Overblog Suivre ce blog
Administration Créer mon blog

Recherche

21 février 2014 5 21 /02 /février /2014 10:29

Azi, 21 februarie, publicația moscovită Novaya Gazeta se adresează Papei Francisc, precum și Patriarhului Moscovei, Kirill, să facă tot posibilul spre a opri lupta fratricidă din Ucraina! Creștinătatea Ucrainei este în pericol!

http://www.novayagazeta.ru/politics/62353.html

Обращение «Новой газеты» к Папе Римскому, главе Русской Православной Церкви и предстоятелям основных христианских церквей Украины

21.02.2014
Repost 0
Published by Vladimir BULAT - dans Forme creștine
commenter cet article
6 février 2014 4 06 /02 /février /2014 09:20

Aflu cu stupefacţia despre apariţia în RM a unei noi structuri birocratice bisericeşti: Mitropolia Chişinăului şi a Moldovei de Răsărit.

Desigur, după o agonie care durează de prea mulţi ani, în Mitropolia Basarabiei a apărut schisma! În 17 ianuarie curent, Ministerul Justiţiei a înregistrat "Cultul religios Mitropolia Chişinăului şi a Moldovei de Răsărit", iar de acest lucru, se pare, nu e deloc străin parohul bisericii cu hramul Sfîntei Teodora de la Sihla, din Chişinău, părintele Ioan Ciuntu, ocazie cu care Mitropolia Basarabiei a început o anchetă pentru a clarifica acest lucru. Biserica menţionată este sub jurisdicţia canonică a Mitropoliei Basarabiei. 

Interesant cu cine va fi în comuniune şi dacă va fi vreodată în sobornicitate cu vreo altă biserică această pretinsă Mitropolie a Chişinăului şi a Moldovei de Răsărit, dar personal - ca simplu observator al vieţii religioase din spaţiul românesc - calific această abatere de natură schismatică, ca fiind deosebit de gravă,  cu consecinţe aproape imposibil de imaginat.

Biserica din actuala RM are de înfruntat mai multe probleme de primă importanţă, care planează de mai bine de două decenii:

- definirea ei ca "biserică naţională" sau "biserică locală";

- chestiunea identificării prin limbă, într-un dialog complex cu straturile sociale multietnice ale RM;

- înfruntarea problemei migraţiei masive;

-  asistenţa religioasă a copiilor, care cresc fără părinţi (doar cu bunii), a celor rămaşi orfani etc.;

- oferta bisericii în confruntarea soft cu mass-media, societatea de consum, globalizarea;

- învăţămîntul religios mediu şi superior;

-  înfruntarea mizantropiei şi a apatiei în rîndul celor care pleacă din biserică;

- lipsa unei platforme de dialog interconfesional;

- voinţa expresă spre unificarea bisericii ortodoxe, în contrast flagrant cu situaţia tocmai semnalată;

- etc.

Date fiind aceste problematici cu adevărat spinoase, delicate, şi care necesită multă pricepere, înţelepciune, delicateţe şi profesionalism pentru a fi depăşite, de unde mai apar aceste energii suplimentare, destructive în fond, pentru a crea noi structuri organizatorice, schisme, rătăciri confesionale?

Mai cred, că ne-am îndepărtat deja prea mult, şi de prea multă vreme de adevărata credinţă, înnămolindu-ne în teologii, birocraţie şi structuri financiar-organizatorice, astfel încît Hristos aproape că a devenit nevăzut în desimea pădurii acesteia. Dar cu adevărat contează numai Dumnezeu, care este VIU, în mijlocul nostru şi nedespărţit de firea noastră, oricît de tulburată, anesteziată de contemporaneitate...Oare cei care fac şi desfac astfel de idei, proiecte - cum e cea a înfiinţării unei struţocămile, ca Mitropolia Chişinăului şi a Moldovei de Răsărit, s-au gîndit şi la Hristos, la cum ar reacţiona EL, dacă şi-ar îndrepta privirea spre aceştia?! Iată o întrebare, care mie cel puţin, nu va da linişte încă multă vreme... 

Repost 0
Published by Vladimir BULAT - dans Agenda bisericească
commenter cet article
27 janvier 2014 1 27 /01 /janvier /2014 12:26

monahii-de-la-Lavra.jpg

DUPĂ mai bine de două luni de demonstraţii, revolte şi ostilităţi deschise la Kiev, care riscă să degenereze într-un război civil, monahii de la Lavra Pecerska (mănăstirea Desjatinnaja  -  (братия Десятинного монастыря), din străvechiul Kiev, cărora li s-au alăturat apoi şi alţi slujitori ai Domnului din acest oraş - au pornit şi ei la "asalt" ... au devenit binecuvîntaţi "făcători ai păcii" (Fericirea a VII-a) între cele două tabere fratricide: au stat între forţele de ordine şi demonstranţii dezlănţuiţi, ore şi zile în şir...începînd cu 21 ianuarie, pe un frig năpraznic (gerul e de 10-15 grade), zăpadă, vînt, viscol, schimbîndu-se unii pe alţii, la "cîrma" rugăciunii, crucii, icoanelor şi a cadelniţei. Asta ştiu ei să facă, să se roage, să stea scut neclintit între forţele înrăite, puse pe violenţă, mînaţi de o nesăbuinţă ieşită de sub orice control şi orice simţire omenească...Alături de preoţi şi monahi au stat şi mireni, cărora soarta acestei lupte nu le e indiferentă!

Monahii-de-la-Lavra-jpg.jpg  

A doua zi mari publicaţii din lume au publicat pe prima pagină aceste imagini. Puterea ortodoxiei mereu este pusă în menţinerea păcii, iubirii şi a curajului de a te opune răului! Poate că aceşti monahi anonimi, sau mai puţin anonimi, cu ajutorul lui Dumnezeu, vor readuce pacea în acel oraş, şi acea ţară atît de răvăşită de contradicţii, ură, tensiuni şi lupte violente.

Pentru cine citeşte ruseşte, recomand din suflet acest emoţionant reportaj, cu fotografii multiple, despre prima noapte a celor care doar cu puterea smereniei şi a rugăciunii au stat stavilă în faţa violenţei din acea noapte.

fotografii: aici.

