Overblog Suivre ce blog
Administration Créer mon blog

Recherche

8 mars 2013 5 08 /03 /mars /2013 11:59

care relatează despre mănăstirile din Codrii Lăpuşnei este cea semnată de căpitanul Aurel J.Gheorghiu, Pe drumuri basarabene (a doua zi după unire), Bucureşti, din publicaţiile "Casei Şcoalelor", 1923. 

Aurel J.Gheorghiu Pe drumuri basarabene

Referinţele sunt sprinţare, notaţii directe de la faţa locului, şi au un caracter propagandistic, dar exact şi captivant.  Subtitlul cărţii ne vorbeşte despre faptul că autorul îşi propusese să surpindă starea de fapt şi realităţile basarabene după recucerirea teritoriilor basarabene, după 1918, cînd Sfatul Ţării a votat Unirea cu Ţara.  Surpinzător de autentică este şi împănarea textului cu tot soiul de rusisme, pe care autorul le culegea din graiul basarabenilor, fie că era vorba de boieri, ţărani sau monahi. Cuvinte ca: delănagaică, pivo, vino, storoj, pihotă, ateţ, nălog, desetină, cruşcă, cnigi, poezd, vivisca, faiton, şpigoni, pristav, barişne, zakoane, moscali, copeică, bolniţă, stăcan, seliski staroste, stanţia de telefon, zemstvă etc.; multe de tot sunt în cuprinsul textului, iar acest fapt devine cu atît mai preţios de ştiut, cu cît situaţia lingvistică de după 1989 nu se schimbase prea mult faţă de acea perioadă, pe care România o moştenea după mai bine de un veac de ocupaţie ţaristă. Majoritatea cuvintelor topite în limbajul curent al vorbitorilor Basarabiei erau cuvinte cu caracter funcţionăresc, administrativ şi legat de unele ocupaţii şi meserii pe care ruşii le-au adus cu ei.

Dar Aurel J. Gheorghiu a simţit nevoia să dea la note de subsol şi anumite regionalisme, pe care, probabil, el însuşi nu aflase decît în momentul descinderii în spaţiul basarabean, astfel aflăm ce este:  prăsada, ciutura, podvod, ostrovvrâstă, puhă, laucă, garafă de jinvajnic, sârg, năimi, bălteni, primae, şătrănci, căsoaia, casa cea mică, casa cea mare, cuşmă, cucuruz etc.  

Cred că în această carte aflăm şi prima referinţă românească despre părintele Inochentie de la Balta (în carte: ateţ Inochentie bălteanul), în jurul căruia s-au purtat şi se mai poartă numeroase discuţii, unii considerîndu-l un sfînt, ucrainenii l-au şi canonizat, iar alţii - că a fost un smintitor al celor inocenţi, un sectant (o carte dedicată acestuia a fost redactată în rusă, între 1913-1924, şi tradusă în "limba poporană, curat moldovenească" de către P. Filimon, Gh.Ariton şi A.Ghimp, apoi scoasă la Bîrlad, în 1924)*. Regimul ţarist s-a răfuit crunt cu monahul Inochentie, trimiţîndu-l în surghiun, tocmai în "smârcurile Mării Albe". A devenit şi una dintre primele victime martirizate de regimul ateu bolşevic. A trăit între 1875-1917. 

Gheorghiu-despre-Innochentie-de-Balta.jpg  

Referinţa este de maximă importanţă, căci informa opinia publică din România asupra unui adevărat trăitor în Duh (un apostol nou), descendent din aceste locuri, deşi era încă perceput ca un sectant. Informaţia despre Inochentie autorul a cules-o la mănăstirea Căpriana.

Cartea abundă de fotografii, sunt în număr de 45, iar unele chiar reprezintă un interes etnografic şi artistic maxim, cum sunt cele ce au înregistrat troiţe, porţi, secvenţe de iarmaroc, lucru în vie, dar şi sfioase imagini cu mănăstirile Vărzăreşti, Chiţcani, Căpriana...

Într-o notă de subsol Aurel J. Gheorgiu citează mărturia precum că familii ca: Hâncu Sturza, Răşcanu, Donici, Razu, Duca, Catargi, Başotă, Stroiescu, Hajdău ş.a., se trag din boierii Basarabiei.

Nu în ultmiul rînd, se subliniază că la o suprafaţă de 44000 km pătraţi, în 1918, erau doar 700 de km. de drumuri pietruite.

Materialul este divers, ramificat pe toate planurile, iar în acest moment am vrut să semnalez doar chestiuni strict legate de viaţa religioasă şi socială - aşa cum o consemnează autorul în 1918-1919, scriindu-şi materialul la Nisporeni şi Bugaz.  Chestiunea publicării ulterioare a cărţii era condiţionată de aprobarea Marelui Stat Major, iar aceasta s-a dat în 22 iunie 1922, sub nr. 722.  

troita-basarabeana_Gheorghiu.jpg

 

* Acest volum a fost retipărit recent (2010), la editura basarabeană Trei Crai de la Răsărit, cu binecuvîntarea schiarhimandritului Iosif de la sfînta mănăstire Căpriana.  

