvarea să capete niște dimensiuni și mai hilare, partea de jos a iepurașului a fost împrejmuită cu un soi de plasă metalică, spre a i se proteja, probabil, picioarele. Dar de cine? La drept vorbind, acest element scenografic folosește doar celor care își fac selfie, sau fotografii de grup, cu siguranță fără vreo legătură cu biserica, credința sau orice alt argument teolologic...

Dar povestea nu se termină aici. Ceva asemănător cu ouăle roșii a mai fost amplasat și de-asupra urnelor de beton rămase din era comunistă, care încadrează intrarea spre aleea ce ne conduce spre Clopotnița Catedralei, și după care - culmea grotescului! - vedem și un iepure ieșind dintr-un ou. Din unul albastru! Toată această deșănțată desfășurare de forțe pseudo-creatoare nu face decît să tulbure orice om cu cuget ortodox, orice mirean cu frica lui Dumnezeu, care nu poate să nu se întrebe: cum de Mitropolia Chișinăului și a întregii Moldove îngăduie astfel de lucruri,  de anomalii și evidente alunecări în idolatrie? Oare numai astfel se poate colora spiritul luminos al Învierii Domnului, prin alăturări nepotrivite, printr-un duh străin, sectar și alogen, încît ai sentimentul că te afli în atmosfera unui circ ambulant, ieftin, caricatural, chapiteau...

O pot spune cu toată responsabilitatea: nu asta ne învață Sfînta Evanghelie, Sfinții Părinți, Tradiția și bunul simț creștinesc! Acești iepurași, ouăle lucioase ca niște ștrasuri și coșurile împletite - sunt din alt „film”, dintr-o altă lume, decît cea a Raiului hărăzit nouă de Dumnezeu. Tuturor celor ce cred în EL. 

Cu amărăciune am scris aceste rînduri, dar nu am putut să tac. Dacă oamenii vor tăcea, vor începe să vocifereze să să urle pietrele pe care călcăm...Astfel de lucruri nu sunt de acceptat.   

 foto ©vladimir bulat, aprilie, 2015

foto ©vladimir bulat, aprilie, 2015

Published by Vladimir BULAT
commenter cet article
15 avril 2015 3 15 /04 /avril /2015 08:14

HRISTOS A ÎNVIAT! / 

Καλή Ανάσταση

În plină iarnă am descoperit pe drumul spre salina Slănic /Prahova o superbă cruce din lemn. Nu știu dacă dintru început aceasta a fost acolo unde am văzut-o noi, dar acum ea e sprijinită de un stîlp de beton, și legată cu sîrmă ca să nu se prăbușească, măcinată de vînturi, ploi, geruri și alte intemperii ale naturii.

Este cioplită într-un lemn moale, acum brăzdat de fisuri, mîncat de molii și alte insecte care se hrănesc cu fibra măduvoasă a țesutului lemnos etc. Dacă am cetit bine, este datată: 1908. Are un veac și ceva, și a rezistat în clima și aerul destul de neprietenoase ale proximității ocnei Slănic, în care salinitatea din atmosferă este crescută, corozivă, acidă, uneori terapeutică. Pentru oameni. Deși oamenii nu prea trăiesc atîta cât a rezistat acest lemn înnobilat...

splendorile-vietii-9363.JPG

 foto © vladimir bulat, 2015.

Desigur, acest specimen de meșteșug țărănesc nu este deloc o excepție, căci județul Prahova în întregul său este un areal bogat în monumente, de istorie, artă și tradiție rurală, și merită descoperit rînd pe rînd. Sunt foarte multe de văzut, de înțeles, de meditat asupra lor. Am dorit doar, prin acest exemplu, să arăt ce amprentă minunată lasă timpul și vitregiile naturii pe chipul unui artefact sculptat de mîna unui țăran anonim oarecare, fără pretenția esteticului și trufia auctorialului. Astfel de lucruri se fac doar cu ajutorul lui Dumnezeu, care inspiră, ajută și desăvîrșește. Se fac în tăcere, cu smerenie. Omul - execută; spre bucuria și desfătarea celor din jur, din preajmă și pentru posteritate. Pentru clipa care mîngîie cu nesecată vrednicie veșnicia. Esențial este ca omul să se așeze temeinic între ceruri și plaiuri. 

Găsesc că acest obiect întruchipează destul de exact această umilă apoftegmă: „Trebuie să trăiești astfel, ca și cum nici nu ai fi deloc” / Sfântul Marcu de Sarov.    

  

Published by Vladimir BULAT - dans Forme creștine
commenter cet article