Repost 0
Published by Vladimir BULAT - dans Forme creștine
commenter cet article
13 janvier 2014 1 13 /01 /janvier /2014 08:59

Pavel-Adelgeim_Vasili-Popov.jpg

Numele părintelui rus Pavel Adelgeim (Павел Адельгейм) este, bănuiesc, mai puţin cunoscut lumii ortodoxe din România. Acesta a fost ucis cu un cuţit în inimă, în ziua de 5 august 2013, în propria casă, din Pskov, de un pretins pelerin, venit de la Moscova. 

Faima acestui părinte a început cu cîţiva ani în urmă, cînd acesta a fost înlăturat de la conducerea propriei parohii, pe motiv că s-a opus adoptării în propria parohie a unui "statut a sinedrionului bisericesc",  după care trebuie să funcţioneze toate parohiile, un model impus de la vîrf de Patriarhia Rusă, însă fără o largă discuţie prealabilă - document care, în opinia lui Pavel Adelgeim, contrazice atît sobornicitatea bisericii, cît şi Constituţia Federaţiei Ruse. Polemica a fost lungă şi degenerase într-un fel de monolog al părintelui căci, oricum, nimeni din "verticala puterii" actuale a BORuse nu era dispus să asculte "eresurile" unui părinte dintr-o fundătură a Rusiei.

În vara lui 2012, cînd era în apogeu marasmul civil împotriva grupului Pussy Riot, părintele Pavel Adelgeim a declarat că în loc ca biserica să-şi fi asumat un dialog creştin cu acele fete, BORusă a făcut tot posibilul ca să le trimită după gratii, semnînd astfel în chip pozitiv verdictul dat de acelaşi părinte, potrivit căruia există o alianţă (somisură, смычка) indestructibilă dintre BORusă şi puterea politică, or esenţialul principiu al sănătăţii instituţiei bisericii nu trebuie să fie decît sobornicitatea - care funcţionează doar pe orizontală, nicidecum ca o verticală a puterii! "Pentru asta mă lupt, pentru asta pledez: sobornicitatea este temelia unităţii bisericii, care e doar Una, Sobornicească şi Apostolică".

Într-un minunat reportaj făcut atunci de jurnalistul Pavel Lobkov, sosit de la Moscova, părintele explică astfel "îmbisericirea" clasei politice şi administraţiei actuale din Rusia: "Aceşia ştiu doar să ţină lumînări în mîini, dar nu sunt altceva decît nişte sfeşnice, în esenţă - sunt păgîni (язычники), nimic din ce fac ei nu are legătură cu creştinismul...cu toţi sunt aceeaşi gaşcă, cei de la putere şi cei din ierarhia bisericească; biserica ortodoxă este acum o abreviere: BORusă (РПЦ) - asta nu e tocmai biserica ortodoxă, ci o structură aparte, devine în zilele noastre aidoma unei secţii a patridului comunist de altă dată, care era responsabilă cu ideologia".

Părintele Pavel Adelgeim (1938-2013) a fost un înflăcărat propăvăduitor al lui Hristos, cu rădăcini germane, al cărui bunic era din fosta minoritate germană a Rusiei Ţariste, care a făcut studii în Belgia, şi era proprietar a două moşii din proximitatea Kievului, a fost arestat şi împuşcat în 1938; tatăl său, artist şi poet, a fost împuşcat în 1942; mama sa era fiica unui general din armata ţaristă, arestată în 1946, trimisă în surghiun în Kazahstan; junele Pavel a locuit la rude, în Kiev, acolo din 1954 şi-a făcut novicianul în ale bisericii, ca frate la Lavra Pecerska. La 18 ani intră la seminarul teologic din Kiev, apoi, în 1964 a absolvit Academia teologică din Moscova, şi este repartizat ca slujitor departe de marile oraşe ale URSS, tocmai în oraşul Kagan (Kogon), din Uzbekistan. În 1970 este condamnat la privaţiune de libertate pe un termen de 3 ani, pentru "uneltire împotriva statului sovietic". Acolo a fost în proximitatea unui număr mare de delicvenţi tineri, cu care a avut dialoguri pe teme creştine - de aceea, amintindu-şi de acel episod al vieţii sale, şi-a putut permite să spună public că fetele de la Pussy Riot trebuiau "tratate" anume prin dialog, iertare, explicare a iubirii lui Dumnezeu. Atunci şi-a pierdut piciorul drept, după care a fost eliberat înainte de consumarea pedepsei. A rămas invalid pentru întreaga viaţă, dar a slujit la biserici din Fergana şi Krasnovodsk (tot în Asia Mijlocie). De-abia în septembrie 1976 a reuşit să obţină un transfer în Federaţia Rusă, în Eparhia de Pskov, în nordul-vestul ţării, unde din 1988 a ridicat din ruini un vechi locaş de slujire şi închinăciune (biserica cu hramul Sfintelor Femei-Mironosiţe), iar statutul de paroh i s-a retras în 2008, ca represiune la atitudinile sale energice şi îndreptăţite, de a nu se supune tacit oricărui tip de girijism venit dinspre verticala puterii ecleziastice...Cînd conflictul dintre ierarhul locului şi părintele Pavel Adelgeim a devenit deschis, cel dintîi a început să-l tîrască prin tribunal, încercînd să-l determine să renunţe la slujire, dar şi la locul de domiciliu! Capul de acuzare a fost: un astfel de preot nu e demn să aibă parte de propria parohie în biserica noastră. Cînd societatea rusă devenea tot mai opacă şi mai obedientă, poate mai timorată, oameni ai lui Dumnezeu ca Pavel Adelgeim - atrăgeau atenţia prin verticalitate, curaj, cinste şi autentică smerenie creştinească. Nu a obosit niciodată să susţină că sfera bisericească şi cea laică nu trebuie să se intersecteze, dar atîta vreme cît puterea administrativ-politică distribuie fonduri enorme către eparhii, BORusă nu poate fi decît slujitoarea intereselor (ideologice, politice) acesteia. Or, pentru un slujitor al altarului creştin nu poate fi decît un stăpîn: DUMNEZEU. Iată, conflictul. 