Repost 0
Published by Vladimir BULAT - dans Forme creștine
commenter cet article
29 novembre 2012 4 29 /11 /novembre /2012 21:34

Acum cîteva zile o agenție de presă din Ucraina de Vest anunța deschiderea la Luvru a unei expoziții de sculptură a meșterului baroc Johann Georg Pinsel (în ucraineană: Іван Георгій Пінзель), care a fost activ în Galiția la mijlocul veacului al XVIII-lea. Este considerat de unii specialiști un Michelangelo al Ucrainei.

 

Pregătirea pentru acest proiect crucial, menit să scoată din anonimat un sculptor practic uitat, a durat trei ani, și era gîndit de istoricul de artă și directorul Galeriei naționale de artă din Lvov, Boris Voznitsky (Борис Возницький), care a ales cu grijă 27 de piese, majoritatea acestora le cunoștea încă din anii 1960, cînd se aflau încă în bisericile catolice din partea occidentală a Ucrainei; acum, 15 dintre acestea aparțin instituției unde a fost director Voznitsky, 7 piese provin din colecția Muzeului regional din Ternopol, altele 2 - din Muzeul de artă din Ternopol, iar celelalte 3 au plecat temporar din Muzeul artelor subcarpatice, din orașul Ivano-Frankovsk. În total: 27 de piese, pentru restaurarea cărora s-au investit 500.000 de hrivne (apr. 215.000 lei RO). Banii provin dintr-o donație privată.

 

În luna mai a acestui an Boris Voznitsky a murit într-un accident automobilistic, iar munca de pregătire a expoziției a fost preluată de fiica lui, Larisa Razinkova-Voznitska (Лариса Разінкова-Возницька). 

 

Nu se știu prea multe date despre Pinsel (apr.1707 - apr. 1761), nici unde s-a născut, dar se presupune a fi de origine bohemă sau austriacă. Jan Ostrowski susține că ar fi fost etnic german. A fost un reprezentant tipic al școlii de sculptură din Lvov, la hotarul dintre barocul tardiv și rococo. La mijlocul anilor 1740 prezența lui Pinsel este atestată la curtea magnatului și mecenei  Mikołaj Bazyli Potocki (1712-1782).

 

Sculptura lui Pinsel este preponderent din lemn, care era apoi poleită cu aur, cu un accent deosebit pus pe mișcarea extrovertită a figurilor, precum și pe desfășurarea flamboiantă a faldurilor, cutelor, pliurilor veșmintelor.  Boris Voznitsky a dedicat celor doi, Potocki și Pinsel, o carte de artă care a apărut în 2005, în limba ucraineană (Львів, «Центр Європи», 2005, 160 с., 220 іл.).

Pinsel_Louvre.jpg

Foto (c) Sarah Barry

Avraam sacrificîndu-și fiul, în jur de 1758, colecția Galeriei naționale de artă din Lvov. Provine din corul bisericii din Hodowica, cu hramul Tuturor Sfinților.   

 

Expoziția de la Paris, intitulată Johann Georg Pinsel Un sculpteur baroque en Ukraine au XVIIIe siècle, este deschisă pe perioada 22 noiembrie 2012 - 25 februarie 2013. Iar aceasta, cred, că merită întreaga atenție a răsăritenilor, a specialiștilor în special, care nu mai trebuie să se simtă ignorați, marginalizați, ci dimpotrivă - să fie cît mai atenți la valorile culturale și religioase pe care le au, pe care le gestionează, spre a le putea propune și pe viitor curiozității și cunoașterii publice din marile capitale ale lumii. Ucrainenii au făcut deja un pas convingător în acest sens.

 

Catalogul manifestării însumează cîteva texte semnate de Jan Ostrowski, Boris Voznitsky, Oxana Kozyr-Fedotov, precum și eseuri de Claude Michaud și Guilhem Scherf. Cel din urmă, este și comisarul proiectului de la Luvru - conservator la compartimentul de sculptură al muzeului. Catalogul este disponibil doar în limba franceză.

 

Mai multe date despre Pinsel se pot afla aici.

Repost 0
Published by Vladimir BULAT - dans Forme creștine
commenter cet article
29 août 2012 3 29 /08 /août /2012 23:26

După vizita de la debutul iernii trecute la mănăstirea Frumoasa am suprins, conștientizînd, e adevărat ulterior, că în curtea acestui așezămînt monahal a apărut ”un insert” cel puțin nefericit. Este vorba de un fel de monument închinat Născătoarei, de fapt Fecioarei Maria cu Pruncul, căci tipul acesta iconografic se pretează infinit mai bine lexicului catolic, căci și statuia este de inspirație catolică prin excelență!