A desfăşurat o activitate misionară şi de caritate, punînd temeiile unor necesare instituţii locale, printre care o şcoală, un gimnaziu şi un ospiciu pentru nevoiaşi. După ce presbiterul Pavel Adelgeim a fost alungat din poziţia de paroh, s-au sistat şi fondurile pentru această şcoală, iar directorul acesteia, care era chiar fiul preotului, a fost pus pe liber şi el...Treptat, şi celelalte s-au dus de rîpă.

Ucigaşul Serghei Pcelinţev, de 27 de ani, a stat în casa părintelui două săptămîni, şi a sosit la Pskov pentru a-l întîlni pe acesta, îndemnat de prietena sa, fiica unei scriitoare de succes din Moscova (Polina Daşkova). Anna şi Serghei urmau să se căsătorească, dar împins de o boală cruntă tînărul l-a înjunghiat pe părinte, cu urletul: în numele Satanei! S-a aflat, ulterior, că acesta era membru al unei secte obscure.

Mie personal, viaţa, chipul, blîndeţea, simplitatea vieţii şi a slujirii părintelui mi-au amintit izbitor de tare de părintele Antonie de Suroj (1914-2003), ale cărui cărţi sunt pe larg editate în România. Mi-a mai amintit de părintele Alexandru Men', mai puţin citit de români! Dar toţi trei au marcat faţa adevăratei ortodocsii din spaţiul rusesc în secolul XX. Acum, în secolul XXI, pot fi un reper perpetuu, de care are grijă Dumnezeu.

 

Foto: Vasili Popov (lenta.ru)

 

Repost 0
Published by Vladimir BULAT - dans Forme creștine
commenter cet article
20 décembre 2013 5 20 /12 /décembre /2013 22:03

IMG_7778-1-.JPG

Ieromonahul Savatie Baștovoi este, în opinia mea, printre cele mai suprinzătoare și problematice prezențe ale spiritualității românești. Formal, aparține comunității monahale de la mănăstirea Noul-Neamț, factice - este printre noi, mirenii. Prin cărți, conferințe, cîntări, poezie și atitudine!

Cartea aceasta vine după o absență impusă, de 16 ani, din sfera poetică, după ce în 1996 a publicat placheta Elefantul promis, iar în 1996 - Cartea războiului. Unii s-au întrebat de ce acest titlu, acum, iar alții - de ce un monah (mai) are nevoie de poezie! 

Ființă complexă, introvertită, și deopotrivă foarte sociabilă și viu prezentă printre mireni, părintele Savatie este acel gen de trăitor întru Hristos de care contemporaneitatea confuză în care ne scăldăm - are stringentă nevoie, îl caută. Pentru a funcționa, ca bornă și ”foiță de turnesol”. La lansările de carte reușește să capteze sute de oameni, așijderea și la conferințe și catehizări, oriunde le-ar ține: Chișinău, București, Oradea sau Iași, Paris sau Galați...

Limbajul său frust, accesibil, frugal, cald și iubitor este plin de miez, sens și autentică pulsație duhovnicească. La lansarea din seara zilei de 19 decembrie, la Librăria Sophia din București a fost lume nenumărată, cîtă frunză și iarbă sub cerurile azurii.

A vorbit calm, legănat și încercînd să explice atît titlul cît și necesitatea poeziei, pe de-o parte pentru oameni în general, și pentru un călugăr în particular. Nu scrie niciodată ca un scriitor, ca o datorie sau presat de urgența de a scrie cu orice preț. Adevărata necesitate de a scrie, de a se exprima în poezie vine din iubire, din necesitatea de a proiecta pentru cei din jur gînduri și sensuri îndreptate spre Dumnezeu. Totul este cît se poate de simplu, de limpede, fără morgă și prețiozități stilistice. Nimic din morga grafomană a celui care trebuie să scrie, stahanovist, zi și noapte, a aceluia care-și propune să învețe și să povățuiască această lume, zice-se, căzută și păcătoasă. Din poemele și apoftegmele lui Savatie înțelegem cu vîrf de măsură, că cea mai pură poezie țîșnește din propria și nemediata trăire a numelui lui Dumnezeu. Scrie fără a chinui hîrtia, nici pe cetitor nu voiește a-l chinui. Totul ce îmbracă veșmintele verbalizării se impune a fi curat, cristalin și franc, precum murmurul apei este. Scăderile rămîn în afara acestor calapoade, care devin normă și măsură...

Nu-mi pot îngădui să înșir aceste cuvinte bicisnice fără a transcrie mai jos măcar cîteva rînduri ticluite meșteșugit și tandru de părintele Baștovoi:

 

Ivirile lui Dumnezeu

Dumnezeu Se ivește

ca un ierpuraș de lumină

în ochiul unui copil.

Dumnezeu Se ivește

ca un cuib de rîndunică

într-o casă nouă.

Dumnezeu Se ivește

ca o rană dureroasă

pe un trup neprihănit.

Dumnezeu Se ivește

de pretutindeni

în fiecare.

................................................

O, el este ca o mînă de

țarină

pe care o arunci

peste omul iubit!

 

Iertați și binecuvîntați, cuvioase părinte Savatie!

 

Repost 0
Published by Vladimir BULAT - dans texte pentru suflet
commenter cet article
9 septembre 2013 1 09 /09 /septembre /2013 18:55

Pe site-ul Patriarhiei BORuse tocmai s-a anunțat că vizita de trei zile a Întîistătătorului Kirill, în Moldova, a luat sfîrșit

Din nou această vizită trebuie considerată istorică, pentru că venirea mai-marelui bisericii locale, celei supuse Moscovei a avut cel puțin o dublă semnificație, în opinia mea.

Pe de o parte, Întîistătătorul Kirill demonstrează o dată în plus cît de importantă este această eparhie în contextul BORuse, și că este realmente interesat de mersul treburilor aici;

Pe de alta, de la prima sa alocuțiune, în aeroportul Chișinău, a confirmat că scopul vizitei este unul liturgic, duhovnicesc, că a sosit să fie alături de oamenii și slujitorii bisericii locale, la prăznuirea celor două secole de la înființarea arhiepiscopiei Chișinăului și Hotinului, iar la cîrma acesteia a stat cel care a fost Arhiepiscopul Gavriil Bănulescu-Bodoni (1746-1821).

În ambele cazuri devine clar că PF Kirill vine ca un stăpîn (Владыка) peste aceste teritorii, aflate sub juristicția canonică a BORuse. Iar orice comentariu ostil sau tendențios pe această temă poate fi pe-alături cu subiectul. Căci anume asta este parte vizibilă a aiceburgului! Cea nevăzută, ocultă sau subversivă, dacă o fi, este oricum ascunsă vederii comune, a simplilor muritori, care stau pe la colțuri de stradă sau în taverne, și bărfesc despre verzi și uscate...

PF Kirill a fost la mănăstirea Căpriana, s-a închinat și s-a rugat la mormîntul Arhiepiscopului Gavriil Bănulescu- Bodoni. Acolo s-a săvîrșit o Litie pentru cel adormit

S-a întîlnit cu președintele RM, Nicolae Timofti, cu prim-ministrul Iurie Leancă, cu președintele Parlamentului RM, Igor Corman, cu fostul preșdinte al RM, Vladimir Voronin. S-a întîlnit, de asemenea, cu 

PF-Kirill-la-mormintul-lui-Banulescu-Bodoni.jpg

PF Kirill de-asupra pietrei de mormînt a lui Gavriil Bănulescu-Bodoni, de la mănăstirea Căpriana (foto:  mitropolia.md)

 

Din nou a depus flori la monumentul lui Ștefan cel Mare și Sfînt, din Chișinău.

În 8 septembrie, cînd lumea ortodoxă românească a prăznuit Nașterea Maicii Domnului, PF Kirill, împreună cu ÎPS Vladimir și un mare sobor de ierarhi și preoți au săvîrșit împreună Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie, în fața Catedralei Nașterea Domnului din Chișinău. 

Apoi, a plecat în Transnistria, unde la Tiraspol a ținut un discurs în fața unei asistențe numeroase, și în prezența președintelui republicii autodeclarate, E.V.Șevciuk.

În timpul vizitei în Transnistria PF. Kirill a vizitat mănăstirea Noul-Neamț, precum și mănăstirea de maici, cu hramul sfîntului Pahomie, din Tiraspol, unde a sfințit crucile ce vor fi înălțate pe cupolele bisericii din această mănăstire.

E de meditat îndelung, atent și cu pricepere asupra traseului și a discursurilor libere pe care PF Kirill le-a ținut peste tot unde a ajuns, și e timpul să pricepem, că un loc nu rămîne niciodată nesupravegheat, în delăsare și, de regulă, stăpînirea este a celui mai puternic, mai priceput, și mai sîrguincios. Asta cel puțin în cele bisericești funcționează cu vîrf de măsură! Cine are urechi, să audă.

Cînd agenda PF Daniel va include o vizită cît de scurtă la Chișinău? Această întrebare o formulam și anul trecut, cînd sosirea la Chișinău a PF Kirill a trezit atîtea rumori și comentarii hilare în rîndul băștinașilor, a celor care știu să scrie, și pretind că mai știu să și gîndească. Dar parcă nu am prea auzit ca aceeași buni patrioți și ”oameni de bine” să se intereseze de o eventuală delegație a Pariarhiei Române în urbea lor natală...De ce oare? 

Repost 0
Published by Vladimir BULAT - dans Agenda bisericească
commenter cet article
29 août 2013 4 29 /08 /août /2013 21:51

Înaintea acestei vizite, care se va desfășura între 7 și 9 septembrie, ÎPS Vladimir al Chișinăului și Moldovei a oferit un interviu postului de radio Europa Liberă.

 

Din acest material reiese clar că în viitor vor mai urma vizite ale Patriarhului Moscovei, într-o totală disjuncție cu agenda Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române care nu are un obiectiv prioritar de a vizita Mitropolia Basarabiei, ca spațiu canonic al BOR! Nicio episcopie, din cele trei formal existente (Episcopia de Bălți (fostă a Hotinului), cu sediul în orașul Bălți, Episcopia Basarabiei de Sud (fostă de Cetatea Albă-Ismail). cu sediul în orașul Cantemir, Episcopia Ortodoxă a Dubăsarilor și a toată Transnistria (fosta Misiunea Ortodoxă Română din Transnistria), cu sediul la Dubăsari), nu este funcțională de jure și de facto.

Repost 0
Published by Vladimir BULAT - dans Agenda bisericească
commenter cet article
5 juin 2013 3 05 /06 /juin /2013 16:54

romania-ingerilor.jpg

Părintele Savatie Baștovoi a scris o nouă carte. Un volumaș care va trebui să facă epocă!

Este un dialog avut cu Jean Francois Colosimo la Institutul Teologic ortodox Saint-Serge din Paris. La discuție a participat și părintele Nicolas Ozoline.

Cartea România îngerilor a apărut la editura Cathisma - editura diriguită și coordonată de ieromonahul Savatie Baștovoi, editură devenită unul din polii culturii scrise ortodoxe în limba română.

Jean Francois Colosimo este un francez ortodox, care a editat Filocalia răsăriteană în limba franceză. Mai mult, este președintele lui Centre National du Livre (CNL). Colosimo a organizat în cadrului Salon du Livre din acest an dezbaterea cu titlul care dat titlul cărții de față. La această dezbatere trebuiau să participe cîțiva intelectuali romîni, care s-au răzgîndit să mai plece la Paris, ca semn de protest împotriva policiticii culturale promovate de ICR, prin recentul său director, profesorul Andrei Marga.

Cartea este despre ce știe mai bine fiecare dintre interlocutori, lumea biserii răsăritului este scutată cu drag, atenție și oarece teamă, iar teama este împărtășită atît de laic, cît și de ieromonahul venit dintr-un univers cu multe biserici și, ca niciodată în istorie - numeroase mănăstiri. Timpul va arăta care este greutatea duhovnicească a acestei puzderii de monahi și monahii...din spațiul mioritic!