 

DSCN9133.JPG

Stau să mă întreb, și desigur nu voi găsi niciodată un răspuns: la ce folosește maicilor de la această mănăstire un astfel de pocinog monumental? Plus de asta, e și amplasat de nu poți evita să-l vezi, dacă tot te nimerești pe acolo. Iar ca să fie urîțenia împlinită, ”sculptura” asta sterilă (din ce o fi, Doamne, făcută?) se înalță peste trei brîuri placate cu bolovani, între care, probabil, vara se chinuie să crească floricele, iarbă, bălării.

 

Nu pot trece nepăsător pe lîngă o astfel de inutilitate, care tronează în mijlocul curții unui așezămînt monahal. Chiar atît de lipsite de gust sunt măicuțele Basarabiei? Chiar au nevoie de astfel de kitsch-uri de care lumea e plină? Minunat ar fi fost, dacă tot s-au pomenit cu un astfel de cadou (bănuiesc) din partea vreunui enoriaș cu dare de mînă, să spună: nu, mulțumim, astfel de slăbiciuni omenești întruchipate-n forme false nu-și pot avea locul aici...Dar nu, nu avem curajul și fermitatea de a refuza categoric urîtul! Care este mereu de la oameni. Dumnezeu ne dăruiește pururea frumosul și binele. Noi le refuzăm. 

”Fericit bărbatul care n-a umblat în sfatul necredincioșilor...”

foto: © vladimir bulat, 10 decembrie, 2011.

Repost 0
Published by Vladimir BULAT - dans manastiri-basarabene
commenter cet article
29 mai 2012 2 29 /05 /mai /2012 22:38

DSCN9064.JPG

 

Din orăşelul Vatra, situat între Chişinău şi Străşeni, se face un drum spre dreapta - cînd vii dinspre capitală, şi acesta coboară abrupt spre calea ferată; trecînd peste aceasta se ia spre stînga şi peste cîţiva kilometri se ajunge în satul Sireţi, unde este situată şi mănăstirea de călugări cu hramul sfîntului mare mucenic IacovPersul, singurul aşezămînt cu acest protector din Basarabia. Sunt aproximativ 16 kilometri din capitală pînă la această aşezare.

 

Am fost acolo pe 10 decembrie, cînd se prăznuia cel numele căruia poartă hramul mănăstirii. Am fost alături de grupul psaltic Stavropoleos, care a psalmodiat la Sfînta Liturghie, iar a doua zi a cîntat la Sala cu Orgă din Chişinău. 

 

Locul, comunitatea, bisericile şi podoabele din ele - m'au încîntat toate. Se poate ca şi noul să aibă o nobleţe majoră! L'am cunoscut pe stareţul Arhimandrit Porfirie, dar şi pe Arhimandritul Natanael - călugări autentici, vrednici şi cu multă rîvnă. Felul în care au rînduit aceştia lucrurile în mănăstirea lor este admirabil şi exemplar. 

DSCN9072.JPG

 

Chiliile, fîntîna, viţa-de-vie, rondurile de flori şi gazoanele toate concură spre a se crea o atmosferă duhovnicească autentică, îmbietoare, astfel că mirenii cînd ajung în acest loc să aibă un model bun de urmat, iar călugării să-şi agonisească aici Iubirea cea nespusă al lui Dumnezeu. Aici îţi dai seama că frumuseţea stă în simplitatea alăturărilor, în raporturile dintre obiecte şi lucruri, în sfatul benefic dintre organic şi mineral...

 

DSCN9063-copie-1.JPG

 

 Catapeasma din biserica mare (cu hramul Bunăvestirea şi Sfîntul Ioan Hozevitul de la Neamţ) este scundă, cu un singur registru - ca'n primele veacuri de creştinism, cînd doar icoanele împărăteşti o ornau. Aici s'a reluat acel model, opţiunea pentru decoraţie s'a decis să fie în tehnica mozaicului, şi ea la fel de veche ca şi tradiţia iconostasului. Pe pereţii bisericii - ridicate între martie 2005 şi septembrie 2006, pe cheltuiala vrednicului de pomenire, protoiereului Mihail Cazacu (1922-2007) - nu există încă pictură, dar felul în care va putea arăta aceasta se poate imagina după straiele picturale de la prima biserică, cea care are hramul Sfîntul Iacov Persul. Este o pictură murală de foarte bună calitate, poate puţin cam strălucitoare, cam prea aurie.