Repost 0
Published by Vladimir BULAT - dans texte pentru suflet
commenter cet article
13 mai 2013 1 13 /05 /mai /2013 09:29

Petr Mamonov este o prezenţă constantă pe acest blog. Mulţi români îl iubesc, îl citesc, îi urmează felul în care a venit la Ortodoxie, la Hristos.

 

De aceea, cînd am decoperit acest lung interviu, imediat am decis că va fi interesant şi pentru cei care nu cunosc limba rusă! Purced la tălmăcirea lui pre limba noastră, cea românească.

 

Interviul a fost realizat de jurnalistul rus Azamat Ţeboev, redactor-şef al publicaţiei moscovite Menu Magazine.

 

Petr Nikolaevici, ne-aţi putea povesti pe scurt despre copilărie, familie?

Familia este ceva foarte important. Am crescut într-o familie foarte bună, în care mama şi tata se iubeau reciproc. Între ei se iubeau mai mult decît pe copii, nepoţi, apartamentul, serviciul...Ei îmi puteau spune: "Petea, avem nevoie să rămînem singuri, du-te la prietenii tăi pentru vreo două zile!"

 

Şi ce făcea Petea?

Petea pleca. La tovarăşii săi. Dar nu despre asta e vorba. Trebuie să existe o ierarhie. Pe primul loc - Dumnezeu, pe cel secund - soţia sau soţul, apoi copiii, după care nepoţii, apoi serviciul, după care prietenii...Trebuie construită o scară ierarhică. Şi de mercedesuri e nevoie, şi de un studiou, şi bănuţii sunt necesari. Dar toate apoi. Apoi. Pe primul loc - Dumnezeu. Dar ce este - Dumnezeu? E un duh. Ce fel de duh? Al iubirii. Dar iubirea ce este? - A da de la tine. Asta-i tot. Este simplu. Mama şi cu tata se iubeau, prin urmare, îndeplineau voia cea dumnezeiască. Iar copii, adică eu şi fratele meu Aleşa (Alexei) - priveam acest spectacol, şi învăţau. Asta a rămas în noi pentru întreaga viaţă. Am fost învăţaţi cum să trăim corect. Cum trebuie să iubim, să ajutăm, să jertfim. Mama punea la cale cu noi tot soiul de istorii cu caracter educativ, uneori nu vorbea cu mine cîte două zile, dacă săvărşeam vreo porcărie sau o faptă urîtă. Mama a investit o muncă enormă încă de cînd eram mic,  iar eu acum culeg roadele acestui efort. Tot ce este în mine bun, curat, luminos - e de la Dumneze, şi, desigur, de acolo, din copilărie. Ce vrea şi doreşte omul? Să fie iubit. Ce doriţi voi, sosind în casa mea? Ca să vă primesc cu drag, să vă răspund la întrebări, să vă vorbesc frumos, să mă las fotografiat...Trebuie să trec peste toate, peste "eu"-l propriu, peste mîndrie şi oboseală - pentru a mă porni în întîmpinarea voastră. Dar de ce o fac? Pentru ca Dumnezeu să nu mă părăsească. Dar dacă vă dau acum afară -  ce voi face apoi, singur, fără El? Noaptea - cum voi dormi?

 

Dar faceţi asta din cînd în cînd?

Nu o mai fac. Deja - nu mai fac! Şi nu mai fac din raţiuni strict pragmatice. Eu doresc să trăiesc cu Domnul, cu Duhul Sfînt, după măsura mea, desigur; pentru asta are sens să treci şi peste sine. Doresc ca restul vieţii, care au mai rămas de la viaţa mea de crocodil să-i slujesc, cît de puţin, dar nu mie, ci Domnului să-i dedic. Asta vreau să fac! Este scopul meu suprem, tot restul este colateral, sau - pe alături. Apostolul Pavel spunea: "Mîncaţi sau beţi - faceţi totul întru slava lui Dumnezeu". Iată, meşteresc un dulăpior. Pentru ce? Pentru ca să-l prives, să mă bucur, şi în starea asta de bine să fac o emisiune reuşită despre Elvis Presley. Pentru ca un puşti de cinsprezece ani, să o asculte şi să zică: "Aha! Vreau şi eu să ascult o muzică aşa pozitivă" Fie şi dintr-o sută - unul singur. Uite, am făcut un spectacol...Urmăresc presa: întîia oară un val de recenzii cu tîlc. Şi mă bucur pentru asta. Nu pentru că m-au lăudat, sunt obişnuit, ci pentru că au înţeles oamenii. 

 

Dar de ce au înţeles?

 

Ceva a funcţionat. Deşi nu e o lucrare îndeajuns de cizelată, o vom îmbunătăţi. Dar e despre ceva ce interesează pe toţi: despre iubire, şi despre cît e de înfricoşător fără ea. Iar jurnaliştii - sunt cel mai laic popor. Chiar şi aşa - a funcţionat şi asupra lor! Îmi plac lucrurile pozitive - le pescuiesc, le trag pe aţişoară, şi chiar cred că multe se schimbă în ţara noastră. Iar Dumnezeu cum lucrează? Poate şi într-o parte să lucreze, şi pe cealaltă. Este atotputernic. De aceea, dacă fiecare dintre noi se va strădui în măsura puterilor sale: Pet'ka, Vasen'ka, Zinoc'ka, Klavoc'ka, Vera Arkadievna - toţi aceştia vom face eforturi, Dumnezeu va zice: "Pentru aceştia, de dragul lor voi face să fie bine în această ţară".

 

Va fi bine în această ţară?

Răspunsul e în fiecare dintre noi.   

 

Adică fiecare dintre noi e responsabil pentru această lume?

Exact aşa! "Societatea e construită din unităţi", a zis N.V. Gogol. Dar ce este o societate? Societatea  - eşti tu, eu, el, ea, cum se cînta într-o prostească cîntare sovietică. Iar Serafim de Sorv spunea: "Mîntuieşte pe tine - şi e destul!" Pe tine! Pe tine trebuie să te desăvîrşeşti, nu societatea. Nu cred în lozinci, pancarde, în manifestări stradale. Aceste lucruri se pot face apoi, cînd legea funcţionează, în cadrul acesteia. Iar aceste istorii care ne înconjoară...Sunt întrebat: "Petr Nikolaevici, ce părere aveţi despre acele fete care au făcut şi au dres în biserică...*". Le răspund: "Niciuna!"

 

Şi totuşi, ce atitudine aveţi faţă de asta?

Niciuna! Niciuna, repet! Starea mea de creştin, dacă mă consider astfel, este următoarea: mă scufund! În fiecare zi mă scufund în propriile păcate. Şi cu cît mai multă lumină pătrunde în viaţa mea stătută, cu atît mai mult reuşesc să văd, cîte crăpături sunt prin colţuri. Mă înec! Help! Omul naufragiază, şi pe el întreabă ce atitudine are despre fetele care...iar el... (arată chipul omului care se sufocă). Acesta e sistemul. Iisus - cine este? Salvatorul. Mă duc la fund! Ajută-mă, Doamne...

....

Ce te ajută să ieşi la suprafaţă?

Domnul, plus propria voinţă. Sinergia. Două energii: din toate puterile să te abţii de la păcat şi rugăciunea la Dumnezeu. Singur - nu se poate. Nu ne poate salva Dumnezeu fără ajutorul nostru, chiar dacă e Atoputernic, pentru că ne-a dat libertatea de a alege. De ce? Pentru că nu se poate să fii salvat împins de la spate. Să iubeşti se poate doar avînd libertatea absolută. Asta e schema. Mai departe încep dificultăţile. Lucrurile de maximă fineţe. Pentru înţelegera lor sunt sute de volume ale Sfinţilor Părinţi. Acolo, ca într-un alfabet, fir cu fir, pas cu pas, ni se arată mişcările duhului nostru, ale trupului şi sufletului. Totul este consemnat, discutat. Cei care vor să afle - vor găsi. Iată, citesc pe Isaac Sirul, un sfînt de secol VII, şi mă gîndesc: de unde mă cunoaşte în profunzime acesta? Întreg! Fiecare cută. Şi ce am spus acum, şi ce voi spune, ce am simţit, cum va fi în apoi. Este o lucrare. Lucrarea este o încredinţare a proniei. Aceea că omul este creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Suntem fiinţe duhovniceşti. Avem acestă sete, cel de-al şaselea simţ - religios. Viaţa creştinească înseamnă comuniunea zilnică cu Dumnezeu cel Viu. Stăm aici - Hristos e alături de noi. El priveşte, şi mă vede întreg: ce spun, cum şi de ce m-am enervat - sunt în faţa lui, mă străduiesc mereu. Mereu.

 

Simţiţi asta în permanentă?  

Uneori uit de Dumnezeu, deşertăciunea aduce pustiire. Imediat. Altfel, nici nu mai vreau şi nici nu pot să trăiesc, decît cu El. 

 

Dar se întîmplă, ca...

Desigur că se întîmplă. Dar chestiunea e în ce direcţie e mişcarea ta. Şi mai bun poţi deveni, dar şi mai rău. Poţi deveni infinit mai rău. Zaci beat, ai ucis pe toţi, eşti cel mai rău - calmează-te, nene, se poate şi mai rău. Credinţa noastră este mîntuirea şi zidirea continuă, fără zile libere, fără pauze. Legitatea căderii pietrei: zborul continuu, fie în sus, fie în jos. Oprirea din mişcare - este cădere.  

 

Creaţia este şi ea un mijloc de mîntuire?

Ţine de natura sufletului. Reamintesc, "după chipul lui Dumnezeu" - iată Creatorul. Dar dacă motivul creaţiei este slujirea oamenilor, atunci devine mijloc de mîntuire. Sunt actor, în teatru sunt de mult timp, şi ştiu: dacă apari pe scenă puternic, încrezător, mulţumit de sine, rolul îl ştii pe dinafară - gata, spectacolul e ratat. Iar dacă ai o ieşire nesigură, temătoare - priveşti apoi înregistrarea video, şi te întrebi: ce şi de unde a apărut? Cum a ieşit astfel? Trebuie lăsat Dumnezeu să lucreze în tine. Cum aşa? Să te smereşti, să-L laşi în faţa ta: "Doamne, nu pot nimic să fac singur, doar Tu eşti salvarea mea"

 

Textele pe care le scrieţi, tot aşa ies?

Sunt cîteva nefinisate, există o tehnică, desigur. În diferite feluri se poate. Dar cel mai important lucru este să nu-ţi pierzi speranţa; setea trebuie să fie permanentă, ca şi cum nu ai băut de zece zile, nu se poate să-ţi doreşti ceva doar puţin. Trăiesc mereu cu ochii larg deschişi. Mă uit întracolo, privesc aici, în interiorul meu mă uit...

 

Aveţi multă tristeţe în ce scrieţi. Dar şi lucruri minunate. Dar tristeţea le copleşeşte...

Doar viaţa este grea. Dar, precum scriu cei din vechime, starea sufletului nostru nu trebuie să depindă de ce vezi pe geam. Se întîmplă aşa: parcă toate-s în bună regulă, bani sunt, bunăstarea e maximă, hainele şi mîncare nu le lipsesc, dar sufletul e trist, deprimat. Dacă eşti fără Dumnezeu, nu e clar cum să exişti în general. Iar alături de Dumnezeu devine clar: te copleşeşte apatia - rabdă, iar după aceasta vine, după cum spun sfinţii părinţi, puterea şi uşurarea. Adică, în suferinţă aşteaptă consolarea. Consolat fiind, trebuie să anticipezi durerea. De aceea, cînd îţi este bine, mulţumitor, aştepţi, eşti treaz: imediat poate începe ceva. În general, trebuie să trăim cu luare-aminte, atenţi.

Cu dificultate reuşiţi acestea toate: spectacole, pregăriri, concerte?