 

DSCN9075.JPG

 

Pictura aceasta este clară, nebîlbîită, expresivă şi meşteşugit realizată, chiar dacă acel fior tainic, care-i însoţea nestrămutat pe zugravii de altădată, lipseşte parcă acesteia. Mentorii de demult au rămas în trecut, nu se mai întorc, iar pictorii actuali sunt mai mult pictori decît iconari sau zugravi de subţire, cum li se spunea în amurgul evului mediu românesc.  Nu li se poate reproşa chiar nimic, căci ei sunt copiii vremurior în care trăiesc - în care imaginea rămîne în sine şi întru sine. Ca o faţadă care nu ne arată ce este îndărătul ei. Ea nu prea comunică, nici nu emană nimic, mai degrabă arată, exemplifică. Se poate însă salva această pictură prin rugăciunile celor care le privesc, contemplă, scrutează cu luare aminte, cu ştiinţă de carte şi de învăţături duhovniceşti. Poate că trebuie mers de mai multe ori acolo, pentru a putea trage concluzii mai pertinente, mai aşezate?

DSCN9071.JPG

 

Dumnezeului Nostru, slavă! 

 

Foto: © vladimir bulat, decembrie 2011.  

Repost 0
Published by Vladimir BULAT - dans manastiri-basarabene
commenter cet article
9 février 2012 4 09 /02 /février /2012 13:25


Agnetul-din-altarul-Bisericii-Sfantul-Andrei-Canion1.jpg

 

Întîlnirea cu o astfel de picturi îţi suplineşte necesitatea de a parcurge / asimila / conspecta tone de literatură de teologie, dogmatică, liturgică, jurnalistică pretins creştină etc. -- pentru că dacă ai ochii minţii deschişi acele texte devin inutile. Chiar excesive. Priveşti la acest AGNEŢ, şi devine limpede (pentru că aşa ţi se ARATĂ) că Dumnezeu este mereu VIU, alături, peste tot. Deopotrivă Prunc, încăpător într-un potir. Capabil să fie şi acolo, şi în întreg universul, deopotrivă. Pentru că Este Cuvînt. În acelaşi timp, imaginea asta este unică, pentru că în interiorul colonetei ce separă deschiderile de fereastră apare reprezentarea cocoşului, cocoţat pe stîlp. Devine astfel la temelia Agneţului. Este (poate) sugestia că lepădarea lui Petru de altădată te poate face şi pe tine să decazi din mila lui Dumnezeu, acea lepădare e mereu actuală, că pericolul te paşte în aceeaşi măsură, în care poţi rămîne cu El prin împărtăşire, dacă eşti întru El. Liberul arbitru îţi aparţine. Eşti om în măsura în care acest dreptar îl ai continuu în minte...

 

Biserica mănăstirii Sfântul Andrei. A fost ridicată după anul 1389. Se mai păstrează fresce originale în altar și naos, de la finele veacului al XIV-lea, datorate Mitropolitului Jovan și calfei sale, călugărul Grigorije. Ierarhul a mai pictat și veșmântul iconografic de la mănăstirea Zrze, unde l-a avut ca asistent pe monahul Makarije. Pictura este admirabil conservată, și prin monumentalitatea și distrubuția scenelor amintește de iconografia celui de-al XIII-lea veac. 

 

Miluieşte-mă Dumnezeule, după mare mila Ta, şi fă-mă să merg pe căile cele bune, rînduite de Tine, pricepîndu-le. 

 

FOTO: © Vladimir Bulat;

Altarul bisericii Sfântul Andrei, care se află în Canionul din preajma lui Skopjie, Macedonia. Septembrie, 2009.   

Repost 0
Published by Vladimir BULAT - dans Forme creștine
commenter cet article
17 décembre 2011 6 17 /12 /décembre /2011 17:41

DSCN9275.JPG

Bibliografia - conform lui Vladimir Nacu (Localităţile Moldovei în documente şi cărţi vechi, Vol II, M-Z, ed. Universitas, Chişinău, 1991) - despre satul Suruceni abundă (op. cit., pp 291-292), nu am parcurs-o pentru a şti ce pondere are informaţia cu referire directă la mănăstirea cu acelaşi nume. Nu e scopul meu aici să fac trimiteri bibliografice. Ceea ce-mi propun, este să dau minime date despre ce am văzut şi simţit la această primă vizită a mea la actuala mănăstire, aflată în preajma Chişinăului şi a Ialoveniului, deopotrivă.

 

Prima atestare a satului este consemnată în 17 martie 1528, iar din etimologia cuvîntului de origine turcească, surucean, aflăm că acesta desemna un "apărător al pădurii"...Devine şi mai clar că locul era înconjurat de codri dintru totdeauna.