Cum crezi tu? Imaginează-ţi: Ierusalim, arşiţă, muşte, lovituri cu băţul, nasul spart, oţet în loc de apă, crucificat, bătut în cuie, de cei pe care pînă adineauri i-a hrănit, mîntuit, învăţat, lecuit, salvat de vătămări - scuipat, trădat, mutilat, "Să-l eliberez pe acesta?" - "Nu, răstingneşte-l!". Asta cum e? Creştinismul este o viaţă aidoma celei pe care a trăit-o Hristos. Fiecare după măsura lui, dar trebuie să-şi ducă crucea. Inima noastră trebuie să se frîngă pentru toate suferinţele acestei lumi, boala altuia să devină a ta, să umbli în suferinţă. "Noi nu suntem doctori, suntem durerea", - spunea Herţen. Nu va da Dumnezeu mai mult decît omul poate duce, fiecăruia după măsura sa. Apoi. Iată soarele străluceşte, sau ninge, acestea sunt doar pentru noi? Adică - celor buni? Nu, tuturor, fără alegere. El ne iubeşte pe toţi, nu trebuie să uităm asta. A venit un om la tine - este icoană Dumnezeiască. Toate trebuie să fie sincere, directe, frontale. Dumnezeu ne vede toate ungherele, orice pliu. Tocmai de aceea, creaţia, casa, copiii, nepoţii - sunt departe. Ba nu, nu şi copiii, pe copii trebuie să-i educăm. În spirit creştin. Tu ai educat? Nu. Ce trebuie să faci ca recompensă? Lipsa copiilor - trebuie suplinită prin multă rugăciune.

 

Vă place ce aţi reuşit cu propriii copii?

 Nu, multe le-am ratat, lacune am destule. Cum fac acum? Mă rog. O ţin în cereri. Cît am alergat anapoda, cîte nopţi nedormite pentru ei am ratat, cîte cărţi bune nu le-am cetit - atîta rugăciune se cuvine.

Vi s-au cetit căţi în copilărie?

 Cum altfel? Am crescut în nişte condiţii excelente. Mama este literat, tata savant, era o familie moscovită în care se aduna intelighenţia oraşului...Citeam şi singur, cu nesaţ.

Ce anume?

Orice, întreaga literatură rusă. Aveam un raft suspendat, cu cărţi, şi m-am gîndit: "Trebuie să le citesc pe toate". De aceea le luam la rînd, pe fiecare. Iar selecţia era admirabilă - Puşkin, Gogol, Turgheniv, Cehov, Dostoievski, Goncearov, Tolstoi. Dar întreaga artă, creaţie - e deşertăciune, în fapt. Dacă arta ar fi fost capabilă să chimbe oamenii - am fi trăit acum în Rai, atît de multe lucruri frumoase au fost create. Dar arta nu schimbă nimic. Pocnitoare cu confetti - este în acest moment. După ce confetti se vor risipi - totul dispare.   

Ce doriţi să reuşiţi?

 Să devin destoinic de pronia cerească. Să devin, ceea ce spune un preot cunoscut: "La finele vieţii să devii un om normal". Am luat-o din margine, mă străduiesc. Dau din mîini, coatele le rod. Sunt actor - lucrez. Trăiesc, perseverez, cîte ceva-mi reuşeşte, dar în general - nu, îmi ştiu neputinţele. Prima poruncă evanghelică: fericiţi cei săraci cu duhul. Cine este săracul? Cel care pricepe că nu are nimic, şi cere. Nu am nimic nici eu. Toşi suntem în aceeşi situaţie. Dar asta nu înseamnă cătuşi de puţin că Dumnezeu doreşte să-i îmbrace pe toţi în pantaloni albastri, nu. Am spus aşa: degetele strînse pentru închinare vor primi un nume, unic. Fiecare persoană este uimitoare. Dar trebuie să ieşim la liman. Iar păcatele sunt la fiecare aceleaşi: mîndria, iubirea de arginţi, apatia, zavistia, preacurvia, desfrîul, necumpătarea la mîncare - sunt şapte. Pe aceste căi ne plimbăm cu toţii. Omule, priveşte-te în oglindă...M-am gîndit aşa, ei vor sosi, iar eu îi voi alunga...Dar cum îi vor da afară? Iată, Domnul, e alături, şi cum voi putea să-i alung pe ei? 

Dar nu aţi alungat pe nimeni?

În general, nu. Nu am deschis poarta - asta da...Erau tot soiul de neciopliţi, dar şi acstora le-aş deschide acum. 

După "tonul" acesta ai sentimentul, uneori, că scuipaţi

Nu poţi trăi din presupuneri, senzaţii. A ieşit soarele - e o senzaţie, a plouat - o alta. Ai căzut, ţi-ai fracturat piciorul - o a treia. Trebuie să trăim după Lege, dar unde este Legea? În Sfînta Evenghelie. De la început pînă la sfîrşit. Corespunde ceea ce fac eu, cu ceea ce doreşte Dumnezeu de la mine? Dar ce vrea Domnul de la mine? Să trăiesc ca EL. Asta-i tot. Slujeşte oamenilor. Cînd o faci pentru tine, e altfel. Începi să compari, unde-i plăcerea mai mare. Concret, fără mistificări. Cînd ai oferit, sau cînd te-ai ascuns, te-ai făcut nevăzut, cînd te-ai îmbuibat? Nu e acelaşi palier. Plăcerile sunt diferite. Cel care a încercat asta, va ţine minte mereu starea aceasta nouă. 

În cinema tot o lucrare aveţi de făcut, sau acolo e un efort şi o creaţie colectivă?

Cinema-ul este o sarcină grea. 


  * E vorba de acţiunea grupului feminin Pussy Riot, despre care am avut şi eu ocazia să scriu.

 

 

acest articol este un ciot, se lucrează să devină altceva.   

Repost 0
Published by Vladimir BULAT - dans texte pentru suflet
commenter cet article
9 mai 2013 4 09 /05 /mai /2013 03:18

L-am cunoscut personal la capătul unui stagiu de o lună de ședere la Bișkek. Știam încă de acasă, că este moldovean, născut la Chișinău, și că este recent numit Episcop de Bișkek și de Kîrgîzstan. (În lume s-a numit Serghei M. Gaju).