 

Se spune, că la 1785 boierul (pitarului) Casian Suruceanu pune temelia unui schit de monahi. Firesc este să credem că prima biserică a acestuia să fi fost de lemn; în lipsa unor săpături arheologice sub temela actualei biserici, ridicate între 1825-1828, este dificil să o spunem cu certitudine. Ceea ce se vede astăzi ca formă a bisericii corespunde întru toul arhitecturii neoclasice de ispiraţie slavă, dar nu se pot exclude diverse intervenţii de-a lungul celor aproape două secole, de cînd locaşul a fost ridicat. Un naos masiv se încheie la răsărit cu un altar dreptunghiular, iar la apus avem o tindă îngustă, cu funcţia de pronaos. Locaşul are în plan o formă de cruce, chiar dacă la prima vedere este dificil să-ţi dai seama de acest lucru. De-asupra naosului se înalţă un turn-clopotniţă, paralelipedic.

 

DSCN9271.JPG

 

 În partea nordică a bisericii s-a păstrat monumentul funerar al ctitorilor, care este o bună mărturie a meşteşugului pe care-l stăpîneau pietrarii în cel de-al XIX-lea veac. Din cîte mi-am putut da seama este relicva cea mai de preţ în materie de artă sculpturală de pe teritoriul acestui aşezămînt.

DSCN9244.JPG

 

Cea mai mare supriză însă a constituit-o pivniţa boltită, care după amploare şi tehnica execuţiei (pînă la un anumit nivel, făţuită cu bolovani de răi, iar pe intradosul bolţilor - cu piatră de carieră) pare contemporană cu biserica din piatră, adică din deceniul III al secolului al XIX-lea, deşi nu este exclus ca escavarea acestuia să fi început încă de pe vremea schitului iniţial, către finele veacului al XVIII-lea. Sunt încă multe de analizat, de studiat, de descoperit - dar astea sunt lucruri care se supun cu uşurinţă inspitelor speculative, interpretative...Poate că o mai atentă aplecare asupra gropniţei-necropole aflate sub cea de-a doua biserică, cu hramul Sfîntului Nicolae - aflată azi într-o stare de degradare - va conferi mai multă lumină asupra celor care au trudit şi jertfit pentru acest frumos aşezămînt: familia Surucenilor, vrednici întru pomenire peste veacuri. Neam care a dat lumii cîteva personalităţi, printre care şi pe istoricul Ioan Suruceanu (fiul lui Casian), născut în 1851 la Chişinău -- primul arheolog şi colecţionar atestat al Basarabiei. Un colecţionar de antichităţi, monede (avea peste 12.000), ceramică şi sticlă, nu în cele din urmă, era un fin cunoscător al mediilor istorice din Rusia. Moartea subită a acestuia, în 1897, a pus capăt unei cariere ce se arăta mai mult decît promiţătoare, iar colecţia istoricului (depozitată în casa Surucenilor din Chişinău) treptat se risipeşte...

 

Update: (8 noiembrie 2012) La momentul cînd am scris articolul nu am bănuit că Poşta Moldovei a editat în 2011 un plic (tiraj: 20.000 ex.), prin care s-au comemorat cei 160 de ani de la naşterea importantului cărturar al Basarabiei din vremea ţaristă. În 2001 a fost editată cartea: Nicolae Chetraru, Nicolae Răileanu: Ion Casian Surucean în arheologia şi muzeologia basarabeană. Biblioteca „Tyragetia”, IV, Chişinău, 2001, 256 p. Să sperăm că încă peste un deceniu să ştim cît mai multe despre soarta pieselor care făceau faima colecţiei lui Ioan Suruceanu, împrăştiate acum în lumea largă. Se ştie că această colecţie era expusă în imobilul din str. Bănulescu-Bodoni nr. 41, din Chişinău. 

Ioan Suruceanu

Tot pe teritoriul mînăstirii s-a aflat şi mormîntul Ierarhului Dionisie Erhan (Născut la 2 nov. 1868, în s. Bardar, jud.
Lăpuşna - dec. la 17 sept. 1943, în Chişinău). Pe piatra tombală a acestuia stătea scris: "Episcopul Dionisie Erhan (1868-1943), Vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului (1918-1932), Episcop al Ismailului (1932-1940), Episcop al Argeșului (1940-1941), Răzăș din Bardarul Lăpușnei, Luminatu-s-a singur prin învățătura cărții și fost-a cuvios călugăr din pruncie. Staret aici îndelungă vreme (1908-1934), Viteaz în Legea creștină Strămoșească, Neșovăielnic în dragostea de Neam. Cald sprijinitor al tinerilor spre lumina cărții. Pilda de păstor duhovnicesc – cu grai frumos, cu râvnă sfântă... până la moarte. Dormi în pace iubite părinte, frate și unchi”.

DSCN9267.JPG

Actualmente, mănăstirea are parte de o egumenă tînără, energică, activă şi intreprinzătoare. Se numeşte monahia Epistemia (Goncearenco), care reuşeşte să aibă în grijă atît întreaga mănăstirea, cu aproape 30 de maici şi surori, cît şi un Seminar Teologic de fete, un atelier de fabricat lumînări, şi o activitate agricolă amplă (bunăoară, şi-a propus să conserveze pe teritoriul mănăstirii numeroase specii de plante, aflate pe cale de dispariţie!).

 

Zidul de incintă al acesteia a fost ridicat pe timpul stăreţiei lui Dionisie Erhan, urmele originale ale căruia se mai observă şi azi. Dincolo de acesta se zăreşte cimitirul, care merită o vizită aparte, pe-ndelete, căci din relatările egumenei, acolo se pot vedea vechi lespezi funerare, cu inscripţii încă lizibile.

DSCN9252.JPGLoc de rugăciune, reculegere, pomenire, bună-rînduială şi civilizaţie monahală, mănăstirea Suruceni este un perimetru în care îţi propui să revii, pentru a descoperi noi şi noi aspecte ale felului în care creştinismul se trăieşte şi se gîndeşte pe pămîntul mult-încercatei Basarabii. Mănăstirea poate oferi locuri de cazare şi omenire pentru mireni, într-o oază de natură care se primeneşte în chip minunat în fiecare primăvară...

Desigur că rănile de altă dată se mai văd, sunt la vedere cam peste tot, urmele unei perioade nefaste (1959*-1991) au căpătat dimensiunea unor cicatrice care se vor vindeca în ritm anevoios, sacadat, sau poate niciodată?

DSCN9255Astfel arată prispa primenită a chiliilor - curat, aerisit, cu proporţii pe măsura cerinţelor, fără stridenţe şi preţiozităţi inutile şi păgubitoare într-un astfel de context. Probabil, că vara sunt mai multe culori vii - datorate verdeţii, florilor, fructelor şi poamelor.

 

Ori de cîte ori îmi va fi dat să revin pe acele meleaguri nu voi precupeţi efortul să împărtăşesc şi altora din cele trăite acolo.

 

Domnului Nostru slavă, pentru această şedere (scurtă, dar intensă) la mănăstirea Suruceni! 

 

* E de menţionat că în anul închiderii de către autorităţile comuniste a mănăstirii, acolo se aflau cf. documentelor, 33 de vieţuitori. 

 

FOTO: © vladimir bulat, dec., 2011

Repost 0
Published by Vladimir BULAT - dans manastiri-basarabene
commenter cet article
13 décembre 2011 2 13 /12 /décembre /2011 11:39

Mi-a plăcut mult formula asta, mai demult. Dar nu pot spune că am înţeles-o prea profund atunci. Geo Bogza scria reportajele sale despre Basarabia în 1934. Am înţeles acum că există o permanenţă meta-istorică, care este şi semnifică o actualitate activă, deşi nevăzută. Ca să exemplific voi încerca să analizez cele trăite în ultimele zile, călătorind pe la cîteva mînăstiri basarabene, alături de părintele meu duhovnic...

 

Am revăzut mănăstirea Frumoasă, după mai bine de 5 ani. Lucrurile s-au aşezat, s-au curăţat, au apărut construcţii noi, cele vechi - se refac, se cosmetizează, se reîmbină armonios...

DSCN9117.JPG

  Bucuria tainică a fost hrănită de vizitarea muzeului mănăstirii, în care am văzut lucruri amestecate, dar şi manuscrise cu notaţii psaltice, cu "Fericirile". Apoi, am avut privilegiul să răsfoiesc un Pomelnic, caligrafiat în chip minunat de-a lungul a trei generaţii cel puţin. Dacă cel care a conceput Pomelnicul a scris îngrijit, cu cerneluri diferite (neagră, roşie, verde), unde găsim nume rare, "exotice", după care urmează prenume mai comune, banale, rusificate, scrise cu pixul, strîmb, mai puţine numeric. Scrierea din epoca ţaristă se prechimbă cu cea rusă din timpul admnistraţiei româneşti sau, uterior -- sovietice(?).

DSCN9136.JPG

Devine limpede că aspectul estetic nu prea mai contează, este o notaţie cancelărească, expeditivă, seacă, lipsită de căldură (aşa mi s-a părut). Caligrafia devine cu timpul doar o nevoie, nu mai e o plăcere de a însemna frumos un nume, memoria răposaţilor. Din imaginile pe care le postez se vede cu claritate această involuţie.

DSCN9138.JPG

Ortografia din slavona bisericească ia locul celei modificate după 1917, scrindu-se doar cu majuscule, cu litere de tipar. Vedem trei mîini care şi-au lăsat amprenta pe filele acestui extraordinar document al Pomelnicului.

DSCN9139.JPG   

 Apoi, am văzut două scaune cu speteaza curbată (de fabricaţie vieneză?), care au aparţinut monahiilor, unul din ele avea şi o marchetărie discretă pe şezut. Cine să-şi fi imaginat ca într-o mănăstirea situată în Codrii Orheiului să găseşti lucruri demne să stea în mari muzee ale lumii? Acestea trebuie făcute publice, să aibă un destin pe măsura valorii lor.