 

Cînd i-am cerut o binecuvîntare în fața altarului (în română) - mi-a zis să-l aștept afară, ca să stăm de vorbă cînd iese din biserică. În scurt timp și-a făcut apariția: înalt, impunător, cu prestanță, plutind parcă în hainele-i cernite, precum o pasăre de talie mare, nobilă...

 

M-a chemat să-l urmez în casa episcopală. Se făcuse ora prînzului, și m-a invitat la masă. În bucătărie - care era o sală destul de mare -  în partea dreaptă era locul unde se gătea, în cealaltă, o masă pentru servit. Vesela și tacîmurile erau întinse, paharele și sticlele de apă minerală, așijderea. Femeia care gătea și servea era și ea moldoveancă, o cheamă Maria, mi-a zis că e și soțul ei în slujba Vlădicăi. Arhipăstorul vorbea cu ea în moldovenește. Și rugăciunea de binecuvîntare a mesei și bucatelor a rostit-o tot în moldovenește

 

I-am oferit Vlădicăi Theodosie (Феодосий) lumînări de ceară aduse din România, un pic de smirnă, precum și două cărți în românește. Mi-a mărturisit că citește destul de poticnit în română. Căci nu prea are practica lecturii curente în acest alfabet. Slujește și citește exclusiv în rusă. Dar mi-a zis că o dată pe an citește în românește pericopa din Evanghelie la Slujba celei de-a Doua Învieri. M-am bucurat mult să aud asta. Că ține la limba natală, cea de acasă!

 

Ne-am pus la masă, și am vorbit despre una-alta. Mi-a spus, în special, că a fost egumen la mănăstirea ridicată în cinstea mucenicilor-martiri ai Familiei Regale Ruse (наместник монастыря во имя святых Царственных страстотерпцев на Ганиной яме Екатеринбургской епархии).

 

Din 25 noiembrie 2011 a fost numit Episcop, iar în 4 decembrie s-a hirotonisit Episcop, de către PF Kirill al Moscovei și Întregii Rusii. Din 4 octombrie 2012 este Episcop de Bișkek și de Kîrgîzstan. Venit aici, a trebuit să se ocupe de absolut toate, deoarece eparhie nu a existat, iar organizarea bisericească precedentă era în componența Eparhiei de Tașkent. În treacăt fie spus, Eparhul de Tașkent, Mitropolitul Vikentie este și el basarabean, născut în Sculenii Unghenilor, care a fost și Episcop de Bender după 1990. În vremea tulbure a  conflictului din Transnistria  (Приднестровский конфликт) se afla în catedra episcopală din acele locuri.

 

Poate că nu e deloc întîmplător că în preajma Vlădicăi Vikentie acum este un alt compatriot de-al nostru, mai tînărul Vlădică, P.S. Theodosie de Bișkek? 

IMG_0564.JPG

 

Mi-a vorbit îndelung despre monarhie, despre Familia Regală Rusă - martirizată de comuniști în 1918. Portretul lui Nikolai al II-lea este mereu în capul mesei la care am stat. I-am zis și eu că la București există o biserică rusească, în care se cinstesc mucenicii-martiri ai Familiei Regale Ruse. S-a arătat foarte încîntat să audă asta, și m-a rugat să-i expediez o fotografie.

 

Pentru că primii creștini din epoca modernă pe aceste meleaguri au fost rușii-cazaci, Vlădica întreține relații speciale cu atamanul acestor comunități, formate în trecut din cazacii din Semirecie. Ei au creat aici, în Asia Centrală, numeroase comunități pravoslavnice numite stanițe. Este adevărat că în acele timpuri majoritatea lor erau ortodocși de rit vechi (старообрядчествo), dar cei de azi - probabil prin dispariția în era comunistă a oricăror comunități de rit vechi - sunt ortodocși supuși B.O. Ruse. Probabil că majoritatea enoriașilor de la biserica episcopală, cu hramul Învierii Domnului, provin din acest mediu al etniei rusești, pentru că se afirmă că în Bișkek ar mai fi o populație de 20 % de ruși.

 

IMG_0562.JPG

 

După aproape o oră, nici nu mi-am dat seama că trecuse atîta - am avut imaginea unui Vlădică vrednic de cîntarea arhierească: Pe domnul și stăpînul nostru, să-l păzească Domnul Dumnezeu! Poate ca niciodată acum am înțeles îndemnul Apostolului Pavel către Tit:

 

Se cuvine ca episcopul să fie fără de prihană, ca un iconom al lui Dumnezeu, neîngîmfat, nu grabnic la mînie, nu dat la băutură, pașnic, nepoftitor de cîștig urît, ci iubitor de străini, iubitor de bine, înțelept, drept, cuvios, cumpătat, ținîndu-se de cuvîntul cel credincios al învățăturii, ca să fie destoinic și să îndemne la învățătura cea sănătoasă și să mustre pe cei potrivnici. Pentru că mulți sunt răzvrătiți, grăitori în deșert și înșelători...” (Tit, 1, 7-10).

 

După prînz i-am cerut să-l fotografiez în straie episcopale. A urcat în chilia sa și s-a întors iute în podoabele monahului superior, Întîistătătorul pravoslavnicilor din Kîrgîzstan - care și-au binemeritat acest Vlădică, și pe care par a-l iubi și cinsti. Am văzut pe mulți oameni, în cîteva rînduri, stînd de vorbă cu Sfinția sa, cerînd sfaturi, cuvinte de învățătură și blagoslovenie.

 

IMG_0574.JPG

Vlădica a ținut să fim fotografiați și împreună, ceea ce desigur, am primit cu mare bucurie.

 

IMG_0571.JPG

 

Să-l țină Bunul Dumnezeu pe Vlădica Theodosie în această demnitate arhipăstorală mulți ani împliniți, și cu folosuri pline de roade duhovnicești!

 

 

“HRISTOS A ÎNVIAT!”

Repost 0
Published by Vladimir BULAT - dans texte pentru suflet
commenter cet article