 

Cu toate surprizele descrise mai sus, susţin că toate acestea au rămas oarecum exterioare naturii oamenilor locului, adînc uniţi cu huma, tradiţia, obiceiurile, verdeaţa, glodul şi aerul... 

 

 

 

      

Repost 0
Published by Vladimir BULAT - dans manastiri-basarabene
commenter cet article
12 octobre 2011 3 12 /10 /octobre /2011 11:35

la-curchi.jpg

  PF Patriarh Kirill, însoţit de ÎPS Ilarion (Alfeev), stînga, ÎPS Vladimir al Moldovei, şi ÎPS Varsanufie al Saranskului şi Mordoviei, extrema dreaptă. Este foarte important să înţelegem importanţa celor doi ierarhi care l-au însoţit pe Patriarh, în ierarhia BORuse. ÎPS Ilarion este preşedintele Departamentului pentru Relaţii Externe al Patriarhiei, iar ÎPS Varsanufie - şeful executiv al Patriarhiei. Din delegaţia ecleziastică a mai făcut parte şi Episcopul Serghie de Solnecinogorsk, şeful secretariatului Administrativ al Patriarhiei... Oamenii esenţiali ai administraţiei BORuse ne-au onorat cu prezenţa!

la-curchi1.jpg

PF Patriarh Kirill săvîrşeşte pecetluirea agneţului pe pristolul din altarul bisericii cu hramul Născătoarei de Dumnezeu, din mănăstirea Curchi.  

 

 

foto: K.Novotarsky, de pe site-ul Patriarhiei ruse

Acolo se pot vizualiza mai multe secvenţe ale vizitei la Curchi, şi de la oprirea în satul Peresecina.

Repost 0
Published by Vladimir BULAT - dans manastiri-basarabene
commenter cet article
10 octobre 2011 1 10 /10 /octobre /2011 18:34

Cea de-a treia zi a călătoriei canonice a PF Patriarh Kirill al Rusiei prevedea două vizite importante, la Spitalul Oncologic din Chişinău, şi sfinţirea bisericii mari a sfintei mănăstiri Curchi, celei cu hramul Născătoarei-de-Dumnezeu. Bolile trupului sunt şi ele o grijă permanentă a bisericii, de aceea această vizită viza mîngîierea celor aflaţi în grea suferinţă, şi întîlniri cu medicii şi ministrul sănătăţii din RM - A. Usatîi. Vlădica a înmînat acestuia din urmă un certificat pentru achiziţionarea unui aparat performant cu raze roentgen, pentru una din instituţiile medicale ale ţării. Spitalului de Oncologie i-a dăruit o replică a unei icoane făcătoare de minuni, care-i izbăveşte pe copiii bolnavi de această boală cruntă...

 

DSCN3388.JPG

PF Patriarh a săvîrşit slujba mică a sfinţirii bisericii cu hramul Născătoarei-de-Dumnezeu, care acum un an era încă îmbrăcată în schelă, iar acum cîţiva ani -- o ruină! Transformările prin care a trecut acest complex monastic, aflat la cca 50 de kilometri de Chişinău, sunt de-a dreptul spectaculoase, suprinzătoare. De-a lungul timpului i-am urmărit evoluţia, adică pot spun că acum sunt mulţumit cum arată (se înfăţişează) acest loc.

 

Aici a ajuns astăzi Întîi-Stătătorul, sub a cărui jurisdicţie canonică se află şi mănăstirea Curchi. Aici a fost însoţit de un sobor de înalţi ierarhi şi preoţi, precum şi de oameni politici, de reprezentanţi ai mass-media. Printre aceştia a fost şi preşedintele în exerciţiu al RM - Marian Lupu, dar şi fostul preşedinte, liderul comuniştilor din Moldova - Vladimir Voronin. Acestuia din urmă, PF Patriarh i-a înmînat o importantă distincţie a BORuse - Ordinul Sfîntului Cneaz Daniil al Moscovei, de gradul I. În paranteză fie spus, de această distincţie s-au învrednicit de-a lungul anilor următoarele personalităţi: şahistul Anatolii Carpov, scriitorul Daniil Granin, Preşedintele Azerbajanului, Ilhan Aliev, Victor Ianukovici, Preşedintele Ucrainei, Savva Iamşikov, istoric de artă şi restaurator, Valerii Gherighiev, dirijorul Teatrului Mariinskii, Igor Smirnov, Preşeintele autoproclamatei Republici Transnistene ş.a.

 

Desigur, această distincţie este o confirmare a faptului, pe de o parte că Voronin a contribuit în mod hotărîtor la refacerea acestui ansamblu monastic, iar pe de alta, reafirmă graţia de care se bucură fostul preşedinte al RM în persoana Patriarhului Kirill, şi nu numai. Rusia nu lasă prea uşor din mîini ceea ce-i aparţine, nici nu scapă la voia întîmplării pe cei care i-au făcut jocurile, şi au fost persoane de încredere pe teritoriile de interes...Voronin, indiferent de fluctuaţiile de care a dat dovadă faţă de politicile "revizioniste" şi "cripto-imperiale" ale Moscovei, rămîne un partener de încredere (se pare) al acesteia. Dar şi Moscova ştie să răsplătească generos fidelitatea, docilitatea şi supuşenia. Pe oamenii cu "harismă". Patriarhul Kirill este unul din cei mai erudiţi, abili şi diplomaţi patrarhi din cîţi a avut istoria bisericii ortodoxe ruse, care în această călătorie duhovnicească în RM a arătat că manifestă o disponibilitate pentru dialog cu Biserica Ortodoxă Română - în timp ce Patriarhul Daniel era plecat în Cehia, la sfinţirea unei biserici de lemn, din acea localitate, închinată eroilor români, căzuţi pe fronturile din acea ţară slavă. Poate că pentru BOR Mitropolia Basarabiei nu mai reprezintă un interes, sau nu e o prioritate?! Dar mă întreb acum: cînd a fost? Şi-atunci, de ce să ne supărăm că Patriarhul Kirill la nici trei ani de la înscăunare vizitează Republica Moldova (uns în această demnitate în 28 ianuarie 2009), iar PF Daniel al României încă nu a făcut-o (ales în 12 septembrie 2007) pînă acum, nici nu se prea aude că ar intenţiona să o facă în timpul cel mai apropiat?

 

Mai presus decît orice ţîfne, nelinişti, proteste şi răstălmăciri, grobianisme şi neînţelegeri -- pe care deja le-am cules de prin presa basarabeană - această delegaţie a Patriarhiei Ruse a demonstrat că Rusia este (şi va rămîne) o supra-putere, că are o ierarhie ecleziastică influentă, cultă, cu o delicată dimplomaţie, cu un Patriarh care ştie cînd, unde şi în ce fel să pună accentele*. Vlădica Vladimir al moldovenilor are noroc că este în graţiile Sfîntului Sinod al BORuse.

 

DSCN3373.JPG

 

* vezi consideraţiile sale despre Moldova, ca spaţiu dintre Răsărit şi Apus; vezi predica din duminica de ieri, despre frică şi anxietăţi în lumea contemporană; consideraţiile foarte generale despre Sfîntul Ştefan cel Mare şi Sfînt...

 

foto:  © vladimir bulat  / Mănăstirea Curchi, biserica mare şi candelabrul circular din interiorul acesteia / septembrie, 2010.   

Repost 0
Published by Vladimir BULAT - dans manastiri-basarabene
commenter cet article
9 octobre 2011 7 09 /10 /octobre /2011 20:58

Kirill la Stefan

Seara - PF Patriarh Kirill a depus o coroană la monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfînt.

 

Consider că este un gest de mare delicateţe, simţire şi diplomaţie. Şi asta mai ales - datorită scurtei alocuţiuni a Patriarhului, în care a făcut elogiul acestei personalităţi, asupra importanţei avute în faţa întregii creştinătăţi: Ştefan cel Mare şi Sfînt. Depunerea coroanei ar fi trebuit să aibă loc în prima jumătate a zilei, imediat după Sfînta Liturghie, oficiată în piaţeta din faţa Catedralei din centrul oraşului, dar din pricina unor răzleţe acte de protest, vizita aceasta a fost amînată pentru orele serii. Predica ţinută după pericopa evnghelică a fost despre frică şi anxietate în lumea contemporană, şi despre căile depăşirii acestora prin credinţa în Dumnezeu: "Iubirea desăvîrşită alungă frica" - spune Sfîntul Ioan Cuvîntătorul-de-Dumnezeu (Bogoslovul).

 

Ziua a avut, astfel, o finalitate mai mult decît onorabilă - pentru că s-a făcut în pofida pornirilor unor indivizi care sunt puşi pe harţă, inclusiv pe motive care-i depăşesc, şi nici nu le înţeleg măcar. 

 

La întîlnirea dintre Patriarh şi prim-ministrul RM, domnul Vlad Filat, s-a dat publicităţii ştirea că la anul va începe construcţia unei noi catedrale mitropolitane, la Chişinău, care va însemna un "simbol al unităţii societăţii moldoveneşti". Filat a mai subliniat că Guvernul condus de el face eforturi susţinute pentru ca predarea religiei ortodoxe în şcoli să "educe în copii dragostea pentru Dumnezeu".

 

Foto: site-ul Mitropoliei Moldovei.  

Repost 0
Published by Vladimir BULAT - dans Agenda bisericească
commenter cet article